Cirus al II-lea, cunoscut mai bine ca Cirus cel Mare, a fost rege al Persiei, conducând imperiul spre o perioadă prosperă, devenind una dintre cele mai importante personalităţi ale Antichităţii. A rămas cunoscut în istorie pentru cucerirea Babilonului și pentru crearea unui vast imperiu care a inclus Persia, Media, Lidia și Babilonul, dar şi pentru politicile sale înțelepte de guvernare.

Cirus al II-lea s-a născut în jurul anului 600 î.Hr., însă viaţa sa timpurie este învăluită în mister. Conform unor izvoare istorice antice, s-a născut în regiunea Persis, situată în ceea ce este acum Iranul modern. Tatăl său a fost Cambyses, un conducător local, iar mama sa a fost Mandane, fiica regelui Imperiului Mezilor.

În tinereţe, Cirus al II-lea a fost crescut la curtea mezilor, unde a primit o educație bună, fiind instruit în artele războiului și ale diplomației. Era cunoscut pentru inteligența, curajul și abilitățile sale de lider, și era foarte apreciat de colegii săi, dar și de mentori. Pe măsură ce a crescut, Cirus al II-lea a devenit tot mai ambițios și a început să-și planifice ascensiunea la putere. A fost inspirat de exemplele altor mari cuceritori, cum ar fi regele asirian Ashurbanipal și regele babilonian Hammurabi. Visul său a fost acela de a-şi construi propriul imperiu.[sursa]

cirus cel mare
Cirus cel Mare

Ascensiunea la tron a lui Cirus cel Mare şi naşterea Imperiului Persan

În jurul anului 559 î.Hr., Cirus al II-lea a succedat tatălui său în calitate de conducător al triburilor persane. A început imediat să-și consolideze puterea și să-și extindă teritoriul, lansând o serie de campanii împotriva regatelor și triburilor vecine. Şi-a consolidat puterea prin abilitățile sale de lider și prin succesul său militar. De asemenea, talentul său oratoric a avut un rol important în acest sens. Deşi a întâmpinat unele obstacole, Cirus al II-lea s-a dovedit a fi un comandant militar extrem de talentat și a reușit să-şi învingă inamicii unul câte unul.

• CITEŞTE ŞI:  Huacachina, oaza de poveste din deşertul peruvian

A înţeles importanţa unei armate bine instruite, fapt pentru care a acordat o atenţie deosebită forţelor militare şi pregătirii acestora. A reușit să-și consolideze puterea în regiunea Persis, iar apoi a început să-și extindă influența în regiunile vecine. După cucerirea acestor teritorii, şi-a îndreptat atenţia către Babilon și Asiria.

În anul 539 î.Hr., Cirus cel Mare a cucerit Babilonul, punând capăt astfel dinastiei neo-babiloniene. Fără îndoială, Cirus al II-lea a cucerit teritoriile prin sabie, însă a știut să le păstreze grație unei atitudini foarte originale pentru acea epocă: tactica mâinii întinse. Un bun exemplu în acest sens îl reprezintă eliberarea evreilor din Babilon. El a fost văzut ca un eliberator de către evreii care erau ținuți captivi în Babilon, cărora le-a permis să se întoarcă în Ierusalim, pentru a-şi reconstrui Templul. Mai mult, Cirus cel Mare a mers chiar până la a face din Cresus, regele Lidiei pe care tocmai îl învinsese, unul din sfetnicii săi, căruia i-a înapoiat coroana.

Politicile şi organizarea imperiului

În următoarele două decenii, Cirus cucerit sute de triburi şi oraşe, de pe un teritoriu de o întindere nemaivăzută până atunci. În timpul domniei sale, Cirus cel Mare a pus bazele unui imperiu puternic și vast. Acesta se întindea pe atunci de la Marea Egee şi până la râul Indus. Imperiul Persan a devenit unul dintre cele mai puternice imperii din istorie.

În ciuda multiplelor campanii militare, Cirus cel Mare este amintit drept un conducător înţelept. A respectat tradițiile și obiceiurile popoarelor pe care le-a cucerit, oferindu-le o anumită autonomie și protejându-le identitatea culturală și religioasă. În rândul popoarelor cucerite, Cirus a promovat pacea şi prosperitatea, pentru bunăstarea întregului imperiu.

• CITEŞTE ŞI:  Descoperire înfiorătoare în peştera Goyet. Practicile sângeroase ale primilor oameni

De asemenea, au fost stabilite legături diplomatice cu alte regate și imperii din regiune, precum Lidia și Grecia, Prin intermediul acestora, s-a promovat comerțul și schimbul cultural.

În general, această abordare umană și tolerantă a lui Cirus cel Mare în guvernarea imperiului său a făcut ca el să fie un lider respectat în întreaga lume antică.

Moartea lui Cirus cel Mare

Cirus cel Mare a murit în timpul unei bătălii împotriva triburilor nomade din regiunea nordică a imperiului său, în jurul anului 530 î.Hr. În timp ce se pregătea să îi înfrunte pe Masageţi, conduşi de către regina Tomiris, Cirus al II-lea a aflat că aceștia pregătesc un atac surpriză. Astfel, a decis să facă o mutare neaşteptată şi să-şi ducă armata în mijlocul teritoriului inamic. Cu toate acestea, în timpul bătăliei care a urmat, armata sa a fost învinsă, iar Cirus cel Mare a fost ucis pe câmpul de luptă. Acesta avea aproximativ 70 de ani.

Publicitate

Legenda spune că regina Tomiris a ordonat ca trupul lui Cirus să fie decapitat și pus într-un vas plin cu sânge. Aceasta ar fi fost o pedeapsă pentru moartea luptătorilor din tribul ei. Însă această legendă nu este atestată în mod istoric și poate fi considerată doar o poveste populară.

Moartea sa a fost una tragică, însă moștenirea lui Cirus cel Mare a continuat să influențeze cultura persană și alte culturi din regiune în secolele care au urmat. El este adesea văzut ca un erou național în Iran și este considerat unul dintre cei mai mari conducători ai istoriei antice.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

6 COMENTARII

  1. Nu vreau sa jignesc, dar m-a durut cand am citit chestia aia cu „triburile nomade din nord”!!!!!!! De cand mama draq’ getii au ajuns si nomazi (in acceptiunea, sa nu-l categorisesc, ca am promis ca nu jignesc, „AUTORULUI”) cand el singur scrie ca „masagetii erau condusi de catre regina Tomiris”!!!!!!! Pai mai d………..le de cand nomazii aveau regi si regine???????

    • Dacă aţi mai citi şi ceva istorie, probabil că aţi şti că astfel era numită Tomiris, respectiv „regină”. Dar chiar şi la o simplă căutare afli că „masageţii erau triburi nomade, care trăiau între Marea Aral şi Marea Caspică”. Dar când te dai deştept…fără să ai şi de ce, e nasol.

      • Masagetii, tyragetii, sarmatii, costobocii, etc. faceau parte din marea familie a „GETILOR” (tracilor) care au plecat din „leaganul” carpato-danubiano-pontic sa populeze teritoriile imense ale stepei rusesti!!! Asta nu ii categoriseste ca nomazi!!! Acolo au gasit loc de pripasire si s-au asezat!!! Orice popor normal la cap, cand vede ca un „destept” ca Cirus al II-lea tinde sa-si extinda teritoriul, ia masuri de oprire a acestuia!!!!! Asta s-a intamplat si acolo, dar pupincuristii, adepti ai expansiunilor teritoriale, normal sa-i aduca laude aluia de-al lor si sa-i denigreze pe toti cei ce i s-au impotrivit!!!

      • Si „GETII” din Pungeab-ul indian, tot sciti sunt?????? Care locuitori din Pungeab si acum au in lexic peste 2000 de cuvinte romanesti!!! „Desteptule” si „tzaranush” poti sa ti le pastrezi pentru tine cand te uiti in oglinda!!! Crezi ca daca au trecut prin teritoriul scit si s-au asezat dincolo de ei inseamna ca s-au scitizat????? Tot geti au ramas!!!!!!!

  2. Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.