Cine a fost Rasputin și de ce este atât de faimos cel supranumit „călugărul nebun”?

Cine a fost Rasputin și de ce a devenit atât de faimos? Un personaj enigmatic, învăluit în mister, Rasputin a exercitat o influență considerabilă asupra ultimei familii imperiale a Rusiei. Numele său complet, Grigori Iefimovich Rasputin, a devenit sinonim cu controversa, fiind ținta a nenumărate acuzații și zvonuri despre fapte josnice și depravate. Un om al secretelor, despre care unii șopteau chiar că ar fi avut legături cu diavolul.

Chiar și ca un simplu om din popor, reputația sa ar fi stârnit, fără îndoială, curiozitatea. Însă Rasputin nu era oricine: era prietenul și confidentul celei mai puternice familii din vastul Imperiu Rus – familia Țarului Nicolae al II-lea. Această poziție privilegiată, combinată cu faima și activitățile sale, i-a cimentat notorietatea care dăinuie și astăzi, la mai bine de un secol de la moartea sa violentă.

Aceasta este povestea uneia dintre cele mai neobișnuite și fascinante figuri ale Rusiei și a modului în care a ajuns să capete o asemenea faimă.^[sursa]

Cine a fost Rasputin

Grigori Iefimovich Rasputin s-a născut pe 21 ianuarie 1869 în micul sat Pokrovskoye, pe malurile râului Tura, adânc în inima Rusiei rurale, departe de coridoarele puterii. Era unul dintre milioanele de supuși ai țarului, născut într-o viață de trudă și supunere, într-o țară imensă condusă de o monarhie absolută.

Documentele despre primii săi ani sunt fragmentare. Tatăl său, Iefim, era staroste al bisericii, iar mama sa se numea Anna Parshukova. Grigori a fost unul dintre mulți copii – probabil opt sau nouă – dar se pare că a fost singurul care a atins vârsta adultă. Este posibil ca o soră, Feodosia, să se fi născut mai târziu, iar Grigori, fiind apropiat de ea, i-a devenit naș.

Despre ceilalți frați, știm că o soră mai mică, Maria, posibil suferind de epilepsie, s-a înecat într-un râu. Un frate mai mare, Dmitri, a murit de pneumonie după ce fusese salvat de la înec chiar de către Rasputin.

Arhivele sugerează că tânărul Rasputin a avut probleme cu legea, fiind implicat în delicte minore și acte de nesupunere față de autorități. Aceste incidente par să fi fost adesea alimentate de consumul de alcool – un fapt deloc ieșit din comun în acele vremuri și locuri.

Tot din tinerețe datează și primele relatări despre presupusele sale abilități supranaturale. Se spune că ar fi reușit să identifice hoțul care furase un cal al tatălui său, câștigându-și astfel reputația de om capabil să demaște răufăcătorii.

Asemenea majorității țăranilor ruși, era, cel mai probabil, analfabet. Șansa de a învăța scrisul și cititul avea să apară mult mai târziu, în timpul ascensiunii sale spre cercurile familiei imperiale.

La vârsta de 18 ani, Rasputin a părăsit satul natal și a călătorit spre nord-est, la Verkhoturye, un oraș recunoscut ca centru de spiritualitate. Motivele plecării sale rămân neclare – unii spun că ar fi fost trimis acolo ca penitență pentru un furt. A petrecut trei luni la o mănăstire, timp în care se spune că ar fi avut o viziune cu Fecioara Maria.

Această experiență l-a marcat profund, îndemnându-l spre o viață religioasă. La întoarcerea în Prokrovskoye, a îmbrățișat calea misticismului, însă într-o manieră profund neortodoxă. Intrând în contact cu membri ai sectei interzise a Khlystilor (Flagelanților), Rasputin a reinterpretat doctrina lor, ajungând la credința că apropierea de Dumnezeu poate fi atinsă doar prin ceea ce el numea „sfânta pasiune” – o stare de epuizare sexuală auto-indusă prin desfrâu.

Apărută în secolul al XVII-lea, secta Khlystilor, o ramură disidentă a Bisericii Ortodoxe Ruse, era cunoscută pentru practicile sale ieșite din comun. Respingeau preoția și textele sacre, dar excentricitățile lor mergeau mult mai departe. Deși participau la slujbele de duminică, ulterior se retrăgeau în pădure pentru ceremonii secrete. Practicau auto-asfixierea până aproape de leșin, crezând că revenirea suflului îi aduce mai aproape de divinitate. Vorbeau în limbi necunoscute (glossolalia) și dansau până la extaz.

Unele grupuri din cadrul sectei erau suspectate că practicau orgii, o teorie susținută de istorici reputați precum C.L. Sulzberger și Edvard Radzinsky. Sulzberger, de exemplu, argumenta că păcatul era comis deliberat, pentru a face pocăința mai profundă. Credința lor era că mântuirea adevărată vine doar printr-o căință totală, iar aceasta este cu atât mai intensă cu cât păcatul a fost mai mare.

În cartea sa „The Fall of the Eagles” (1977), C.L. Sulzberger susținea că Rasputin a adoptat filozofia Khlystilor, deși apartenența sa formală la sectă nu a fost niciodată dovedită. Investigații desfășurate în anii 1903 și 1907 s-au încheiat fără rezultat, din lipsă de probe.

În anul 1889, Rasputin s-a căsătorit cu Praskovia Fyodorovna Dubrovina, o țărancă din satul său, cu care a avut trei copii: Dmitri, Maria și Varvara. Primii doi au fost numiți după frații săi dispăruți prematur. Zvonurile vremii vorbeau și despre un alt copil, posibil nelegitim, născut în anii următori. Infidelitatea, reală sau doar presupusă, avea să devină o temă recurentă în portretizarea sa viitoare.

Rasputin Pelerinul

Mai târziu, Rasputin avea să scrie că viața sa de țăran fusese pe cât de fericită putea fi în acele timpuri, însă scrierile sale trădează și un puternic sentiment de persecuție. Povestea cum, muncind la câmp, deși se străduia, era adesea batjocorit și învinovățit pentru orice neregulă.

Tânjind după altceva, a decis să devină pelerin, dar sentimentul că este urmărit nu l-a părăsit. În anul 1907, reflectând asupra călătoriilor începute în anul 1897, scria: „Oameni răi unelteau să mă ucidă și mă urmăreau, dar Dumnezeu m-a salvat de fiecare dată. Multe minciuni s-au spus împotriva mea.” Nu știm dacă paranoia sa era justificată, dar, dacă nu, pare să fi suferit de un complex de persecuție.

Pelerinajul l-a purtat până în Grecia, la Muntele Athos, și la Ierusalim. Proclamându-se un pelerin sfânt (stranets), i s-a dus vestea că ar avea puterea de a vindeca bolnavii. La întoarcerea în Rusia, faima sa a crescut, atrăgând un mic grup de adepți.

Locuind încă în casa părintească, și-a amenajat o capelă în pivniță, unde ținea întâlniri secrete de rugăciune. Ce se petrecea acolo rămâne un mister, dar zvonurile despre comportamente lascive au stârnit furia sătenilor și a preotului local. Investigațiile privind legăturile cu Khlystii au rămas, din nou, fără rezultat.

În anul 1903, a ajuns la Sankt Petersburg, reședința familiei imperiale. Era o perioadă în care cercurile religioase și elitele societății erau fascinate de ocultism și misticism. Apariția și comportamentul lui Rasputin – neîngrijit, sălbatic, cu o privire pătrunzătoare – i-au captivat instantaneu pe cei din aceste medii. A rămas doar câteva luni, apoi s-a întors la Pokrovskoye.

Rasputin și familia Romanov

În 1904 sau 1905 (data exactă e incertă), Rasputin a călătorit la Kazan, un important centru religios. Deși reputația sa era îndoielnică, a reușit să impresioneze clerul local și, ca și la Sankt Petersburg, a fost bine primit. Aici și-a consolidat faima de stranets – un om înțelept, sfânt, despre care se spunea că poate vindeca bolile.

În anul 1905, s-a întors la Sankt Petersburg, iar faima sa a atins noi culmi. A fost prezentat arhimandritului Teofan, o figură influentă, inspector al seminarului local. Acesta, la rândul său, i-a deschis ușile către înalta nobilime. Prin discuții purtate în saloanele aristocrate, Rasputin a câștigat numeroși adepți.

Pe 1 noiembrie 1905, a avut loc întâlnirea crucială: Rasputin a fost prezentat Țarului Nicolae al II-lea. Acesta a fost momentul care a deschis calea către restul familiei imperiale, inclusiv către Țareviciul Alexei, fiul lui Nicolae și al Țarinei Alexandra. Tânărul moștenitor suferea de hemofilie, o boală gravă care îi făcea pe medici să creadă că nu va supraviețui copilăriei. O simplă tăietură sau vânătaie îi puteau fi fatale.

Rasputin a fost chemat în ajutor și, în repetate rânduri, părea să aline suferințele micului Alexei. Convinsă de puterile sale vindecătoare, Alexandra a ajuns să-l considere indispensabil, iar Rasputin a devenit rapid o prezență constantă în anturajul imperial. Cu toate acestea, nu era prizonierul curții; era liber să vină și să plece după bunul său plac.

Într-o împrejurare memorabilă, pe când Rasputin se afla în Siberia, Alexei a suferit un hematom sever în urma unei plimbări cu trăsura. Disperată, Alexandra i-a cerut prietenei sale și susținătoarei devotate a lui Rasputin, Anna Vyrubova, să-i trimită acestuia o telegramă, implorându-l să se roage pentru Țarevici. Răspunsul lui Rasputin a fost succint și enigmatic: Alexei nu va muri, iar medicii nu ar trebui să-l deranjeze prea mult. În ciuda temerilor medicilor, spre surprinderea tuturor, Alexei și-a revenit.

Relația lui Rasputin cu ceilalți copii ai familiei imperiale era, aparent, prietenoasă și inocentă. Totuși, prezența sa stârnea suspiciuni, alimentate în special de presupusele sale legături cu secta Khlystilor.

Angajații care îndrăzneau să vorbească împotriva lui erau rapid concediați. O guvernantă, Maria Ivanovna Vishnyakova, a mers până acolo încât l-a acuzat pe Rasputin de viol, însă acuzația și-a pierdut credibilitatea după ce ea însăși a fost surprinsă în pat cu un membru al gărzii imperiale.

Nu se știe dacă Rasputin a recurs la forță, dar cu siguranță nu era un ascet și avea o perspectivă asupra sexualității mult diferită față de cea a majorității clericilor. Se spune că noua sa poziție și influență l-au făcut să accepte mită și favoruri sexuale.

Statutul său în eșaloanele superioare ale societății ruse venea la pachet cu pericole și intrigi politice. Mulți îl priveau cu neîncredere, inclusiv prim-ministrul, Piotr Stolypin, care l-a avertizat pe Țar că Rasputin este un impostor. Inițial, Nicolae l-a îndepărtat, dar Alexandra a insistat pentru readucerea lui, iar Țarul a cedat. Ulterior, Stolypin a avut o confruntare privată cu Rasputin, în urma căreia premierul a mărturisit că s-a simțit hipnotizat de privirea pătrunzătoare a acestuia.

Câteva zile mai târziu, Stolypin a fost asasinat.

Rasputin era o apariție discordantă la curtea imperială. Ignora eticheta rigidă și normele de igienă ale nobilimii, iar limbajul său direct și adesea vulgar îi șoca pe interlocutori. În prezența familiei imperiale, poza într-un călugăr umil, dar departe de ochii lor, se deda la excese scandaloase. Le spunea adepților săi că simpla atingere a trupului său are efecte spirituale și vindecătoare. A acumulat numeroase amante și era faimos pentru petrecerile sale sălbatice, stropite din belșug cu alcool.

Țarul ignora rapoartele despre comportamentul său, iar cei care reprezentau o amenințare pentru Rasputin erau îndepărtați de la curte, adesea exilați în Siberia.

Comploturile împotriva lui Rasputin

Comportamentul său extravagant atrăgea tot mai multe critici. Biserica Ortodoxă l-a declarat oficial eretic. În anul 1909, a fost din nou acuzat de viol, de data aceasta de către Kehioniya Berlatskaya, una dintre primele sale adepte, sprijinită de Teofan, care între timp devenise și el un opozant al lui Rasputin.

Izbucnirea Primului Război Mondial a adus noi tensiuni. Țarul Nicolae a plecat pe front, lăsând conducerea țării în mâinile Țarinei Alexandra și ale lui Rasputin. Decizia a stârnit indignare generală, în special în rândul Dumei de Stat (parlamentul). Originea germană a Alexandrei o făcea suspectă în ochii multora, iar tandemul pe care îl forma cu Rasputin într-o perioadă de înfrângeri militare și dificultăți economice a provocat consternare și furie.

Unii îl acuzau pe Rasputin că este un geniu malefic care a uzurpat puterea, manipulând miniștrii țarului ca pe niște „marionete”.

Pe 12 iulie 1914, Rasputin a supraviețuit unei prime tentative de asasinat. A fost înjunghiat în abdomen de Chionya Guseva, o țărancă. Se crede că aceasta acționase la instigarea lui Iliodor, un fost preot exilat și caterisit pentru că se opusese influenței lui Rasputin asupra familiei imperiale. Rasputin a supraviețuit, Iliodor a fugit din țară, iar Guseva a fost declarată iresponsabilă și nu a fost pedepsită.

Însă o altă conspirație avea să-i fie fatală. Marele Duce Dmitri Pavlovici și Prințul Felix Iusupov au fost principalii artizani ai complotului din noaptea de 29 spre 30 decembrie 1916. Rasputin s-a dovedit însă incredibil de rezistent. Ademenit la reședința lui Iusupov, i s-au oferit prăjituri și vin în care fusese amestecată cianură. Spre stupoarea conspiratorilor, otrava nu a avut niciun efect. Atunci, Iusupov a scos un revolver și l-a împușcat în piept.

Când Iusupov s-a întors să verifice cadavrul, Rasputin, într-un ultim efort supraomenesc, s-a ridicat și l-a atacat. Iusupov a reușit să scape și a fugit în curte, urmărit de Rasputin. Acolo, un alt conspirator l-a împușcat din nou.

Trupul său neînsuflețit a fost apoi înfășurat într-o pânză și aruncat în apele înghețate ale râului Neva.

Urmările

Chiar și după moarte, legenda puterilor mistice ale lui Rasputin a continuat să crească. S-a răspândit zvonul că, atunci când trupul a fost recuperat, s-ar fi găsit apă în plămâni, semn că ar fi fost încă în viață și s-ar fi zbătut sub gheață înainte de a se îneca. Aceste mituri, la fel ca relatarea inițială a morții sale, sunt, cel mai probabil, exagerări. Autopsia a indicat drept cauză a morții un singur glonț, tras în cap.

Indiferent de adevărul factual, Rasputin rămâne în imaginarul colectiv drept un om înzestrat cu puteri oculte, un manipulator sinistru, uneori chiar portretizat ca un aliat al diavolului în adaptările ficționale din filme și literatură.

Asemenea lui Rasputin, și influența familiei imperiale avea să se stingă curând. În anul următor morții sale, Revoluția Bolșevică a zguduit Rusia din temelii, punând capăt dinastiei Romanov.

Istoria l-a judecat aspru pe Rasputin. Poate că nu a fost un model de pioșenie, cel puțin nu conform standardelor bisericești, și probabil că i-a lipsit o busolă morală solidă. Însă multe dintre zvonurile și acuzațiile la adresa sa au fost nefondate, perpetuând o imagine distorsionată până în zilele noastre. Chiar și moartea sa a fost înconjurată de legende, creându-se mitul unui om cu puteri supranaturale, capabil să reziste la ceea ce ar ucide un om obișnuit.

Totuși, fără aceste zvonuri și controverse, este puțin probabil ca Rasputin să fi atins vreodată nivelul de notorietate de care se bucură în conștiința colectivă.

Deși unii istorici sugerează că scandalurile provocate de el au discreditat dinastia Romanov și au grăbit căderea acesteia, este clar că schimbarea plutea deja în aer, iar o revoluție era, probabil, inevitabilă, cu sau fără Rasputin. El, însă, nu a contribuit la calmarea spiritelor. A fost carismatic și manipulator, folosindu-și influența pentru a-și promova propria agendă și pe cea a apropiaților săi. Cu toate acestea, nu poate fi considerat unicul vinovat pentru valul de nemulțumire al claselor muncitoare care doreau o transformare a țării.

Cu faima (sau infamia) sa deja cimentată, Rasputin a devenit un subiect predilect pentru film și televiziune, adesea în rolul personajului negativ, atât în opere de ficțiune, cât și în documentare. Popularitatea sa se datorează, în parte, caracterului său unic și intrigant, asigurându-i, fără îndoială, statutul de figură misterioasă, demnă de studiu și reprezentare artistică și în viitor.