Ce s-ar întâmpla dacă primele roci marțiene aduse vreodată deliberat pe Pământ nu ar ateriza la Houston, ci la Beijing? Acest scenariu, odată de neimaginat, se apropie tot mai mult de realitate. Misiunea Mars Sample Return (MSR) a NASA, considerată o prioritate absolută a științei planetare, a intrat în impas, în timp ce China avansează rapid cu un plan propriu, mai eficient.
„Dacă există o cursă spațială, China o câștigă deja și ar putea să o câștige în mod spectaculos în următoarele decenii”, a declarat Chris Impey, astronom la Universitatea din Arizona, care nu este implicat direct în programul niciuneia dintre țări.
O confruntare a strategiilor
Misiunea MSR, un proiect comun al NASA și al Agenției Spațiale Europene, a fost concepută ca punctul culminant al eforturilor roverului Perseverance de a colecta mostre geologice unice din craterul Jezero. Însă logistica s-a dovedit a fi un coșmar: eșantioanele ar trebui preluate de un lander, transferate cu un braț robotic într-un vehicul de ascensiune, lansate pe orbită și capturate de o altă navă spațială. Chiar și după renunțarea la un „rover de recuperare” în favoarea unor elicoptere, costurile au explodat la peste 11 miliarde de dolari, cu un termen de livrare împins spre 2040, forțând NASA să declare planul „imposibil de realizat” în 2024.
În contrast, misiunea chineză Tianwen-3, programată pentru lansare în 2028 și revenire în 2031, este mai modestă, dar mult mai agilă. Planul necesită două lansări: una cu un modul de aterizare (dotat cu burghiu, braț robotic și elicopter), iar cealaltă cu nava de întoarcere. Folosind o abordare de tip „colectează și pleacă”, landerul ar aduna circa 500 de grame de material și, după doar două luni, l-ar lansa direct spre orbiter. Deși locul de aterizare este mai puțin divers geologic, fiind ales pentru siguranță, strategia și-a dovedit deja eficiența în misiunile lunare Chang’e.
Poate NASA să recupereze decalajul?
Experții sunt sceptici. „Nu cred că este o competiție, oricum, pentru că știm deja suficient despre problemele MSR și problemele lor bugetare. Sunt blocați cu planul pe care îl au.”, a explicat Impey. Acesta consideră că misiunea NASA este prea avansată pentru a fi reconfigurată într-o alternativă mai ieftină și rapidă.
La începutul acestui an, NASA a prezentat două alternative reduse, dar oricare ar necesita un angajament imediat de 300 de milioane de dolari din partea Congresului pentru o lansare în 2030 și o returnare între anii 2035 și 2039. Chiar și așa, Impey se îndoiește de succes: „Nu cred că pot accelera calendarul, chiar dacă ar obține banii”.
Între timp, programul spațial chinez beneficiază de finanțare solidă și de o viziune pe termen lung, care include o bază lunară până în 2035 și misiuni cu echipaj pe Marte până în 2050. „Termenele [Chinei] sunt de câteva decenii, dar termenele NASA se dizolvă aproape sub ochii noștri”, a concluzionat Impey.
Mai mult decât o cursă spațială: o ciocnire a filozofiilor
Dincolo de termene limită și bugete, datele prezentate în articol scot la iveală o confruntare fundamentală a filozofiilor de explorare spațială. Pe de o parte, abordarea NASA pentru misiunea MSR reflectă o tradiție a proiectelor-fanion (flagship missions): complexe, extrem de ambițioase din punct de vedere științific și concepute să atingă perfecțiunea, chiar și cu riscul unor costuri și întârzieri masive. Este o strategie care vizează salturi tehnologice uriașe.
Pe de altă parte, strategia Chinei cu Tianwen-3, validată deja în misiunile lunare, exemplifică o filozofie a pragmatismului iterativ. Prin prioritizarea unui obiectiv clar (aducerea unei mostre) printr-o metodă mai simplă și mai rapidă, China nu doar că are șanse mai mari să fie prima, dar demonstrează un model de explorare mai agil și, posibil, mai sustenabil pe termen lung. Prin urmare, competiția actuală nu este doar despre cine ajunge primul pe Marte, ci despre care dintre aceste două viziuni strategice va defini viitorul explorării spațiale în secolul 21.
Un nou moment Sputnik?
Miza științifică este imensă. Analiza mostrelor în laboratoare terestre ar permite studii imposibile pentru un rover – de la sondarea rocilor la scară atomică, la căutarea compușilor organici sau a microbilor fosilizați – și ar putea dovedi, în sfârșit, dacă Marte a găzduit vreodată viață. Dar, ca în multe premiere spațiale, știința este doar o parte a poveștii.
„Fără îndoială, a fi primul are o anumită valoare geopolitică. Ideea că poate o misiune va fi mai bună în ceea ce privește rezultatele sale se va pierde probabil în mulțime – și asta este păcat.”, a declarat Gerard van Belle, directorul științific al Observatorului Lowell.
Obstacolele NASA nu sunt doar tehnice. Casa Albă a propus reduceri bugetare drastice – o tăiere a finanțării totale cu 24%, de la 24,8 la 18,8 miliarde de dolari. Dacă va fi adoptată, ar fi cea mai profundă reducere dintr-un singur an din istoria NASA, mai mare chiar decât cea de după programul Apollo. „Anul fiscal următor va fi decisiv. Ar fi devastator. Este o prăpastie de care ar putea cădea.”, a spus Impey. O astfel de tăiere nu doar că ar periclita MSR, dar ar declanșa reduceri în lanț la observatoare și sonde active.
O victorie a Chinei ar putea declanșa un „nou moment Sputnik”, similar cu șocul din anul 1957 care a dus la crearea NASA și a accelerat cursa către Lună. Oamenii de știință planetari speră ca misiunea americană să reușească, chiar și cu întârziere, nu să fie abandonată. În final, nicio misiune nu poate garanta un răspuns definitiv. „Există încă șansa ca o singură probă prelevată dintr-o singură locație să nu răspundă la întrebare”, a avertizat Impey, subliniind importanța ca ambele națiuni să aibă succes pentru a oferi piese complementare ale ecuației.
