Cum a scăzut Imperiul Roman nivelul de inteligență al europenilor

Sub strălucirea aurită a Pax Romana, o eră de pace și prosperitate ce a durat aproape două secole, se țesea o amenințare tăcută, invizibilă cu ochiul liber, dar cu consecințe profunde. Măreția Imperiului Roman, cu apeductele sale monumentale ce sfidau timpul și legiunile sale de neînvins ce pacificau o lume întreagă, a fost clădită, fără știrea deplină a contemporanilor, pe un fundament otrăvit. Un studiu recent, asemenea unui arheolog ce scoate la lumină artefacte demult uitate, dezvăluie un preț neașteptat și insidios al acestei grandori: o posibilă diminuare a capacității cognitive a populației europene cu până la trei puncte de IQ.

O echipă de cercetători americani, condusă de Dr. Joseph McConnell de la prestigiosul Desert Research Institute din Nevada, a reușit să pătrundă în arhivele climatice ale Terrei pentru a descifra această poveste nescrisă. Analizând cu minuțiozitate straturile de gheață prelevate din inima Arcticii – veritabile capsule ale timpului ce conservă amprenta atmosferică a trecutului – savanții au descoperit dovezi incontestabile ale unei poluări masive cu plumb în timpul epocii romane.

Rezultatele, publicate și comentate pe larg, inclusiv în paginile publicației The Guardian, indică o creștere bruscă a concentrațiilor de plumb atmosferic începând cu aproximativ anul 15 î.Hr., niveluri ce s-au menținut alarmant de ridicate pe întreaga durată a Pax Romana, până la declinul acesteia în jurul anului 180 d.Hr.^[sursa]

Cum a scăzut Imperiul Roman nivelul de inteligență al populației

Dar de unde provenea această contaminare pe scară largă? În perioada sa de maximă înflorire, Imperiul Roman a eliberat în atmosferă o cantitate estimată la peste 500.000 de tone de plumb. Acest metal greu, deși cunoscut pentru toxicitatea sa, era omniprezent în viața cotidiană a romanilor. Era extras cu frenezie din minele extinse ale imperiului, topit în cuptoare rudimentare ce umpleau văzduhul cu emanații nocive și apoi modelat într-o multitudine de forme.

Plumbul se regăsea în ingenioasele, dar periculoasele, conducte ale apeductelor ce aduceau apa în orașe, în oalele de gătit din care se hrăneau familiile, în fardurile și cosmeticele ce împodobeau chipurile matroanelor și, poate cel mai perfid, în vin. Romanii foloseau acetatul de plumb, cunoscut sub numele de „sapa” sau „defrutum”, ca îndulcitor și conservant pentru vin, transformând o băutură a convivialității într-o sursă cronică de otrăvire lentă.

Impactul acestei expuneri generalizate a fost devastator, mai ales asupra celor mai vulnerabili: copiii. Studiile moderne privind efectele plumbului asupra dezvoltării neurologice sugerează că micuții din acea perioadă ar fi putut avea în sânge niveluri de plumb de până la 3,5 micrograme per decilitru. O asemenea concentrație, conform standardelor actuale, este asociată cu o reducere a coeficientului de inteligență (IQ) cu aproximativ 2,5 până la 3 puncte. Poate părea puțin la nivel individual, dar la scara unui imperiu ce număra, în zilele sale de glorie, peste 80 de milioane de suflete – aproximativ un sfert din populația globului la acea vreme – efectul cumulat devine dramatic. O întreagă civilizație, generație după generație, ar fi putut funcționa sub potențialul său cognitiv maxim.

Ironia sorții face ca medicii romani, precum Dioscoride sau Pliniu cel Bătrân, să fi intuit și chiar documentat unele dintre pericolele asociate cu plumbul. Aceștia observaseră simptome de otrăvire la mineri și la cei ce lucrau intens cu acest metal. Cu toate acestea, utilitatea sa extraordinară și integrarea sa profundă în infrastructura și obiceiurile societății romane au făcut ca avertismentele să fie în mare parte ignorate. Beneficiile imediate și aparente ale plumbului au eclipsat riscurile pe termen lung, într-o capcană tehnologică ce avea să se repete de-a lungul istoriei.

Odată cu declinul și eventuala prăbușire a Imperiului Roman de Apus, activitățile miniere și de prelucrare a plumbului au scăzut semnificativ, iar presiunea toxică asupra mediului și populației s-a redus temporar. Însă, fantoma poluării cu plumb nu a dispărut complet. Ea a revenit insidios în Evul Mediu, odată cu reluarea unor activități meșteșugărești, pentru ca apoi să atingă noi culmi, mult mai înalte, în secolul XX. Revoluția Industrială și, ulterior, utilizarea pe scară largă a benzinei cu plumb au reintrodus acest metal toxic în viața a miliarde de oameni, lăsând în urmă o moștenire complexă de probleme de sănătate publică.

Astfel, povestea plumbului în Imperiul Roman nu este doar o curiozitate istorică, ci o lecție tulburătoare despre costurile ascunse ale progresului și despre responsabilitatea pe care o avem față de mediul înconjurător și față de sănătatea generațiilor viitoare. Strălucirea unei civilizații, oricât de măreață ar fi, poate fi umbrită de consecințele neprevăzute ale alegerilor sale.