Constituţia României, legea fundamentală a ţăii. Câte Constituţii a avut România

O constituţie este o lege fundamentală care stabileşte principiile de organizare şi functionare a unui stat, drepturile şi îndatoririle cetăţenilor şi autorităţile publice. Constituţia României este legea fundamentală a statului roman, adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003.

Această lege fundamentală reglementează, printre altele, forma de guvernământ a statului roman (republica), suveranitatea naţională, teritoriul, unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, cetăţenia, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, precum şi autorităţile publice fundamentale, precum Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, Curtea Constituţională, Avocatul Poporului etc.

România a avut până acum 8 Constituții, dintre care șapte au fost adoptate după formarea statului român modern în anul 1859.^[sursa]

Constituţia României, de la Regulamentele Organice până în prezent

Regulamentele Organice au fost adoptate în anul 1831 în Țara Românească și în anul 1832 în Moldova. Acestea au fost primele acte constituționale ale Principatelor Române, inspirate de Codul Organic al Greciei și impuse de Rusia ca putere protectoare. Ele au stabilit o organizare administrativă și judiciară modernă, precum și un sistem reprezentativ bazat pe Adunările Obștești și Divanurile Ad-hoc. Ele au fost suspendate în timpul Revoluției de la 1848 și abrogate în 1858.

Convenția de la Paris (1858) a fost un tratat internațional care a recunoscut autonomia Principatelor Române sub suzeranitatea otomană și garanția colectivă a marilor puteri. Convenţia a prevăzut unirea celor două principate sub doi domni aleși pe viață și două adunări legislative separate, dar cu o comisie centrală comună pentru afaceri externe, comerț și lucrări publice.

Această lege a fost modificată prin Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris (1864), care a introdus votul universal masculin și a extins atribuțiile domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Constituția liberală din 1866 a fost prima constituție modernă a României, adoptată după venirea pe tron a prințului Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Ea a consacrat principiile statului național unitar, suveran și independent, monarhiei constituționale și ereditare, separației și echilibrului puterilor în stat, guvernării reprezentative și responsabilității ministeriale, drepturilor și libertăților cetățenești. Ea a fost revizuită în 1879, 1884, 1917 și 1923.

Constituția democratică din 1923 a fost adoptată după Marea Unire din anul 1918 și a consfințit principiile statului național unitar român, suveran și indivizibil, monarhiei constituționale și parlamentare, separației și colaborării puterilor în stat, reprezentativității naționale și proporționalității electorale, egalității în drepturi a tuturor cetățenilor români indiferent de naționalitate, religie sau clasă socială. Ea a fost suspendată în timpul dictaturii regale (1938-1940) și abrogată de regimul comunist (1947).

Constituţia României în perioada comunistă

Constituția comunistă din 1948 a fost adoptată după instaurarea regimului comunist în România și proclamarea republicii populare. Ea a fost inspirată de Constituția sovietică din 1936 și a consacrat principiile statului popular democratic, dictaturii proletariatului, proprietății socialiste de stat, planificării centralizate a economiei, rolului conducător al Partidului Muncitoresc Român, drepturilor și îndatoririlor cetățenilor în funcție de interesele clasei muncitoare. Ea a fost revizuită în 1952 și 1965.

Constituția socialistă din 1965 a fost adoptată după venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu și proclamarea republicii socialiste. Aceasta a consacrat principiile statului socialist unitar român, suveran și independent, democrației populare socialiste, proprietății socialiste multiforme, autogospodăririi socialiste, rolului conducător al Partidului Comunist Român, drepturilor și îndatoririlor cetățenilor în funcție de interesele clasei muncitoare și ale națiunii. Ea a fost revizuită în 1974 și 1988.

Constituţia României după căderea comunismului

Constituția postcomunistă din 1991 a fost adoptată după Revoluția din anul 1989 și restabilirea democrației în România. Aceasta a consacrat principiile statului național, suveran și independent, unitar și indivizibil, republicii constituționale și parlamentare, statului de drept, democratic și social, separației și echilibrului puterilor în stat, drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, pluralismului politic și sindical, economiei de piață și proprietății private. Ea a fost revizuită în 2003.

Constituția actuală din 2003 este forma revizuită a Constituției din 1991, adoptată prin referendum național. Această modificare a introdus unele modificări în privința organizării și funcționării autorităților publice, precum: reducerea numărului de parlamentari, prelungirea mandatului prezidențial de la 4 la 5 ani, instituirea unui sistem bicameralism diferențiat (Camera Deputaților și Senatul au competențe diferite), creșterea rolului Curții Constituționale, introducerea Avocatului Poporului ca autoritate publică independentă, recunoașterea rolului societății civile în viața publică etc. Ea a consfințit și integrarea României în Uniunea Europeană și NATO ca obiective naționale.^[sursa]

Constituția din 2003 a introdus noi prevederi referitoare la integrarea României în Uniunea Europeană și NATO, la rolul societății civile în viața publică, la protecția minorităților naționale, la dreptul la un mediu sănătos, la dreptul de acces la informațiile de interes public etc.

De asemenea, modificările din anul 2003 au vizat reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 346, prelungirea mandatului prezidențial de la 4 la 5 ani, instituirea unui sistem bicameralism diferențiat (Camera Deputaților și Senatul au competențe diferite în funcție de domeniul legislativ), creșterea rolului Curții Constituționale (care poate verifica constituționalitatea tratatelor internaționale și a regulamentelor parlamentare), introducerea Avocatului Poporului ca autoritate publică independentă (care apără drepturile și libertățile persoanelor față de administrația publică) şi chiar modificarea procedurii de revizuire a Constituției.

Constituțiile României reflectă evoluția istorică și politică a statului român, de la formarea sa modernă în secolul al XIX-lea până în prezent. Acestea au fost modificate sau abrogate în funcție de schimbările sociale, economice și culturale şi reprezintă expresia identității și aspirațiilor poporului român la nivel constituțional.