25 de curiozităţi despre ornitorinc, mamiferul bizar cu cioc de raţă, gheare de reptilă şi venin

Într-un colţ îndepărtat al lumii, în adâncurile apelor australiene și pe malurile râurilor sale, trăiește o creatură atât de excentrică, încât pare să fi fost scoasă direct din paginile unei povești fantastice. Acesta se numește ornitorinc şi este unul dintre cele mai ciudate mamifere care a pășit vreodată pe planeta noastră.

Acest mic călător al timpului, aflat la granița dintre prezent și trecut, pare să fi primit o bucată din ADN-ul fiecărui animal bizar care a trăit vreodată. Cu ciocul său de rață, ghearele ascuțite ca ale reptilelor, blana sa moale și capacitatea de a elibera venin, ornitorincul este un adevărat mister al evoluției biologice.

Această creatură fascinantă și unică în lume ne amintește că natura are un mod ingenios de a ne surprinde și de a ne demonstra că, în lumea ei, ciudățeniile devin comori. Încălzindu-și corpul în adâncimile râurilor australiene, ornitorincul ne încântă cu povestea sa veche de milioane de ani, un simbol viu al diversității și al ingeniozității vieții pe Pământ.

25 de curiozităţi despre ornitorinc

#1. Ornitorincul are o lungime de circa 65-70 cm și o masă de aproximativ 2–3 kg, în funcție de sex. Are o blană cafenie (deasă și moale, însă perii sunt mai lânoși pe abdomen și mai duri pe spate), formată din două straturi, care îl ajută să mențină o temperatură constantă a corpului.

Coada este turtită dorso-ventral, iar capul prezintă prelungirea cunoscută sub numele de „cioc de rață”. Ciocul ornitorincului este flexibil, lat de aproximativ 10–15 cm. Acesta are peste 700.000 de receptori tactili și electrici, care îl ajută la orientare în apă în timpul scufundărilor. Ornitorincul nu are ureche externă, însă are un auz foarte fin. Prezintă niște pliuri tegumentare care îi protejează ochii și urechile în apă.

#2. Ornitorincul este unul dintre cele două mamifere ovipare, adică depune ouă în loc să nască pui vii. Celălalt mamifer ovipar este echidna, care trăiește tot în Australia. Puii ieșiți din ouă sunt hrăniți cu laptele produs de glande mamare individuale ce se deschid separat pe o anumită parte a abdomenului. Aşadar, femelele au glande mamare, dar nu au mameloane. Laptele iese din abdomen prin pori, apoi ajunge pe păr, iar puiul îl linge. Astfel, ornitorincii se reproduc la fel ca reptilele, dar își hrănesc puii cu lapte, la fel ca mamiferele.

#4. Ornitorincul are o coadă turtită și acoperită cu blană, care seamănă cu cea a unui castor. Coada îi servește ca stabilizator în apă și ca depozit de grăsime pentru perioadele de foamete.

Cum se hrăneşte ornitorincul

#3. Ornitorincul este un animal omnivor, ceea ce înseamnă că dieta sa se bazează atât pe plante, mici vietăţi, cât şi pe hrană de origine acvatică, cum ar fi nevertebrate acvatice și pești mici. Principalele componente ale dietei ornitorincului includ:

• Nevertebrate acvatice: Ornitorincul consumă o varietate de nevertebrate acvatice, precum insecte acvatice, larve de insecte, viermi și crustacee. Aceste creaturi sunt adesea găsite în apa dulce a râurilor și bălților, locurile preferate de vânătoare ale ornitorincului.
• Pești: Peștii mici reprezintă o parte importantă a dietei ornitorincului. Cu ajutorul ciocului său, el capturează peștii din apă. Ornitorincul nu dispune de dinți adevărați, așa că îi macină hrana cu ajutorul unor plăci keratinice asemănătoare cu un morse. Acest lucru îi permite să mănânce pești fără a-i înghiți întregi.
• Crustacee de apă dulce: Ornitorincul se hrănește și cu crustacee de apă dulce, precum crabii și creveții mici. Acești crustacei sunt o sursă bogată de proteine în dieta sa.
• Vierrmi, melci, plante etc.

Este important de menționat că ornitorincul este un vânător foarte eficient, folosindu-și abilitățile de detectare a mirosurilor și de localizare a prăzii în apă, datorită canalelor senzoriale de pe botul său sensibil. Dieta sa variază în funcție de sezon și de disponibilitatea hranei în mediul său natural.

Un lucru interesant este faptul că ornitorincul nu are stomac, iar hrana se duce direct în intestin. Nu are un sac de enzime digestive sau acizi pentru a o descompune. Un studiu a demonstrat că, la ornitorinc, mai multe gene legate de digestie și stomac au fost pur și simplu șterse sau dezactivate pe cale naturală.

#5. Ornitorincul a fost descris pentru prima dată în anul 1799, de către George Shaw, care a scris că „la prima vedere, dă naștere în mod natural ideii unei farse realizate prin mijloace artificiale”. Aspectul unic al ornitorincului, ciocul și picioarele unei rațe, corpul și blana unei vidre și coada unui castor, pot da impresia că o asemenea vietate nu are cum să existe.

#6. Ornitorincul este un mamifer veninos, fiind singurul mamifer care are această caracteristică. Masculii ornitorinc injectează venin prin pintenii de la glezne, însă femelele nu sunt veninoase. Veninul poate produce leziuni grave, însă nu este suficient de puternic pentru a ucide un om. Cu toate acestea, poate fi letal pentru animalele mai mici. Unele studii arată că veninul, a cărui producție crește în perioadele de împerechere, îi ajută pe masculi să își elimine rivalii.

#7. Ornitorincul are o blană deasă și catifelată, de culoare maro. Blana îl protejează de frig și de umezeală, fiind impermeabilă. Ornitorincul își îngrijește blana cu ajutorul ghearelor și al unei glande speciale care secretă un ulei lubrifiant.

#8. Ornitorincul este un animal semi-acvatic, care trăiește în râuri și lacuri din estul și sud-estul Australiei, precum și în Tasmania. Ornitorincul își construiește vizuini subacvatice, cu lungimi de circa 10 metri, care au două intrări: una sub apă și una pe uscat. Intrarea pe uscat este ascunsă sub rădăcinile copacilor sau sub vegetație.

#9. Un alt lucru interesant despre ornitorinc este că bizara vietate nu are dinți, ci doar niște plăci cornoase în gură. Astfel, macină mâncarea cu ajutorul acestor plăci și al unor pietricele pe care le adună în sacii obrajilor. Uneori, ornitorincul iese la suprafața apei pentru a mesteca prada.

#10. Ornitorincul este un animal solitar și teritorial. El își marchează teritoriul cu ajutorul unei glande anale care secretă un lichid cu miros puternic. Masculii se luptă între ei pentru femele sau pentru spațiu, folosindu-se de pintenii veninoși pe care îi au pe labele din spate.

Împerechere şi reproducere

#11. Ornitorincul are un genom foarte complex și neobișnuit, care conține 52 de cromozomi, dintre care 10 sunt sexuali. Genomul ornitorincului este format dintr-un amestec de gene de mamifer, reptilă și pasăre. De exemplu, ornitorincul are gene pentru producerea ouălor, pentru dezvoltarea țepilor veninoși, pentru electrolocație și pentru termoreglare.

#12. Ornitorincul se reproduce o dată pe an, în perioada primăverii sau a verii. Masculii curtează femelele în apă, urmărindu-le și mușcându-le de coadă. După împerechere, femela își construiește un cuib în vizuină, unde depune două sau trei ouă.

#13. Ornitorincul are ouă de mărimea unei monezi, cu o coajă moale și piele. Femela își ține ouăle între coadă și abdomen, unde le incubează timp de aproximativ 10 zile. La naștere puii nu măsoară mai mult de 13 mm lungime, sunt orbi timp de 11 săptămâni și se hrănesc prin lingerea laptelui de pe abdomenul mamei.

#14. Ornitorincul își alăptează puii timp de trei sau patru luni, după care îi învață să înoate și să vâneze. Puii devin independenți la vârsta de cinci sau șase luni și părăsesc vizuina mamei. Un ornitorinc poate trăi până la 12 ani în sălbăticie și până la 17 ani în captivitate.

Alte curiozităţi despre ornitorinc

#15. Ornitorincul este un animal foarte curios și inteligent, care poate învăța prin observație și imitație. El poate rezolva probleme simple, cum ar fi să deschidă un capac pentru a ajunge la mâncare. El poate recunoaște oamenii și poate răspunde la numele lor.

#16. Ornitorincul are o temperatură corporală mai scăzută decât majoritatea mamiferelor: doar 32°C. Acest lucru îl ajută să economisească energie și să supraviețuiască în apele reci. Totuși, ornitorincul nu poate rezista la temperaturi foarte scăzute sau foarte ridicate, fiind vulnerabil la hipotermie sau hipertermie.

#17. Ornitorincul are un ritm cardiac foarte rapid: peste 200 de bătăi pe minut. Acest lucru îl ajută să își mențină circulația sângelui și oxigenarea țesuturilor când este sub apă. Ornitorincul poate sta sub apă până la 10 minute, după care trebuie să iasă la suprafață pentru a respira.

#18. Ornitorincul are un sistem nervos foarte dezvoltat, care îi permite să simtă vibrațiile, presiunea, temperatura și câmpurile electrice din mediul înconjurător. Ornitorincul are niște receptori speciali pe cioc, numiți electroreceptori, care îl ajută să detecteze prada sub apă. Ornitorincul are și niște receptori pe piele, numiți mecanoreceptori, care îl ajută să simtă mișcarea apei sau a aerului.

#19. Ornitorincul are o capacitate de regenerare a țesuturilor foarte ridicată. Cercetătorii au observat că ornitorincul se vindecă foarte repede după ce este rănit de țepii veninoși ai altor ornitorinci sau de prădători. Ei au descoperit că ornitorincul are o genă specială, numită TNF, care stimulează procesul de vindecare și previne infecțiile.

#20. Ornitorincul are un creier relativ mare în raport cu corpul: aproximativ 0,8% din greutatea corporală. Creierul ornitorincului este împărțit în două emisfere cerebrale, legate printr-un corp calos gros. Creierul ornitorincului are o structură similară cu cea a altor mamifere, dar cu unele diferențe: de exemplu, ornitorincul nu are cortex cerebral sau cerebel.

#21. Ornitorincul utilizează sunete specifice pentru a comunica sub apă cu alți indivizi. Aceste sunete pot include clicuri, fluierături și alte tipuri de vocalizări care pot avea rolul de a atrage partenerii sau de a-și marca teritoriul în mediul acvatic. Ornitorincii au un rol important în ecosistemele de apă dulce, deoarece contribuie la controlul populațiilor de nevertebrate acvatice și la menținerea echilibrului în aceste medii. Prin urmare, sunt considerați o specie cheie în ecosistemele lor.

#22. Ornitorincul este adesea considerat o „fosilă vie” pentru că are trăsături care se presupune că erau comune la strămoșii mamiferelor, dar care au dispărut în majoritatea liniei evolutive a mamiferelor. Prin urmare, el oferă o fereastră în trecutul evoluției mamiferelor.

#23. Ornitorincul este considerat un reprezentant al unei linii de evoluție extrem de veche și a unui grup ancestral de mamifere. Studiile genetice sugerează că ornitorincul și echidna au împărțit un strămoș comun cu alte mamifere acum aproximativ 170 de milioane de ani.

#24. Înainte de sosirea coloniștilor europeni, acesta nu avea decât puțini dușmani naturali, iar supraviețuirea sa nu era în pericol. Însă acest lucru s-a schimbat după anii 1788 și 1851, când descoperirea aurului a sporit considerabil imigrația. Vânat intens pentru blana sa, ornitorincul a avut de suferit și datorită înmulțirii necontrolate a iepurilor, care le distrugeau cuiburile prin săparea galeriilor proprii. Abia după cel de-Al Doilea Război Mondial zoologii australieni au sesizat interesul imens pe care-l prezintă fauna lor. Astăzi, prinderea și exportul unui ornitorinc sunt interzise.

#25. Ornitorincul este un simbol național al Australiei, fiind prezent pe monede, timbre, sigle sau embleme. Este, de asemenea, o sursă de inspirație pentru mituri și legende aborigene. Ornitorincul este considerat un animal emblematic pentru diversitatea și unicitatea faunei australiene. Ornitorincul este și un simbol al conservării naturii, fiind o specie vulnerabilă și protejată de lege.