Noiembrie 1983. În buncărele de la Moscova, paranoia atinsese cote paroxistice. Degetele liderilor sovietici tremurau deasupra butoanelor nucleare, convinși că NATO pregătește lovitura de grație sub masca unui exercițiu militar. Lumea era la o secundă de distrugere. Și totuși, rachetele nu au plecat. Nu datorită diplomaților, ci, paradoxal, datorită unuia dintre cei mai prolifici trădători din istoria Alianței Nord-Atlantice, care a livrat inamicului nu mai puțin de 10.000 de pagini de secrete.
Aceasta este povestea completă a lui Rainer Rupp, omul de cod „Topaz”, a soției sale complice și a modului bizar în care trădarea a funcționat ca un mecanism de pace.
Recrutarea: de la Bonn la Berlinul de Est
Totul a început în anul 1968, într-o Germanie divizată. Un ofițer sub acoperire al HVA (serviciul de spionaj al STASI), activând în Bonn, a identificat o țintă perfectă: Rainer Rupp. Nu era militar, ci un tânăr student vest-german cu un profil psihologic ideal: un IQ ridicat, vorbitor fluent de engleză și franceză, o bună cunoaștere a economiei politice și, cel mai important, o aversiune profundă față de ordinea mondială din jurul său.
Recrutarea a fost oficializată la o întâlnire discretă în Berlinul de Est, cu doi ofițeri HVA. Propunerea a fost simplă și metodică: Rainer Rupp trebuia să-și finalizeze studiile și să țintească o carieră la NATO.
Planul a fost executat impecabil. Neavând planuri personale, Rupp a acceptat. După absolvire, grație notelor sale excelente, a făcut primul pas strategic: s-a angajat ca cercetător la Institutul pentru Economie Aplicată. Aceasta a fost rampa de lansare perfectă pentru a obține ulterior o poziție în NATO, unde a început prin a elabora analize aparent inofensive despre efectele industriei de armament asupra economiilor naționale.
O „afacere de familie” în inima Alianței
Rupp a primit numele de cod „Topaz” și a început să transmită informații din interiorul Cartierului General al NATO prin curier, direct către Berlinul de Est. Dar nu a lucrat singur. În timp ce urca în ierarhia sediului Alianței, s-a căsătorit cu Anne-Christine, care a devenit parte integrantă a operațiunii.
Soția sa nu doar că știa de călătoriile misterioase la Amsterdam (pentru întâlnirile cu ofițerul de legătură) și de documentele fotografiate în pivnița casei, dar a contribuit activ la spionaj.
Detaliu crucial: Anne-Christine s-a angajat chiar la Agenția NATO pentru Managementul Sistemelor Integrate (NICSMA), de unde a sustras documente suplimentare pentru HVA. Un detaliu uman rar menționat este momentul retragerii ei: Anne-Christine s-a oprit din activitatea de spionaj doar odată cu nașterea copiilor, prioritizând familia în fața ideologiei.
„Biblia” secretelor: ce a furat Topaz (1977-1989)
Volumul informațiilor scurse este amețitor. Între anii 1977 și 1989, Rupp a transmis peste 1.700 de documente, totalizând peste 10.000 de pagini. Accesul său lărgit i-a permis să ofere detalii despre capabilitățile de apărare ale tuturor statelor membre. Printre trofeele sale s-au numărat:
- Planurile nucleare: Strategiile pentru întrebuințarea armamentului nuclear în caz de război;
- Sinteze militare: Nivelurile de forțe, tehnică de luptă și rapoarte despre exercițiile militare;
- Programul „Star Wars”: Rapoarte detaliate privitoare la Inițiativa de Apărare Strategică (SDI) a SUA;
- Alert Levels: Descrierea exactă a nivelurilor de alertă NATO;
- Planul forțelor armate din NATO: Un document masiv de 300 de pagini;
- Documentul final asupra Măsurilor de Protecție.
Tot Rupp a transmis și ceea ce era considerat „biblia” planificatorilor strategici: Documentul Comitetului Militar NATO MC 161 – NATO Strategic Intelligence Estimate. Acesta era un studiu de nivel Top Secret care detalia capabilitățile armatelor Pactului de la Varșovia și ordinea lor de bătaie.
Momentul Able Archer 83 și fascinația KGB-ului
În anul 1983, Markus Wolf, șeful spionajului est-german, a primit de la Rupp o analiză strategică NATO despre situația Pactului de la Varșovia. Documentul, descris de Wolf ca fiind o analiză „magistrală”, expunea fără milă declinul puterii militare și economice comuniste. Wolf și-a dat seama că NATO cunoștea detaliat „maladia” blocului estic și că liderii comuniști germani – numiți ironic „capete de beton” – erau blocați într-o spirală a declinului fără speranță de reformă.
Totuși, cel mai important moment a fost exercițiul „Able Archer 83”. Rainer Rupp a transmis ofițerilor de legătură că NATO NU se pregătește de un război nuclear real, contrazicând temerile sovietice. Pentru a fi credibil, a scanat toate documentele exercițiului. Deoarece acestea erau numerotate, ofițerii HVA și KGB au putut verifica faptul că nu lipsea nicio pagină și că nicio informație nu fusese omisă. Rupp a pretins ulterior că acest act a prevenit lansarea unor lovituri nucleare preventive din partea URSS.
Vladimir Kriucikov, șeful Direcției I Generale a KGB, a fost atât de fascinat de materialele lui Rupp încât a solicitat să primească originalele documentelor, dintr-un motiv pur de orgoliu: voia să poată pretinde că a citit exact aceleași foi pe care le aveau în față generalii NATO, arată The Guardian.
Prăbușirea: „cârtița” care părea o întreagă rețea
După reunificarea Germaniei și desființarea STASI, a început vânătoarea. Deși securitatea operațională a lui Wolf fusese strictă, volumul uriaș de documente scurse i-a făcut pe anchetatorii NATO să creadă că urmăresc un întreg cerc de spionaj, nu un singur om. Era greu de conceput că o singură persoană putea sustrage atât de mult.
Trădarea a venit din interior. Numele de cod „Topaz” a fost dezvăluit de dr. Heinz Busch, un analist militar care a început să colaboreze cu serviciul vest-german BND în 1990. Busch știa doar numele de cod, nu și identitatea. Identificarea finală a venit abia în anul 1993, cu ajutorul unor informații de la CIA.
Rainer Rupp a fost arestat în anul 1993 și condamnat în 1994 la 12 ani de închisoare. A fost eliberat în iulie 2000.
Epilog: Topaz vs. Simm – cine a fost mai distructiv?
Deși pagubele produse de Rupp au fost imense, un raport clasificat NATO de 141 de pagini l-a desemnat pe Herman Simm drept „cel mai dezastruos spion din istoria Alianței”.
Spre deosebire de Rupp, Simm a fost fostul șef al structurii de securitate din Ministerul estonian al Apărării. Până la arestarea sa în septembrie 2008, Simm a livrat agenților SVR (succesorul KGB) mii de documente, dar natura lor a fost diferită și poate mai periculoasă tehnic:
- Informații despre politicile de apărare secrete;
- Detalii despre instalarea, întreținerea și utilizarea sistemelor criptografice;
- Rapoarte despre războiul împotriva terorismului și planurile de contraspionaj.
Raportul NATO a concluzionat că niciodată un spion nu a trădat un volum atât de mare de secrete militare pentru o perioadă atât de lungă (din 2004 până în 2008).
Totuși, Markus Wolf i-a luat apărarea agentului său, „Topaz”, până la capăt. Acesta nu a fost de acord cu instanța care susținea că informațiile ar fi avut consecințe tragice în caz de război. Dimpotrivă, Wolf a susținut teza paradoxală a transparenței forțate: „Fără el, am fi cunoscut mai puține despre NATO și ne-am fi temut mai mult de acesta.”
