Oamenii de știință au obținut noi informații despre dimensiunea și structura Stelei Nordului, cunoscută și sub numele de Steaua Polară sau Polaris. Aceste descoperiri recente au fost publicate în jurnalul ştiinţific The Astrophysical Journal.[studiu]
Polul Nord al Pământului este orientat către un punct din spațiu marcat de Steaua Polară. Aceasta nu este doar un reper crucial pentru navigație, ci și o stea fascinantă în sine.
Polaris este cea mai strălucitoare stea dintr-un sistem stelar triplu și o stea variabilă care pulsează, oscilând în luminozitate odată cu variațiile diametrului său pe parcursul unui ciclu de patru zile. Aceasta aparține unei clase de stele cunoscute sub numele de cefeide variabile. Dar ce înseamnă acest lucru mai exact?[sursa]
Cefeidele variabile, cum este şi Polaris, sunt esențiale pentru astronomie, fiind folosite ca „lumânări standard” pentru măsurători cosmice. Luminozitatea lor intrinsecă se corelează cu perioada lor de pulsație, astfel încât stelele mai strălucitoare pulsează mai rapid decât cele mai puțin luminoase.
Luminozitatea unei stele așa cum este văzută de pe Pământ depinde atât de luminozitatea ei intrinsecă, cât și de distanța până la aceasta. Cunoscând relația dintre perioada de pulsație și luminozitatea cefeidelor, astronomii le folosesc pentru a măsura distanțele până la galaxiile lor gazdă și pentru a estima rata de expansiune a Universului.
O echipă de astronomi condusă de Nancy Evans de la Centrul pentru Astrofizică din cadrul Harvard & Smithsonian a observat Polaris folosind rețeaua de telescoape CHARA din California. Obiectivul cercetării a fost studierea unui companion stelar care orbitează Polaris o dată la fiecare 30 de ani.
Cea mai mare surpriză: imagini directe ale suprafeței Stelei Polare
Cea mai semnificativă descoperire a fost observarea detaliată a Stelei Nordului. Observațiile realizate cu CHARA au furnizat primele imagini directe ale suprafeței unei cefeide variabile.
„Imaginile obținute cu CHARA au dezvăluit pete mari și întunecate pe suprafața lui Polaris, care au suferit modificări în timp”, a declarat Gail Schaefer, director al rețelei de telescoape. Prezența acestor pete și rotația stelei ar putea fi strâns legate de variațiile periodice de 120 de zile în velocitatea radială.
Cercetătorii intenționează să continue studiile asupra lui Polaris. „Ne dorim să înțelegem mai bine mecanismul care generează aceste pete pe suprafața lui Polaris”, a afirmat John Monnier, profesor de astronomie la Universitatea din Michigan, SUA.
Cum găsim Steaua Polară?
Localizarea Stelei Polare este ușoară în orice noapte senină. Trebuie doar să găsiți Carul Mare. Cele două stele de la capătul carului indică drumul spre Polaris, care este vârful „oiştii” Carului Mic, sau coada ursulețului din constelația Ursa Minor.
Odată ce ești orientat spre Polaris, știi că ești orientat spre nord, ceea ce te poate ajuta să te orientezi în orice seară în care privești stelele.
Emisfera sudică nu are o stea strălucitoare care să marcheze polul ceresc sudic. Observatorii de acolo pot folosi alte metode inteligente pentru a se orienta spre sud, inclusiv folosind stelele din constelația Crucea Sudului pentru a indica drumul.
Nu a fost întotdeauna Steaua Polară
Un alt lucru interesant despre Steaua Polară este că de fapt reprezint un titlu care trece la stele diferite de-a lungul timpului. Axa de rotație a Pământului se clatină în decursul a aproximativ 26.000 de ani. Acest lucru face ca polul ceresc să se plimbe într-un cerc lent de-a lungul eonilor, trecând pe lângă diferite stele.
Uneori nu există nicio stea strălucitoare în apropierea polului ceresc, așa cum este cazul în prezent în emisfera sudică. În urmă cu aproximativ 14.000 de ani, polul ceresc a arătat spre steaua strălucitoare Vega și, pe măsură ce se deplasează în cercul său lent, va arăta din nou spre Vega în aproximativ 12.000 de ani.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
