Cum s-a realizat Marea Adunare de la Alba Iulia: „Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai minunată a istoriei româneşti”

În urmă cu peste un secol a fost înfăptuită Marea Unire de la Alba Iulia, pe care cei mai mulți dintre români o asociază exclusiv cu Unirea Transilvaniei cu România prin „Marea Adunare Națională de la Alba Iulia”.

Marea Unire din 1918 a fost rezultatul unui efort colosal, atât politic, cât și social. Figuri emblematice ale vremii – mari gânditori și lideri vizionari – s-au mobilizat în jurul unui ideal comun: întregirea teritorială a României. Acest obiectiv a fost atins într-un context istoric deosebit de complicat, marcat de sfârșitul Primului Război Mondial și de prăbușirea marilor imperii.

Drumul spre Marea Unire din 1918 a inclus trei momente-cheie, în care teritoriile aflate sub dominație străină au fost alipite la patria-mamă:

• Basarabia, desprinsă de Imperiul Țarist;
• Bucovina, eliberată de sub dominația austro-ungară;
• Transilvania, alături de Banat, Crișana și Maramureș, unite cu România în urma Adunării de la Alba Iulia.^[sursa]

Alba Iulia: pasul decisiv către unirea națională

Unirea de la Alba Iulia, proclamată în 1 Decembrie 1918, a fost momentul decisiv care a desăvârșit statul național unitar român. Însă această reușită istorică nu a fost lipsită de obstacole. Drumul spre unificare a fost lung și anevoios, întins pe parcursul a doi ani de negocieri diplomatice intense și lupte armate.

Astfel, 1 Decembrie 1918 rămâne un simbol al voinței și sacrificiului unui popor care a crezut în unitatea sa, transformând un ideal într-o realitate istorică de necontestat.

Istoricii consideră Marea Unire nu doar un act legitim, ci și o extraordinară oportunitate istorică. Aceasta a fost posibilă datorită conjugării a trei factori esențiali:

• Dorința puternică a românilor de a trăi într-un singur stat, fără a mai fi divizați și forțați să lupte între ei;
• O politică internă abil gestionată, care a pregătit terenul pentru unificare;
• Un context internațional favorabil, în care deciziile României au fost recunoscute de Marile Puteri.

Aceste elemente au fost fundamentul unei realizări istorice care a schimbat destinul națiunii.

Primul pas concret spre Marea Unire a fost făcut cu aproape șase decenii mai devreme, pe 24 ianuarie 1859, când Alexandru Ioan Cuza a realizat Unirea Principatelor Române – Moldova și Țara Românească – eveniment cunoscut drept Mica Unire.

O altă etapă crucială a fost dobândirea independenței în urma Războiului din 1877-1878, o victorie ce a consolidat renașterea națională a românilor, începută încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Aceste momente au pregătit scena pentru împlinirea idealului de unitate.

Primul Război Mondial: catalizatorul Unirii

Începutul secolului al XX-lea a fost marcat de crize politice și diplomatice profunde, care au remodelat sistemul de alianțe din Europa. În acest context, România a intrat în Primul Război Mondial în august 1916, alăturându-se Antantei (cunoscută și sub numele de Tripla Înțelegere).

Participarea la război a fost un pas decisiv, iar evenimentele din perioada anilor 1916-1918 au creat condițiile pentru ca România să-și adune în granițele sale istorice provinciile Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Aceasta nu a fost doar o victorie militară, ci și rezultatul unui efort diplomatic intens, într-un moment în care echilibrul de forțe internațional era în schimbare.

Antanta, un bloc politico-militar format din Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus, a fost constituit cu puțin timp înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. România, alăturându-se acestei alianțe în anul 1916, a plătit un preț enorm pentru participarea sa la război: peste 335.000 de vieți pierdute, soldați și civili deopotrivă.

În schimb, Antanta promisese sprijin pentru realizarea idealului național al românilor: unirea tuturor provinciilor istorice. Totuși, înfruntând o superioritate copleșitoare din partea armatelor germano-austro-ungare, România a fost constrânsă să încheie Tratatul de Pace de la București pe 7 mai 1918. Considerat umilitor, acest document nu a fost niciodată ratificat de Regele Ferdinand I, care, alături de personalități precum Regina Maria, Ionel Brătianu, Iancu Flondor, Vasile Goldiș și Iuliu Maniu, a jucat un rol central în apărarea intereselor naționale.

Basarabia: prima provincie unită cu România

Basarabia a fost prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România, într-un context marcat de instabilitatea din estul Europei. Amenințată de pretențiile Rusiei bolșevice și ale Ucrainei, Basarabia și-a proclamat independența la 24 ianuarie/6 februarie 1918, un act curajos care a deschis calea pentru unirea cu România.

Decizia finală a fost luată pe 27 martie 1918, când Sfatul Țării, organ reprezentativ compus din membri ai tuturor naționalităților din Basarabia, a votat cu majoritate hotărârea de unire cu Regatul României. Această decizie a fost primul pas concret în procesul de reîntregire națională, marcând o victorie istorică împotriva incertitudinilor și presiunilor externe.

Bucovina și Ardealul: ultimii pași spre Marea Unire

Un alt moment crucial din drumul către Marea Unire s-a consumat în noiembrie 1918, când Congresul General al Bucovinei a decis, cu unanimitate, „unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”. Decizia a fost adoptată pe 28 noiembrie 1918, în cadrul unei întruniri convocate de Consiliul Național Român, susținută de reprezentanții românilor, dar și de polonezi și germani.

În paralel, mișcările politice din Ardeal câștigau intensitate. Pe 31 octombrie 1918, la Arad, Partidul Național Român și Partidul Social-Democrat au format Consiliul Național Român Central, recunoscut drept unica autoritate reprezentativă a voinței poporului român. În același timp, în Transilvania luau naștere consilii naționale regionale și gărzi naționale, pregătind terenul pentru momentul Marii Uniri.^[sursa]

Alba Iulia: alegerea unui loc cu puternică simbolistică istorică

Sfârșitul Primului Război Mondial a marcat prăbușirea marilor imperii – German, Țarist, Austro-Ungar și Otoman – și abolirea monarhiilor care le conduceau. În Transilvania, autoritatea Austro-Ungariei era deja în colaps, iar Consiliul Național Român Central prelua conducerea administrativă, asigurând ordinea și organizarea teritoriilor românești.

Un moment semnificativ a avut loc în octombrie 1918, când, în Parlamentul de la Budapesta, deputatul român Alexandru Vaida-Voievod a citit Declarația de autodeterminare a națiunii române, redactată de Vasile Goldiș, cerând oficial desprinderea Transilvaniei de Ungaria. Încercările autorităților maghiare de a-l coopta pe Goldiș în guvernul de la Budapesta au fost respinse categoric, demonstrând determinarea liderilor români de a urma calea unirii.

Alegerea orașului Alba Iulia pentru proclamarea unirii nu a fost întâmplătoare. Istoria acestui loc a fost un simbol al unității și luptei românilor:

• La 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul intra triumfal în Alba Iulia, transformând cetatea în capitala primului stat unificat al românilor;
• În 1785, pe platoul Cetății din Alba Iulia, liderii răscoalei de la 1784, Horea și Cloșca (Crişan îşi luase viaţa într-o celulă), au fost executați prin tragere pe roată, devenind martiri ai luptei pentru dreptate socială.

Aceste repere istorice, încărcate de simbolism, au transformat Alba Iulia în alegerea firească pentru cel mai important act din istoria modernă a României – proclamarea Marii Uniri.

Cum s-a făcut Marea Unire de la 1 Decembrie 1918

Pe 20 noiembrie 1918, s-a luat decizia de a convoca Adunarea Națională de la Alba Iulia, eveniment care a devenit punctul culminant al procesului de unire. La această adunare istorică au participat 1.228 de delegați aleși, reuniți în Sala Unirii. În același timp, a fost făcut public manifestul intitulat „Către popoarele lumii”, un document prin care guvernul maghiar era acuzat de politica sa opresivă și care reprezenta totodată un apel pentru recunoașterea drepturilor românilor din Transilvania.

Unirea nu a fost doar un efort al liderilor politici ai vremii, ci și al oamenilor de rând. Peste 100.000 de români din toate colțurile țării s-au adunat la Alba Iulia pentru a asista la momentul istoric care avea să marcheze întregirea neamului românesc.

Rezoluția Unirii: piatra de temelie a României Mari

Momentul mult-așteptat s-a consumat la 1 decembrie 1918, la ora 12:00, când delegații au votat în unanimitate Rezoluția de la Alba Iulia. Documentul, citit în fața mulțimii de episcopul Iuliu Hossu, a consfințit unirea de bunăvoie și pentru totdeauna a Transilvaniei cu Regatul României.

Astfel, procesul de făurire a statului național unitar român, început în anul 1859 prin Unirea Principatelor Române, a fost încheiat. Această cale istorică fusese marcată de unirea Dobrogei în 1878, a Basarabiei în martie 1918 și a Bucovinei în noiembrie 1918. România Mare avea acum o suprafață de 295.049 km² și o populație de aproximativ 16.500.000 de locuitori.

A doua zi după unirea proclamată la Alba Iulia, pe 2 decembrie 1918, Marele Sfat Național s-a întrunit în sala Tribunalului din oraș. Această adunare a decis crearea unui Consiliu Dirigent pentru administrarea Transilvaniei, compus din 15 membri, avându-l ca președinte pe Iuliu Maniu.

Formalizarea unirii a fost completată pe 11/24 decembrie 1918, când Regele Ferdinand I a emis Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu România. Totuși, integrarea administrativă a Transilvaniei a fost un proces mai complex, care a necesitat câțiva ani de eforturi. Această tranziție a fost încheiată în 1923, odată cu adoptarea unei noi Constituții care reflecta noile realități ale statului unitar român.