Crima din ziua de Paști: cum a devenit Lorenzo de’ Medici „Magnificul”

În Duminica Paștelui, în ziua de 26 aprilie 1478, Giuliano de’ Medici a fost ucis la Florența. Fratele său, Lorenzo de’ Medici, i-a succedat și a condus familia într-o epocă de glorie care a intrat în istorie. Dar cum a devenit Lorenzo de’ Medici „Magnificul”?

Giuliano de’ Medici era conducătorul de facto al Republicii Florența, alături de Lorenzo. Cei doi purtau titlul de „principe dello stato”. Asasinarea lui Giuliano a fost o tentativă de lovitură de stat. Deși a eșuat, evenimentul a avut consecințe majore, benefice pentru istoria Florenței și a lumii.

Rivalitatea dintre familiile Pazzi și Medici era de lungă durată. Familia Pazzi, originară din Val d’Arno, o seniorie situată între Pisa și Arezzo, era compusă din nobili mari și latifundiari. În secolul al XV-lea, Pazzii dețineau numeroase proprietăți în Toscana și aveau o influență considerabilă la Florența.

Strămoșul lor, Pazzino de Pazzi, a fost primul cavaler care a pătruns în Ierusalim în anul 1099, în timpul primei Cruciade. La întoarcerea sa în Florența, în anul 1101, Pazzino a fost primit cu mare fast, iar familia sa a câștigat prestigiu și respectabilitate. În acea perioadă, Pazzii reprezentau vechea aristocrație florentină, acumulând o avere impresionantă ca bancheri și negustori.

Ascensiunea familiei de’ Medici

Familia de’ Medici, venită la Florența mult mai recent, era privită de Pazzi ca intrusă și rivală. Originară din regiunea Mugello, în Apenini, familia de’ Medici s-a stabilit la Florența în secolul al XIII-lea, într-o perioadă în care republica era la apogeul puterii sale, și s-a implicat în finanțe. Giovanni di Bicci a întemeiat Banca Medici în 1397, iar noua familie a cunoscut o ascensiune rapidă.

Fiul lui Giovanni, Cosimo de’ Medici, cunoscut ca „Cel Bătrân”, a ajuns să fie văzut de florentini ca „Pater Patriae”. Acesta s-a opus vechii oligarhii care controla republica și a fost exilat la Veneția în anul 1433, de către Rinaldo Albizzi, liderul facțiunii oligarhice. Însă un an mai târziu, Cosimo s-a întors la Florența, și-a surghiunit rivalul și a devenit gonfalonier, șeful guvernului.

Pentru familia Pazzi, această ascensiune era intolerabilă: o familie de origine modestă și fără vechime reușise să se instaleze în inima patriciatului urban și să preia puterea. În acest context, Francesco Pazzi a organizat în anul 1478 o conspirație cu scopul de a-i asasina pe Giuliano și Lorenzo de’ Medici, care guvernau Florența.

Un aliat puternic: Papa

Pazzii și-au găsit un aliat puternic în persoana Papei Sixt al IV-lea (Francesco della Rovere), care fusese ales suveran pontif în anul 1471. Renumit pentru nepotismul său și pentru construcția Capelei Sixtine, Papa urmărea să-i dăruiască nepotului său, Girolamo Riario, orașele Faenza și Imola, aflate pe teritoriul florentin.

Medicii, însă, nu doreau sub nicio formă ca teritoriile republicii să fie cedate, cu atât mai puțin unui nepot papal cunoscut pentru moravurile sale îndoielnice. Astfel, Papa Sixt al IV-lea a căutat sprijin în Florența și l-a găsit în Francesco Pazzi, dând naștere conspirației.

Planul negru de Paști

În Sâmbăta Mare, pe 25 aprilie 1478, Francesco Pazzi plănuise să-i asasineze pe frații Giuliano și Lorenzo la un banchet organizat la Villa Medici din Fiesole, în apropiere de Florența, pentru a celebra numirea lui Raffaele Riario, nepotul Papei, ca cardinal. Planul era ca cei doi Medici să fie otrăviți în timpul petrecerii.

Pazzii au fost invitați la banchet datorită unei recente căsătorii care lega cele două familii: Bianca de’ Medici, sora lui Giuliano și Lorenzo, se căsătorise cu Guglielmo de Pazzi. Totuși, primul plan de asasinat a eșuat deoarece Giuliano de’ Medici, acuzând o indispoziție, nu a participat la banchet.

Asasinatul din Duminica Paștelui

În Duminica Paștelui, pe 26 aprilie 1478, cardinalul Riario oficia slujba în Domul din Florența, Santa Maria del Fiore. Toți invitații de la banchetul din seara precedentă au fost invitați la biserică. Lorenzo a participat, însă Giuliano, simțindu-se în continuare rău, a rămas acasă.

Bernardo Bandini, un negustor influent din Florența, alături de Francesco Pazzi, s-a dus acasă la Giuliano pentru a-l aduce la slujbă. În timpul celui mai sfânt moment al liturghiei, Euharistia, Bandini i-a aplicat lui Giuliano nouăsprezece lovituri de cuțit, provocându-i o moarte rapidă.

Lorenzo a fost rănit, dar cu ajutorul prietenilor a reușit să scape și s-a refugiat în sacristia basilicii. Unul dintre cei mai fideli susținători ai săi, Francesco Nori, a fost ucis în încercarea de a-l salva pe Lorenzo, ultimul reprezentant al familiei de’ Medici. Conspirația a eșuat însă.

Cum a devenit Lorenzo de’ Medici „Magnificul”

Consecințele au fost uriașe: Jacopo de Pazzi a mers la Seniorie, sperând că florentinii îl vor sprijini în tentativa de a-l răsturna pe Lorenzo. Însă efectul a fost contrar așteptărilor: florentinii, indignați de asasinat, au început o vânătoare de conspiratori. Jacopo de Pazzi a reușit să fugă și a încercat să anunțe trupele papale aflate în afara zidurilor Florenței despre eșecul complotului. Temându-se însă de consecințele asasinatului, acestea s-au retras.

Ajuns la adăpost, Lorenzo de’ Medici a coordonat vânătoarea conjuraților. Francesco de Pazzi, organizatorul complotului, a fost spânzurat gol la o fereastră a Palazzo Vecchio din Florența. Jacopo de Pazzi, prins câteva zile mai târziu, a fost executat, iar cadavrul său a fost aruncat în râul Arno.

Bernardo Bandini, care fugise la Constantinopol, a fost capturat de florentini, adus înapoi la Florența și judecat pe 29 decembrie 1479, la un an și jumătate după atentat. A fost decapitat, iar cadavrul său a fost desenat de Leonardo da Vinci.

Lorenzo de’ Medici nu a făcut nimic pentru a calma populația. Dimpotrivă, toți membrii familiei Pazzi au fost arestați și exilați, iar averile lor au fost confiscate în beneficiul republicii. Papa a excomunicat întregul oraș, dar, uimit de fermitatea florentinilor, și-a revocat ulterior decizia.

Prestigiul lui Lorenzo de’ Medici a crescut enorm. Iar pentru mecenatul și protecția acordate marilor artiști, a rămas cunoscut în istorie drept „Magnificul”.