Deși a devenit un simbol al răului în cultura modernă, demonul mesopotamian Pazuzu avea un rol dual în antichitate, fiind adesea invocat ca un spirit protector împotriva altor amenințări supranaturale. Numeroase statuete care îl înfățișează au fost descoperite în situri arheologice, însă cea mai cunoscută reprezentare a sa rămâne o mică figurină din bronz, expusă astăzi la Muzeul Luvru.
Figurina expusă la Muzeul Luvru, înaltă de aproximativ 15 centimetri, înfățișează creatura înaripată stând pe un soclu, cu brațul drept ridicat. Pe spatele statuetei, o inscripție cuneiformă îi declară identitatea și puterea: „Eu sunt Pazuzu, fiul lui Hampa, regele spiritelor rele ale aerului, care iese violent din munți în furie; eu sunt”.
În mitologia mesopotamiană, Pazuzu era un demon al vântului. Reprezentările sale variază, dar de obicei combină trăsături umane și animale: o față similară cu a unui câine, cu ochi proeminenți și dinți ascuțiți, corp acoperit cu solzi, coarne de capră, gheare și aripi de pasăre, organe genitale în formă de șarpe și o coadă de scorpion.
Conform textelor antice, Pazuzu era responsabil pentru vânturile distructive, aducând secetă, foamete și molime. Cu toate acestea, în ciuda naturii sale malefice, el era considerat și un protector al căminului. Rolul său principal era să alunge alți demoni, în special pe rivala sa, Lamashtu, o zeiță demonică ce ataca femeile însărcinate și nou-născuții. Astfel, amuletele cu chipul lui Pazuzu erau purtate de viitoarele mame pentru protecție.
Pazuzu a rămas o figură obscură până în a doua jumătate a secolului XX, când a pătruns în cultura populară. Acesta a servit drept inspirație pentru entitatea demonică din romanul „Exorcistul” (1971) de William Peter Blatty, care a stat la baza celebrului film.
În anul 2017, un personaj numit Pazuzu a apărut și într-un episod din serialul „The Simpsons”, posedând familia. Mai recent, aspectul său grotesc a dus la speculații online privind o posibilă legătură cu jucăriile de colecție Labubu, cunoscute pentru ochii lor mari și colții mici, deși nu există o confirmare a acestei teorii.
