În tumultul istoric care a urmat Unirii Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza, capitala României, București, a intrat într-o epocă de dezvoltare accelerată. Printre marile reforme care au modelat noul stat, una a vizat în mod direct inima orașului: crearea unei administrații moderne, capabile să gestioneze un centru urban în plină expansiune. Astfel, la 7 august 1864, bucureștenii aveau să cunoască primul lor primar ales, pe generalul Barbu Vlădoianu, un om care a declanșat o serie de transformări radicale, într-un ritm care astăzi ar părea de domeniul fanteziei.
Povestea înființării Primăriei Bucureștiului este indisolubil legată de viziunea domnitorului Cuza. La 31 martie 1864, „Prințul Unirii” a promulgat Legea Comunală, un act legislativ elaborat după model francez, prin care Bucureștiul era declarat oficial „Comuna urbană a județului Ilfov”, condusă de un primar și un consiliu comunal. La acea vreme, capitala număra în jur de 120.000 de suflete, iar sistemul de vot cenzitar permitea doar câtorva mii de cetățeni privilegiați să-și exprime opțiunea.
Generalul Barbu Vlădoianu, primul primar al Bucureștiului
În urma alegerilor, cel desemnat să preia frâiele orașului a fost generalul Barbu Vlădoianu, o figură proeminentă a epocii, care deținuse și funcția de ministru de război.[sursa]
Deși a avut două mandate scurte și neconsecutive (primul între august 1864 și iunie 1865, iar al doilea între decembrie 1872 și mai 1873), generalul Barbu Vlădoianu este considerat unul dintre pilonii pe care s-a clădit infrastructura modernă a Capitalei. Lista realizărilor sale este impresionantă și aruncă o lumină fascinantă asupra dinamicii acelor vremuri.
Chiar în anul în care a preluat funcția, Barbu Vlădoianu a pus bazele primului corp de pietrari al Primăriei, o echipă dedicată lucrărilor edilitare. Cu ajutorul acestora, a demarat un program ambițios și de lungă durată de pietruire a străzilor noroioase ale Capitalei. Podul Mogoșoaiei, artera emblematică a orașului, a fost printre primele care au beneficiat de un pavaj sistematic cu piatră cubică și de prima lucrare de canalizare modernă, un proiect ce avea să fie finalizat abia în 1872, odată cu amenajarea trotuarelor.
Conștient de inundațiile frecvente provocate de Dâmbovița, Vlădoianu a ordonat desființarea morilor de pe râu și a început construcția a patru poduri de fier, menite să fluidizeze traficul și să modernizeze peisajul urban. „Primul său mandat a fost foarte scurt, dar extrem de fructuos”, explică istoricul Șerban Pavelescu. „În vremea aceasta sunt luate câteva măsuri administrative absolut obligatorii, precum desființarea morilor de pe Dâmbovița și demararea câtorva proiecte edilitare, precum pietruirea unor străzi ca strada Franceză, extrem de importantă pentru că aici aveau sediul Agiei, prefectura de poliție.”
Realizările primarului Barbu Vlădoianu
Dezvoltarea explozivă a orașului este confirmată și de ritmul construcțiilor: dacă în anul 1864 existau 16.000 de case, în următorii 14 ani s-au mai adăugat încă 4.452, o medie de peste 300 de locuințe noi pe an. Tot sub mandatele lui Vlădoianu, Capitala a cunoscut și un avânt industrial fără precedent. S-au înființat Manufactura de tutun (1864), o fabrică de foițe de țigarete (1864), Fabrica de bazalt artificial de la Cotroceni (1865), Atelierele Centrale ale Căilor Ferate (1872), Fabrica de Timbre (1872) și Pirotehnia Armatei (1873), transformând treptat Bucureștiul într-un centru economic vibrant.
O altă reformă fundamentală a vizat viața socială. Până atunci, înregistrarea nașterilor, căsătoriilor și deceselor era apanajul exclusiv al Bisericii. În 1865, Primăria a creat Oficiul Stării Civile, preluând această responsabilitate și marcând un pas important spre laicizarea administrației publice.
Moștenirea lui Vlădoianu se regăsește și în infrastructura de transport. În timpul mandatelor sale s-au inaugurat prima gară a orașului, Gara Filaret (1869), și Gara Târgoviștei (1870), care avea să devină principala poartă feroviară a țării sub numele de Gara de Nord. Mai mult, în decembrie 1872, a fost inaugurată prima linie de tramvai tras de cai („tramcar”), care lega Gara Târgoviștei de bariera Moșilor, un simbol al unui oraș în plină mișcare.
Clădirea impunătoare care astăzi găzduiește Primăria Generală, situată vizavi de Grădina Cișmigiului, are propria sa istorie. Construită între anii 1906 și 1910 după planurile arhitectului Petre Antonescu, în stil neoromânesc, aceasta a servit inițial ca Palat al Ministerului Lucrărilor Publice. În timpul Primului Război Mondial, între 1916 și 1918, a fost chiar sediul comandamentului german condus de mareșalul August von Mackensen. Instituția Primarului General s-a mutat aici abia în anul 1948.
În cei 160 de ani de existență a instituției, 82 de persoane au ocupat fotoliul de Primar General. Printre aceștia s-au numărat personalități marcante precum Dimitrie C. Brătianu, C.A. Rosetti, Barbu Ștefănescu Delavrancea și Nicolae Filipescu. Cu toate acestea, un nume se distinge adesea ca fiind cel mai important edil din istoria orașului: Pake Protopopescu. Într-un mandat de nici trei ani (aprilie 1888 – decembrie 1891), acesta a reușit să realizeze proiecte pe care alții nu le-au putut finaliza în decenii, continuând pe drumul deschis de primul primar al unui București care învăța să devină o capitală europeană.
