Viața superstarului Dalida, care a încântat milioane de oameni cu muzica sa, nu a fost deloc strălucitoare, cântăreața fiind înconjurată de o serie de tragedii, care i-au adus prematurul sfârşit.

Pe 3 mai 1987, la vârsta de 54 de ani, şi-a luat propria viaţă una dintre artistele emblematice ale Franței, o italiancă născută în Egipt. Dalida, cântăreața adorată de egipteni și încă iubită de aceștia, a fost Miss Egipt în anul 1954 şi a vândut aproximativ 140 de milioane de discuri în întreaga lume, devenind astfel una dintre cele mai bine vândute cântăreţe.

Născută în Egipt, într-o familie de italieni, Yolanda Gigliotti, aşa cum se numea Dalida în realitate, a avut fani pe toate continentele. Cântăreața a cântat în șapte limbi diferite, ceea ce a făcut-o atrăgătoare pentru publicul arab, francez, italian și englez. Cu toate acestea, viața superstarului a fost orice, dar nu strălucitoare, o serie de tragedii înconjurând-o pe cântăreață.

Dalida, o copilărie zbuciumată

Când avea doar 7 ani, tatăl ei a fost dus de forțele aliate în lagărul de prizonieri Fayed, acolo unde a rămas timp de 4 ani. Tatăl ei s-a întors o persoană violentă, iar Dalida, împreună cu mama și fratele ei, au avut parte de abuzuri. Dalida este citată spunând: „Îl uram când mă bătea, îl uram mai ales când îi bătea pe mama și pe frații mei. Am vrut să moară, iar el a murit”. La un an după eliberare, tatăl Dalidei a murit din cauza unui abces cerebral.[sursa]

dalida
Dalida şi locul de veci al îndrăgitei artiste

O poveste de dragoste furtunoasă

Frumoasa Dalida i-a atras atenția lui Marco de Gastyne, un regizor francez, care a distribuit-o apoi în filmul său din anul 1955, Le Masque de Toutankhamon („Masca lui Tutankhamon”). După ce s-a mutat la Paris, Dalida l-a întâlnit pe Lucien Morisse, un director artistic căsătorit cu care relația a devenit mai mult decât strict profesională. Morisse a divorţat şi s-a căsătorit cu Dalida în aprilie 1961. Mariajul lor, însă, a durat doar câțiva ani.

• CITEŞTE ŞI:  17 vedete care nu s-au putut opri din mâncat

Dalida şi relaţiila sale problematice

În anul 1970, Lucien Morisse a murit în urma unor complicaţii după o tentativă de sinucidere.

În decembrie 1967, Dalida a rămas însărcinată cu un student în vârstă de 22 de ani. Aventura i-a inspirat cântecul ei de succes „Il venait d’avoir dix-huit ans”, care se traduce prin „Tocmai a împlinit 18 ani”. Artista a decis să întrerupă sarcina, ceea ce a dus la complicații din cauza procedurii efectuate de un medic necalificat, care a lăsat-o în imposibilitatea de a mai avea copii.

În anul 1975, prietenul ei apropiat, cântărețul Mike Brant, s-a sinucis, aruncându-se de la etaj, din apartamentul său din Paris. În iulie 1983, fostul ei iubit din perioada 1972-1981, Richard Chanfray, şi-a luat singur viaţa, de asemenea, prin inhalare de monoxid de carbon.

În anul 1987, Dalida a fost declarată moartă din cauza unei supradoze de droguri. Alături de trupul ei se afla un bilet pe care scria: „La vie m’est insupportable… Pardonnez-moi”, care se traduce prin ”viața este insuportabilă pentru mine… Iertați-mă”. Astfel și-a luat Dalida adio de la toți, de la viață, de la lumea care o venerase și o sufocase în același timp.

dalida

Iată cinci lucruri pe care ar trebui să le știți despre viața și moștenirea Dalidei:

1. A început ca regină a frumuseții

Publicitate

Cariera Dalidei a început atunci când a devenit Miss Egipt în anul 1954. În același an, ea s-a mutat la Paris pentru a urma o carieră de actriță.

În cele din urmă, s-a orientat spre muzică, iar ascensiunea ei spre faimă a fost parțial ajutată de postul de radio francez Europe 1, care a început să difuzeze de mai multe ori pe zi cântecul ei „Bambino”, din anul 1956.

• CITEŞTE ŞI:  12 August 1966: Ziua în care John Lennon de la Beatles a stârnit revoltă spunând că trupa sa era "mai populară decât Iisus"

După cum am precizat mai sus, Dalida a fost în parte descoperită de către Lucien Morrise, directorul de programe al postului, cu care s-a căsătorit în anul 1961. Din păcate, căsătoria lor nu a durat prea mult.

2. A înregistrat în șapte limbi

Câteva dintre cele mai mari hituri ale Dalidei sunt, bineînțeles, în limba franceză.

Printre acestea se numără „Itsi Bitsi Petit Bikini”, „Il venait d’avoir 18 ans”, „Laissez-moi danser” și „Mourir sur scène”. De asemenea, a înregistrat o versiune franceză a piesei „Last Christmas” a trupei Wham!, intitulată „Reviens-Moi”.

Dalida a cântat și în italiană, așa cum a făcut-o și pentru coverul piesei „Bang Bang (My Baby Shot Me Down)” a lui Cher.

Uneori a înregistrat același cântec în două versiuni diferite, așa cum a făcut în anul 1977, când a livrat o versiune în franceză, precum și o versiune în arabă a cântecului egiptean „Salma Ya Salama”.

3. A fost o artistă cu multiple valențe

La începutul carierei sale, Dalida a înregistrat melodii pop ușoare atașate mișcării yé-yé, răspunsul Franței la ascensiunea unor trupe precum The Beatles la începutul anilor ’60.

Printre aceste melodii se numără și hitul ei din anul 1960 „Itsi Bitsi Petit Bikini”, versiunea ei a piesei „Itsy Bitsy Teenie Weenie Yellow Polkadot Bikini” a lui Brian Hyland.

A fost, de asemenea, influențată de muzica disco și a trecut prin ceea ce este acum amintit ca fiind faza ei de divă în anii ’80, în timpul căreia a interpretat binecunoscutul și tragicul ei cântec pop „Mourir sur scène”.

4. Viața ei personală a inspirat unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale

„Il venait d’avoir dix-huit ans”, care se traduce prin „Tocmai împlinise 18 ani”, a fost lansat de Dalida în anul 1973.

• CITEŞTE ŞI:  Zaraza, legenda din spatele celebrei melodii a lui Cristian Vasile

Cântecul a fost inspirat de relația ei cu un student mai tânăr, care a dus la o sarcină neplanificată.

Potrivit fratelui Dalidei, producătorul Orlando, care a discutat public despre acest subiect, Dalida avea 34 de ani în momentul relației, iar studentul avea 22 de ani.

Cântăreața a întrerupt sarcina, într-o perioadă în care avortul era ilegal atât în Franța, cât și în Italia. Procedura a lăsat-o în imposibilitatea de a mai concepe.

5. Dalida este înmormântată în Montmartre

Dalida a murit în data de 3 mai 1987, în urma unei supradoze de barbiturice. În biletul de adio prin care își cerea scuze pentru gestul său, a menționat că a luat acea hotărâre pentru că viața i se părea insuportabilă.

Artista este înmormântată în cartierul Montmartre din Paris, unde s-a mutat în 1962.

Sculptorul francez Aslan a realizat o statuie în mărime naturală a cântăreței pentru a fi plasată pe piatra ei funerară, ceea ce o face ușor de recunoscut în cimitirul Montmartre.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: