Una dintre tragediile uitate de istorie este reprezentată de momentul în care Neville Chamberlain, prim-ministrul Marii Britanii între 1937-1940, a declarat război Germaniei naziste. Atunci britanicii şi-au omorât animalele domestice, având loc un holocaust tăcut al necuvântătoarelor.
Scriitoarea Hilda Kean a prezentat în cartea sa The British Cat and Dog Massacre, faptul că cel puţin 750.000 de câini, pisici şi alte animale au fost ucise după declararea războiului, în anul 1939.
Când declanşarea unei noi conflagraţii mondiale devenise iminentă, Marea Britanie a început pregătirile.
Printre altele, pregătirea a însemnat, asigurarea adăposturilor antiaeriene, crearea de stocuri de alimente, montarea de sirene, dar şi înfiinţarea unei comisii pentru animale.
Misiunea acesteia din urmă era să găsească o soluţie în privinţa animalelor, având în vedere criza alimentară pe care ar fi provocat-o războiul.
În acest sens, au tipărit broşuri şi au transmis cetăţenilor, prin intermediul posturilor de radio şi a ziarelor, să îşi ducă animalele de companie la ţară înainte de declaşarea stării de urgenţă.
Celor care nu aveau această posibilitate, le recomandau să le „elimine”.
Broşura cuprindea şi reclama la un pistol de asomare.
Pentru o ţară insulară care importa pe cale maritimă 75% din hrana necesară populaţiei, pericolul de blocare a acestor rute de aprovizionare ridica probleme majore.
În aceste condiţii, britanicii s-au simţit obligaţi să se conformeze solitării autorităţilor.
Cei mai mulţi au considerat că, în perioadă de război, un animal pe lângă casă ar fi fost o gură în plus de hrănit. [The Independent]
Britanicii şi-au omorât animalele domestice
Multe personalităţi ale vremii şi organizaţii de protecţia animalelor s-au opus acestui masacru.
În ciuda acestui fapt, mii de britanici au răspuns imediat acestui apel.
Oamenii s-au descotorosit de animalele lor de companie din dorinţa disperată de a se salva de a la o eventuală foamete.
[quads id=4]
În acelaşi timp, unii au considerat că e mai bine să procedeze astfel decât să-şi vadă câinii şi pisicile ucise în timpul atacurilor aeriene.
Când a început Al Doilea Război Mondial, clinicile veterinare şi adăposturile pentru animale erau înţesate de persoane.
Oamenii aşteaptau la rând, cu calm, pentru a-şi eutanasia patrupedele.
Alţii şi-au ucis singuri animalele, cu gândul la raţionalizarea alimentelor şi la îndatorirea faţă de ţară.
În doar o săptămână de la declanşarea războiului, nu mai puţin de 750.000 de animale au fost omorâte.
Totuşi, câteva asociaţii pentru protecţia animalelor au reuşit să stopeze masacrul.
Peste 145.000 de câini şi pisici, au fost salvate de asociaţii, fiindu-le asigurate adăpost şi hrană.
[quads id=5]
Un alt activist faimos care a militat împotriva uciderii animalelor a fost Ducesa de Hamilton.
Aceasta a construit un refugiu şi a dispus personalului său să salveze de la moarte patrupedele abandonate la marginea Londrei.
Uciderea a sute de mii de animale a reprezentat un episod negru şi ruşinos în istoria Marii Britanii.
Panica şi isteria în masă, cauzate de război, au dus la aceste crime. Ulterior, britanicii au regretat că şi-au omorât animalele domestice, dar a fost mult prea târziu.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
