Cine a fost Nabucodonosor al II-lea: regele Babilonului menționat în Biblie ca „rege al oamenilor și al animalelor”

Nabucodonosor al II-lea, o figură istorică incontestabilă, este imortalizat în paginile Bibliei ebraice drept un rege babilonian neînduplecat, ales însă pentru a împlini un măreț plan divin universal.

Personalitate marcantă a istoriei antice, regele Nabucodonosor al II-lea a fost al doilea și cel mai strălucit suveran al Imperiului Neo-Babilonian. Domnia sa, atestată istoric între anii 605 și 562 î.Hr., se împletește cu relatările biblice, unde capătă o dimensiune legendară. Ca fiu prim-născut al lui Nabopolassar, fondatorul imperiului, Nabucodonosor a condus armatele babiloniene către victorii răsunătoare și, în același timp, a redat cetății Babilon splendoarea de odinioară.

Conform Scripturii, deși era un „rege păgân”, Nabucodonosor ajunge să recunoască și să accepte puterea copleșitoare a Dumnezeului israeliților, prin intermediul profetului Daniel. Însă, amețit de propria-i putere, suveranul a nutrit convingerea că merită să fie venerat ca un zeu. Pentru această trufie, divinitatea l-a smerit într-un mod spectaculos: timp de șapte ani, regele a fost silit să trăiască asemenea unui animal sălbatic. A devenit, astfel, un monarh unic, stăpân atât peste oameni, cât și peste fiare, înainte ca rațiunea și tronul să-i fie redate.^[sursa]

Un rege războinic: cuceriri ce au modelat Imperii

Deși pare un personaj desprins din mit, existența lui Nabucodonosor este solid confirmată de Cronica Babiloniană și de numeroase alte inscripții cuneiforme, care completează portretul schițat în sursele biblice, grecești și latine. Domnia sa de 43 de ani rămâne cea mai longevivă din istoria dinastiei neo-babiloniene, numită uneori și dinastia caldeeană, datorită originilor tatălui său.

Încă din vremea în care era prinț moștenitor, Nabucodonosor și-a dovedit geniul militar, comandând armatele alături de tatăl său în regiunile muntoase din nordul Asiriei. A servit ca strateg la curtea regală și a reușit să înfrângă decisiv armata egipteană, asigurând astfel hegemonia babiloniană asupra Siriei. Rolul său în eliberarea Babilonului de sub jugul asirian a fost fundamental.

După moartea tatălui său, în august 605 î.Hr., Nabucodonosor a urcat pe tron și a continuat campaniile de cucerire, aducând o mare parte a regiunii sub controlul său. A subjugat Asiria și Egiptul, însă cea mai răsunătoare cucerire a sa rămâne cea a Ierusalimului, un eveniment central în narațiunea biblică. A rămas în istorie ca un rege implacabil și crud, care a prefăcut Ierusalimul în ruine și a forțat poporul evreu să ia calea exilului.

Se spune că focul pus de armatele sale a fost atât de mistuitor, încât a calcinat piatra de temelie a clădirilor, transformând calcarul în var. A deportat o mare parte a populației din Iudeea în ceea ce avea să fie cunoscut drept „robie babiloniană”. Cu toate acestea, în tradiția iudaică, acest act de o cruzime teribilă este privit dintr-o altă perspectivă: Nabucodonosor este considerat un instrument al voinței divine.

Inima imperiului: arhitectură, artă și credință în Babilon

Deși reputația sa de strateg militar era de necontestat, Nabucodonosor s-a dedicat cu aceeași fervoare și proiectelor edilitare. În afara zidurilor impunătoare ale Babilonului, domnea brutalitatea cuceririlor, însă în interiorul cetății, administrația sa a adus o eră de pace și dezvoltare fără precedent.

Regele a fost un mare patron al artelor și arhitecturii. Sub domnia sa au fost ridicate celebrele ziduri impenetrabile ale Babilonului, înalte de 12 metri. Potrivit istoricului grec Herodot, fortificațiile erau atât de late, încât pe coama lor se puteau organiza curse de care.

Tot aici se înălțau și faimoasele Grădini Suspendate, una dintre Cele șapte minuni ale lumii antice. Istoricul Diodor din Sicilia le descrie ca pe o serie de terase grandioase, asemenea unui teatru antic, ce atingeau o înălțime de 20 de metri. Construite pe stâlpi solizi și impermeabilizate cu un strat de trestie și cărămizi arse, grădinile reprezentau o minune arhitecturală, o oază de verdeață suspendată între pământ și cer.

Inscripțiile vremii atestă, de asemenea, construcția a numeroase temple, printre care restaurarea complexului Esagila, dedicat zeului protector al cetății, Marduk, și finalizarea Etemenanki, un zigurat impunător închinat aceluiași zeu.

Nabucodonosor a supervizat și lucrările la Poarta Iștar, intrarea ceremonială din nordul orașului, o simfonie de cărămizi smălțuite în nuanțe de albastru și galben, decorate cu basoreliefuri reprezentând tauri și dragoni – simboluri ale zeului Marduk. Aceste construcții nu erau doar o etalare a bogăției și puterii copleșitoare a Babilonului, ci și o vibrantă celebrare a panteonului mesopotamian.

Confruntarea cu Divinul: Nabucodonosor al II-lea în paginile Bibliei

Cartea lui Daniel, din Vechiul Testament, ne dezvăluie un rege cu profunde convingeri religioase, înconjurat de o curte de magi, vrăjitori, astrologi și ghicitori. „…regele a poruncit să fie chemați magii, astrologii, vrăjitorii și caldeenii…” (Daniel 2:2). Acești înțelepți, considerați maeștri ai artelor naturale și supranaturale, îi ofereau sfaturi regelui, care credea cu tărie că zeii îi pot călăuzi domnia. Totuși, printre ei se afla un exilat iudeu, Daniel, a cărui înțelepciune o depășea pe a tuturor.

Daniel a exercitat o influență covârșitoare asupra credințelor lui Nabucodonosor. În versiunea biblică, Dumnezeul lui Daniel se dovedește a fi Entitatea Supremă, superioară tuturor zeităților antice. Regele ajunge să se încreadă în Dumnezeul lui Israel după un episod memorabil: le cere magilor să-i dezvăluie atât conținutul, cât și tâlcul unui vis pe care îl avusese. Când toți eșuează lamentabil, Daniel reușește, lăsându-l pe monarh profund impresionat (Daniel 2:24-49).

Conform Bibliei, Nabucodonosor al II-lea a fost destinatarul mai multor viziuni divine decât oricare alt rege păgân al Antichității. A fost martor la prezența îngerilor, iar domnia sa a fost presărată cu demonstrații miraculoase ale puterii lui Dumnezeu. Într-o faimoasă relatare, regele poruncește construirea unei statui de aur înalte de 60 de coți, care îl reprezenta, cerând ca toți supușii să i se închine. Când trei tineri evrei – Șadrac, Meșac și Abednego – refuză, sunt aruncați într-un cuptor încins de șapte ori mai tare decât de obicei. Însă, spre uluirea sa, Nabucodonosor vede cum un înger pășește nevătămat prin flăcări alături de cei trei.

Însă cea mai dramatică întâlnire a regelui cu Dumnezeul lui Israel are loc atunci când, în culmea gloriei, se laudă cu puterea sa, comparându-se cu o divinitate. Atunci, o voce celestă îi pecetluiește soarta: autoritatea regală i-a fost luată. Dumnezeu nu-i mai vorbește prin vise, ci direct, printr-un glas tunător din ceruri.

„Iată hotărârea care a fost luată împotriva ta, rege Nabucodonosor: împărăția ți-a fost luată. Vei fi alungat din mijlocul oamenilor și vei locui cu fiarele câmpului; vei mânca iarbă ca boii. Șapte vremi vor trece peste tine, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărățiile oamenilor și le dă cui voiește.” (Daniel 4:31-32)

Smerit până la stadiul de fiară a câmpului, Nabucodonosor a fost umilit timp de șapte ani. După această perioadă, și-a ridicat ochii spre cer și și-a recăpătat rațiunea. Experiența l-a transformat profund, determinându-l să-L recunoască pe Dumnezeul evreilor drept autoritatea supremă.

Într-o epistolă adresată tuturor națiunilor, el mărturisește: „Am găsit cu cale să fac cunoscute semnele și minunile pe care le-a făcut Dumnezeul Cel Preaînalt față de mine. Cât de mari sunt semnele Lui și cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăția Lui este o împărăție veșnică și stăpânirea Lui dăinuie din neam în neam.” (Daniel 4:2-3)

Nabucodonosor a murit de boală în Babilon, în anul 562 î.Hr., fiind succedat de fiul său, Amel-Marduk. Istoricii moderni sugerează că relatarea nebuniei sale ar fi putut fi inspirată de faptele lui Nabonidus, ultimul rege al Imperiului Neo-Babilonian (556-539 î.Hr.), despre care atât tradiția iudaică, cât și cea elenistică afirmă că și-ar fi pierdut mințile.

Regele oamenilor și al fiarelor: o domnie la granița dintre lumi

Autoritatea regală a lui Nabucodonosor al II-lea era atât de copleșitoare, încât însăși Scriptura îi recunoaște măreția. Viziunea copacului gigantic, care se întindea până la cer și ale cărui ramuri ajungeau la marginile Pământului (Daniel 4:1-27), era o metaforă pentru propria sa putere. Domnia lui Nabucodonosor atinsese o anvergură aproape divină; devenise, în ochii săi și ai lumii, un rege al întregului Pământ.

Mândria l-a făcut să se considere un zeu demn de adorație, un stăpân absolut peste oameni și animale. Profetul Daniel confirmă această putere extraordinară, dar îi atribuie o origine divină: „O, rege, tu ești regele regilor, căruia Dumnezeul cerurilor i-a dat împărăție, putere, tărie și slavă. El a dat în mâinile tale, oriunde locuiesc ei, pe fiii oamenilor, fiarele câmpului și păsările cerului și te-a făcut stăpân peste toate.” (Daniel 2:37-38)

Această perspectivă întărește ideea biblică fundamentală: Nabucodonosor al II-lea, în ciuda cruzimii și a credințelor sale păgâne, a fost un instrument în mâinile lui Dumnezeu, folosit pentru a împlini un plan universal, precum anihilarea profeților falși. Astfel, deși portretul său nu seamănă cu cel al altor trimiși divini, domnia sa vastă și destinul său extraordinar reflectă, în ultimă instanță, puterea de nepătruns a lui Dumnezeu.