Andrei Sulugiuc, în vârstă de 27 de ani, moldovean de viţă din Botoşani, a lansat de curând o carte în care prezintă povestea imaginată a unor poliţişti, relatată de unul dintre ei, dintr-un viitor îndepărtat, după cum menţionează acesta pe profilul său de pe reţeaua de socializare.
Firul narativ se întinde pe un interval de timp ironic de mare, vreo 40-50 de ani după matematica mea proastă.
Spun că-i mare pentru că am reuşit să-mi focalizez atenția pe faptul că în anumite părți, mai ales spre final, trec anii cu fiecare rând, şi nu pe rând.
Mai exact, se derulează rapid din momentul în care naratorul începe să centralizeze atenția asupra personajului ce-l reprezintă, care, culmea, nu e personajul principal. Tot culmea, personajul care reprezintă naratorul în poveste, nu are nici nume. Mă opresc, să nu vă spun chiar tot ca la TV.
Personal, am dat şi de comedie, sarcasm, tragedie, dramă, acțiune concentrată scurt în anumite părți, chiar şi anime. Şi sigur îmi scapă acum destule altele. Am tot aşteptat să mă plictisesc de dialog. Când să se-ntâmple, vine câte-un tsunami din litere bine aliniate.
Subtilităţi
La minusuri aş puncta totuşi că e destul de greu să conturezi în cadrul poveştii personajele episodice, una dintre marile pasiuni ale autorului fiind aceea de a obliga cititorul să deducă tot felul de chestii pe care în majoritatea filmelor le primim de-a moaca, nu mai zic la TV.
Hai că până la urmă nu mai e aşa minus. Lipsesc totuşi foarte multe detalii care nu pot rămâne aşa, în aer, sigur e ceva la mijloc.
Tot ca un plus, aş spune că vorbim despre un roman scurt suprarealist. Eu aşa am simțit. Prezintă situații ce par de domeniul imposibilului. Apoi, prin poezie, dialog și tot felul de situații cotidiene, comparații, metafore, te face să te detașezi de realitate şi să ajungi în punctul din care o înțelegi mai bine și din care o poate critica autorul mai eficient.
Cert este – şi asta e foarte tare, că fiecare cititor va înţelege altfel povestea, în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi: poziţia socială, capacitatea de înţelegere sau starea în care se află.
Cartea poate fi achiziţionată de pe site-ul romanului.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: