Ai observat vreodată cum calcă copilul tău? Poate plutește prin casă pe vârfuri, ca un mic balerin, sau poate unul dintre picioare pare să aibă o direcție proprie, îndreptându-se timid spre interior. Înainte de a cataloga acest detaliu drept „o fază” sau un „mers ciudat”, știința ne arată ceva fascinant: acești pași ar putea fi o conversație non-verbală, o hartă prețioasă a modului unic în care creierul său se dezvoltă.
„Mersul ciudat” nu mai este de mult o simplă observație a părinților atenți. Acum, el este recunoscut oficial în Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale ca o caracteristică secundară în diagnosticul autismului, o afecțiune de neurodezvoltare care influențează comunicarea, socializarea și comportamentul.
Harta pașilor: ce vede știința cu adevărat?
Dincolo de mersul pe vârfuri sau cu picioarele orientate spre interior/exterior, care sunt cele mai vizibile semne, există o lume de subtilități. O meta-analiză impresionantă, care acoperă 30 de ani de cercetări în domeniu, a conturat un portret detaliat al mersului autist:
- Un ritm mai lent: Pașii sunt adesea mai rari și mai calculați;
- O bază mai lată: Distanța dintre picioare în timpul mersului este mai mare;
- Mai mult timp pe sol: Faza în care piciorul stă pe pământ înainte de a se ridica este prelungită;
- O variabilitate mai mare: Lungimea și viteza pașilor pot fluctua considerabil de la un pas la altul.
Aceste particularități nu vin singure. Ele sunt frecvent însoțite de alte provocări motorii, precum dificultăți de echilibru, de coordonare sau chiar în scriere. Înțelegerea acestui tablou complet este esențială.
Copilul tău merge pe vârfuri sau cu picioarele spre interior? De ce apar aceste diferențe?
Răspunsul se află în arhitectura creierului, în special în două regiuni cheie: ganglionii bazali și cerebelul.
Gândește-te la ganglionii bazali ca la regizorul mișcărilor tale automate. Ei sunt responsabili pentru secvențierea fluidă și naturală a pașilor. Când dezvoltarea lor este atipică, mersul își poate pierde din acea cursivitate firească.
Cerebelul, pe de altă parte, este maestrul coordonării. Acesta folosește informațiile vizuale și pe cele de la nivelul corpului pentru a ajusta fin mișcările, menținând echilibrul și precizia. Diferențele în structura și funcționarea acestor zone, precum și în modul în care comunică între ele, duc la tiparele de mers pe care le observăm.
Important de reținut: nu este vorba despre o „întârziere în dezvoltare”. Știm acum că aceste diferențe de mers persistă pe parcursul vieții, uneori devenind chiar mai evidente cu vârsta.
Mai mult decât un simplu indicator al dezvoltării creierului, o schimbare bruscă în tiparul de mers poate fi un semnal de alarmă. Dereglarea motorie – o accentuare a particularităților de mers sau o mișcare mai haotică – poate indica o suprasolicitare senzorială sau cognitivă. Este modul corpului de a spune: „Lumea este prea mult pentru mine acum. Am nevoie de o pauză”. Pentru un părinte, recunoașterea acestui semnal este un instrument extrem de util pentru a oferi sprijin exact atunci când este nevoie.
De la „corectare” la conectare: când și cum Intervenim?
Aici este punctul în care perspectiva se schimbă radical. Nu toate diferențele trebuie „tratate” sau „corectate”. Dacă particularitățile de mers ale unei persoane nu îi afectează viața de zi cu zi, nu este necesară nicio intervenție.
Sprijinul devine necesar doar atunci când există un impact funcțional real:
- Un risc crescut de căderi;
- Dificultăți în a participa la activități fizice preferate;
- Apariția durerilor de picioare, spate sau a tensiunii musculare.
Și chiar și atunci, abordarea modernă se îndepărtează de clinică și se apropie de comunitate. În loc să „repare” un mers, programele inovatoare, precum „Joy of Moving” din Australia, integrează mișcarea în activitățile de zi cu zi la școală. Studiile arată că participarea la activități precum sportul sau dansul, alături de colegi, îmbunătățește abilitățile motorii, sociale și de reglare comportamentală.
Mesajul este clar și plin de speranță: în loc să vedem un mod diferit de a merge ca pe o problemă, îl putem vedea ca pe o expresie a diversității umane. Oferindu-le copiilor control asupra modului în care se mișcă și oportunități de a-și dezvolta abilitățile într-un mediu incluziv, le oferim cel mai mare dar: încrederea de a naviga lumea în propriul lor ritm, cu propriii lor pași.
Călătoria cunoașterii nu s-a încheiat. Cercetătorii încă lucrează pentru a înțelege pe deplin variațiile individuale și pentru a determina cele mai bune metode de sprijin pe măsură ce copiii se dezvoltă. Însă un lucru este cert: încurajarea activității fizice nu doar că îmbunătățește abilitățile motorii, ci are un impact dovedit asupra abilităților sociale și a reglării emoționale, construind o fundație solidă pentru viitor.