În fiecare dimineață, la începutul anilor 1900, trecătorii de pe șoseaua spre Băneasa erau martorii unui spectacol bizar. În curtea elegantă a faimoasei „vile cu clopoței”, un domn respectabil, medic de renume, nu își savura cafeaua, ci regiza scene de furt cu o precizie uimitoare. Un cufăr „furat”, un hoț ascuns în pod și o echipă de „detectivi” neașteptați care intrau în acțiune.
Acel domn era dr. Nicolae Minovici, unul dintre cei mai apreciați medici legiști ai țării, iar ceea ce făcea el acolo avea să schimbe pentru totdeauna siguranța străzilor din București.
Dar dincolo de rigurozitatea omului de știință, se conturează portretul unui om cu o profundă înțelegere a naturii animale. Într-o lume în care se confrunta zilnic cu cele mai întunecate aspecte ale societății prin munca sa de medic legist, Minovici a găsit în acești câini mai mult decât niște ajutoare. Faptul că le-a dat nume simple, românești, precum Bujor, Ciobanu sau Safta, sugerează o afecțiune reală. Pentru dr. Minovici, nu erau doar „agenți în patru labe”, ci parteneri de încredere, a căror loialitate necondiționată contrasta puternic cu universul criminalistic pe care îl studia.
Dr. Nicolae Minovici, un vizionar înaintea vremii sale
În timp ce polițiile din Ghent (Belgia, 1859), Berlin sau Paris începeau timid să folosească rase ca Boxer, Doberman sau Ciobănesc German pentru a impune ordinea, dr. Minovici, un pasionat de criminalistică, a înțeles că forța brută nu era de ajuns. Medicul a văzut potențialul imens al inteligenței și mirosului canin și a decis să creeze pentru Capitală un serviciu polițienesc format din patrupede perfect antrenate.
Și nu a făcut-o oricum, ci transformându-și propria curte într-un veritabil centru de inovație în dresajul canin.
Cum a transformat Nicolae Minovici un câine blând într-o „armă” a Poliției
Toți cei care vizitau eleganta vilă de la șosea puteau vedea cuștile în care se odihneau viitorii „agenți” ai Poliției. Dr. Minovici însuși le dedica zilnic o oră sau două, selectând și antrenând personal fiecare exemplar. Colecția sa număra 11 animale, fiecare cu o menire clară:
- Rasa Mops: contrar aparențelor, aceștia erau câinii de apărare și investigație.
- Bujor era capabil să muște pe oricine s-ar apropia de agentul său, dar devenea loial instantaneu noului stăpân.
- Scrab, un exemplar de o inteligență rară, nu suporta vederea armelor.
- Togo era specializat în a descoperi cadavre după miros.
- Rasa Ciobănesc: aceștia erau specializați în pază și intervenție.
- Ciobanu, un ciobănesc românesc pur, păzea întreaga proprietate.
- Safta era de o ferocitate ieșită din comun față de persoanele suspecte, „rău îmbrăcate”, dar extrem de blândă cu cei eleganți, mai ales cu doamnele.
Minovici a înțeles un principiu psihologic fundamental, notat chiar de cronicarii vremii în Gazeta Transilvaniei din anul 1912: „…câinele se simte proprietatea celui care-l simte stăpân, fie chiar numai pentru câtă-va vreme, ceea ce i-ar permite agentului ca să se poată servi de el.”
Alegerea sa pentru rasa Mops, considerată astăzi mai degrabă un câine de companie, demonstrează o capacitate extraordinară de a privi dincolo de aparențe și de a intui potențialul fiecărui animal în parte.
Genialitatea metodelor lui Nicolae Minovici nu stătea în simple comenzi, ci în scenarii complexe, menite să simuleze situații reale. Antrenamentul suprem, la care asistau uimiți vizitatorii, decurgea ca un film polițist:
- Scena crimei: un complice „fura” un cufăr din locuința medicului, îl ascundea într-un colț al grădinii sub iarbă, apoi se pitea în podul vilei;
- Alarma: dr. Minovici, în rolul victimei, dădea alarma. La auzul ei, câinii ieșeau din cuști, gata de acțiune;
- Ancheta: patrupedele găseau rapid cufărul ascuns, îl miroseau atent, apoi se uitau fix în ochii dresorului, așteptând comanda: „Unde-i hoțul? Repede!”;
- Capturarea: căutările începeau imediat. Hoțul era descoperit în pod, mirosit și apucat ferm de guler. Orice tentativă de evadare era sortită eșecului; câinii lătrau și imobilizau suspectul până la sosirea dresorului.
După luni de astfel de exerciții, câinii susțineau un examen final în fața ofițerilor și intrau oficial în serviciul Poliției.
Moștenirea unui geniu uitat
Pasiunea doctorului Minovici a pus bazele dresajului canin modern în România. Munca sa de pionierat a fost recunoscută printr-o conferință la Ateneul Român, unde a prezentat dovezi și fotografii. Viziunea sa a culminat, ani mai târziu, cu înființarea primului Centru de dresaj canin din țară, la Oradea, în 1933. Acolo se pregăteau rase precum Ciobănescul German, Cocker-ul Spaniol sau Bracul German, în special pentru Poliția de Frontieră.
Aceste centre au funcționat până în anul 1949, când regimul comunist a desființat poliția și jandarmeria, înlocuindu-le cu Miliția. Chiar și așa, bazându-se pe experiențele sale, dr. Minovici a rămas un promotor al siguranței, sfătuind ca fiecare casă să aibă un câine de pază.
Astfel, moștenirea doctorului Minovici nu este doar una tehnică, despre cum să dresezi un câine, ci una profund umană: o lecție despre cum viziunea, empatia și respectul pot transforma un animal într-unul dintre cei mai de nădejde apărători ai comunității.
