De aproape un secol, o singură culoare domină peisajul rutier american în fiecare dimineață de școală: acel galben distinct, imposibil de confundat. Alegerea nu este deloc întâmplătoare, ci rezultatul viziunii unui educator hotărât, pe nume Frank W. Cyr.
Cunoscut drept „părintele autobuzului școlar galben”, Frank Cyr, un profesor la Universitatea Columbia decedat în anul 1995, este cel care a pus bazele standardelor moderne pentru transportul elevilor prin eforturile sale din anii 1930, arată un articol mai vechi din The New York Times.
Nașterea unui simbol: de ce autobuzele școlare sunt galbene
În anul 1937, Cyr a demarat un studiu amplu asupra transportului școlar din Statele Unite și a descoperit un sistem haotic. Copiii din state diferite erau transportați cu o multitudine de vehicule de forme, dimensiuni și culori variate. Într-un district, autobuzele erau vopsite în roșu, alb și albastru pentru a insufla patriotismul, în timp ce un alt district din Kansas folosea încă căruțe de lemn trase de cai. Această lipsă de uniformitate nu era doar ineficientă, ci și potențial periculoasă, necesitând o reglementare urgentă.
Ca răspuns, Cyr a organizat în anul 1939 o conferință istorică în cadrul căreia au fost stabilite 44 de standarde naționale pentru autobuzele școlare, de la lungimea caroseriei și înălțimea plafonului, până la lățimea culoarului. Printre aceste reguli, una a impus ca toate autobuzele să fie vopsite într-o nuanță specifică de galben.
Știința vizibilității: de ce autobuzele școlare sunt galbene
Motivul alegerii a fost unul pur științific: galbenul atrage atenția cel mai eficient. Ochii umani sunt deosebit de sensibili la lungimile de undă corespunzătoare culorii galbene, aceasta având o luminozitate percepută foarte ridicată. Culoarea „iese în evidență” mai bine decât oricare alta în spectrul vizual, rămânând vibrantă chiar și în condiții de lumină redusă, precum zorii și amurgul – exact momentele zilei când copiii călătoresc spre și de la școală. Este același principiu pentru care vestele și markerele de înaltă vizibilitate sunt, de regulă, galbene.
Mai mult, standardizarea culorii la nivel național a creat o asociație mentală puternică. Șoferii recunosc instantaneu un autobuz galben ca un semnal de prudență maximă, indicând prezența probabilă a copiilor în zonă.
„Se dorea o culoare care să iasă în evidență, pe care ceilalți șoferi să o poată vedea de la distanță și care să fie identificată cu un autobuz școlar, astfel încât, ori de câte ori o vedem, să ne gândim că un grup de copii se îndreaptă undeva. Înainte de asta, copiii erau trimiși la școală cu orice fel de mijloc de transport.”, explica fiul lui Frank Cyr, William, pentru The New York Times în anul 2013.
Nuanța exactă aleasă la conferința lui Cyr a fost denumită oficial „National School Bus Chrome”, fiind cunoscută astăzi și ca „National School Bus Glossy Yellow”. Deși majoritatea celorlalte 43 de reglementări stabilite atunci s-au modificat de-a lungul deceniilor, această culoare emblematică a rezistat testului timpului.
În esență, povestea autobuzului galben este mai mult decât o curiozitate cromatică; este un studiu de caz fundamental despre cum standardizarea riguroasă și aplicarea unor principii științifice simple, precum ergonomia vizuală, pot duce la salvarea de vieți la scară națională. Decizia lui Cyr demonstrează că cele mai eficiente soluții de siguranță publică sunt adesea cele vizibile pentru toată lumea.
Privind la acest model de uniformitate, nu putem să nu reflectăm asupra peisajului familiar al transportului școlar din România. Deși microbuzele albe sau galbene inscripționate cu „Transport elevi” sunt o prezență constantă, exemplul american subliniază puterea unei singure culori-simbol, recunoscută instantaneu de toți participanții la trafic ca un semnal universal pentru prudență maximă în preajma copiilor.
