New York, octombrie 1926. Într-un port aglomerat, un ofițer vamal privește cu dispreț un obiect alungit din bronz gălbui, ce strălucește cu o intensitate hipnotică. Nu are aripi, nu are cioc, nu are picioare. În acte scrie „Pasăre în spațiu”. Ofițerul pufnește: „Dacă asta e artă, atunci eu sunt zidar”.
Cu o trăsătură de peniță care va rămâne în istorie, vama americană decide: obiectul nu este sculptură, ci o „ustensilă de bucătărie”. Taxa impusă? 235 de dolari. În acel moment, nu se deschidea doar o ladă de transport, ci începea cea mai fascinantă bătălie juridică pentru sufletul modernismului. Una dintre părți: marele Constantin Brâncuși.
Între ucenicii din Impasse Rodin și scandalul „Prințesei X”
Constantin Brâncuși nu mai era un anonim. Tinerii artiști băteau disperați la ușa atelierului său din Impasse Rodin pentru a-i fi ucenici. Nume uriașe îi deveniseră prieteni: Marcel Duchamp îi organiza expozițiile, iar Ezra Pound îi publicase deja, în anul 1921, un studiu amplu în revista „The Little Review” din New York.
Însă drumul spre recunoaștere a fost marcat de conflicte. În anul 1920, „Prințesa X” — un portret cu formă falică inspirat de vanitatea unei descendente Bonaparte — a provocat un scandal monstru la Salonul Independenților. Poliția a confiscat lucrarea, considerând-o „pornografică”, chiar înainte de sosirea președintelui Franței.
„Brâncuși și-a luat Principesa la subțioară și a coborât treptele în aclamațiile și huiduielile mulțimii irascibile, ca un Cezar în triumf la Roma”, povestea Petre Pandrea. Artistul era indignat: pentru el, lucrarea era o satiră, nu o obscenitate.
Revoluția tactilă și avertismentul lui James Joyce
Anul 1926 începuse sub semnul inovației absolute. Brâncuși prezentase „Muza adormită” din alabastru ca pe o „operă pentru orbi”, inventând, practic, sculptura tactilă. Dar succesul său îi deranja pe mulți.
Istoricul V.G. Paleolog susține o ipoteză tulburătoare: Brâncuși ar fi fost sabotat de detractori americani lezați de succesul său din 1913. Aceiași oameni care ar fi denunțat „pornografia” în 1920 se pregăteau să lovească din nou. Avertizat de scriitorul James Joyce — care pătimise la rândul său cu procesul romanului „Ulysse” — Brâncuși a ales strategic să nu trimită „Prințesa X” în lotul de 71 de lucrări destinate Galeriei Brummer din New York. Astfel, „Pasărea în spațiu” a devenit ținta de conjunctură a vămilor.
„Punctele și liniuțele sunt la fel de artistice”
Evaluatorii vamali au fost neînduplecați. „Dacă asta este artă, eu sunt zidar”, declara unul pentru The New York Evening Post. Un alt „expert” susținea că orice linie la întâmplare e la fel de valoroasă ca munca românului. Conform legii americane (Tariff Act), o sculptură trebuia să fie o „reproducere prin cioplire sau turnare, o imitare a unui obiect natural”.
Bătălia s-a mutat în presă și în tribunale. În timp ce faimoasa revistă Time descria sculptura ca pe un „simbol freudian” sau o „amplificare a unui semn de exclamare”, The New York Mirror lansa titlul sângeros: „Dacă aceasta este o pasăre, împușcați-o!”. Până și criticii din Cahiers d’art se întrebau ironic dacă nu cumva și portretele lui Picasso ar trebui taxate ca obiecte industriale.
Mărturia din spatele bronzului: „Toate acestea le-am făcut singur”
Procesul început pe 21 octombrie 1927 a adus în sala de judecată elita artei: sculptorul Jacob Epstein, Forbes Watson, Frank Crowninshield (Vanity Fair) și William Henry Fox (Muzeul Brooklyn). De cealaltă parte, guvernul a chemat sculptori academici care susțineau că „Pasărea” este „prea abstractă și reprezintă o folosire eronată a termenului de sculptură”.
„Pasărea în spațiu” se afla în sala de judecată, iar avocații nu trebuiau decât să demonstreze că aceea e o operă de artă, a unui artist consacrat. Constantin Brâcuși era un obișnuit al expozițiilor, avusese patru expoziții personale la New York, așa că nu era o treabă dificilă. Greutatea a fost în a explica de ce este o lucrare artistică, de vreme ce nu se mai văzuse așa ceva până atunci.
Fără să se prezinte personal la proces, Constantin Brâncuși a trimis o mărturie scrisă crucială. A explicat că ideea formei s-a născut în anul 1910 și a fost studiată timp de 16 ani. Detaliile tehnice au fost proba sa de expertiză:
- A creat modelul în ipsos și a furnizat o formulă specială pentru aliajul de bronz.
- După turnare, el personal a astupat găurile de aer și a corectat defectele.
- Munca manuală: „Am șlefuit bronzul cu pila și un șmirghel foarte fin. Toate acestea le-am făcut singur… nimeni în afară de mine nu ar fi putut să-l facă suficient de bine.”
„Am avut prima dată ideea acestei forme din bronz în 1910, iar de atunci am reflectat pe marginea ei, am studiat-o îndelung. Am conceput-o ca o creaţie în bronz, şi am făcut un model în ipsos. L-am dat apoi la turnat, împreună cu formula pentru aliajul de bronz şi alte indicaţii necesare. Când am primit forma turnată, a trebuit să astup găurile de aer şi miezul, să corectez defectele de turnare şi să şlefuiesc bronzul cu pila şi cu un şmirghel foarte fin. Toate acestea le-am făcut singur, manual; finisajul artistic presupune foarte mult timp şi e similar cu a lua totul de la început. Nu am permis nimănui să facă finisajul, deoarece acest bronz era propria mea creaţie specială şi nimeni în afară de mine nu ar fi putut să-l facă suficient de bine încât să mă mulţumească”, spunea Constantin Brâncuși în scrisoarea sa.
Constantin Brâncuși a învins SUA: victoria care a schimbat legile lumii
Pe 26 noiembrie 1928, judecătorul Waite a dat un verdict istoric: „Pasărea” este frumoasă, simetrică și, cel mai important, produsul original al unui profesionist. Instanța a recunoscut oficial că arta modernă poate reprezenta idei abstracte în loc de imitații ale naturii, după cum relata și The New York Times.
„Obiectul luat acum în discuție este frumos și simetric în formele sale și, chiar dacă pot exista unele dificultăți în asocierea sa cu o pasăre, nu este mai puțin plăcut de privit și de apreciat din punct de vedere ornamental, iar acum că avem dovezile că este produsul original al unui sculptor profesionist și că, de fapt, este o sculptură și o operă de artă în conformitate cu declarațiile persoanelor mai sus menționate, susținem protestul și decidem că are dreptul la intrarea în țară fără a se supune taxelor vamale. Școala numită «de artă modernă» se dezvoltă pe tendința de a reprezenta idei abstracte în loc de a încerca să imite natura. Indiferent dacă suntem sau nu de acord cu aceste idei noi și cu școlile pe care le reprezintă, credem că existența lor și influența lor asupra lumii artistice trebuie recunoscute de către instanțele de judecată”, a arătat judecătorul Waite în motivarea sa.
Această izbândă a deschis calea pentru reforma legislației americane și a percepției asupra modernismului. Succesul a culminat în anul 1955, când Muzeul Guggenheim a găzduit prima retrospectivă completă a lui Brâncuși (59 de sculpturi și 10 desene). Directorul muzeului, Sweeney, concluziona magistral: „Importanța unei astfel de expoziții este o apreciere justă a geniului… a dragostei lui pentru materiale și a interpretării lor subtil imaginative.”
Astăzi, capodopera lui Constantin Brâncuși nu mai este o „ustensilă de bucătărie”. Este dovada că, uneori, pentru a vedea adevărul, trebuie să ai curajul de a șlefui bronzul până când acesta devine lumină pură.
