De ce își acoperă fețele femeile musulmane și de ce prostituatele nu au acest „drept”

Știm cu toții că femeile musulmane își acoperă fețele în diverse forme, dar de ce fac acest lucru de fapt? Vălul islamic, în multiplele sale forme, este o prezență distinctivă în numeroase societăți, purtat de multe femei musulmane ca expresie a credinței și identității lor. Practica, însă, variază considerabil: de la o alegere personală profundă la o normă culturală puternic înrădăcinată sau chiar o cerință legală în anumite state. Deși adesea asociat cu înclinațiile religioase individuale, există contexte în care portul său este un element omniprezent al peisajului social, independent de gradul de religiozitate personală.

Diversitatea formelor pe care le îmbracă este la fel de bogată ca și mozaicul cultural al lumii islamice. Materialele, texturile, culorile și denumirile – hijab, niqab, burka, chador, shayla, khimar, jilbab (uneori gelaba), haik, dupatta – reflectă tradiții locale, interpretări religioase și, adesea, amprenta personală a purtătoarei. Fiecare stil și fiecare mod de a-l purta poate comunica subtilități legate de apartenența regională, statutul social sau convingerile individuale.^[sursa]

Rădăcini istorice și interpretări culturale: de ce își acoperă fețele femeile musulmane

Originile acestei practici sunt adesea căutate în negura timpului, în straturi istorice și culturale ce preced islamul. O perspectivă, popularizată de scriitorul Mohamed Kacimi, leagă portul vălului de credințe semitice străvechi, care considerau podoaba capilară feminină un ecou simbolic al părului pubian, necesitând astfel acoperire în spațiul public. Se menționează, în acest context, un edict al regelui asirian Tiglath-Pileser I, din secolul al XII-lea î.Hr., care ar fi impus vălul femeilor respectabile, interzicându-l în același timp prostituatelor, ca un semn distinctiv al statutului lor.

Așadar, vălul era purtat de femeile „respectabile” – soții, fiice necăsătorite ale oamenilor liberi, văduve. Era un semn al statutului lor social și al apartenenței la o familie. Purtarea vălului în public le distingea și le oferea un anumit grad de protecție și onoare.

Prin lege, anumitor categorii de femei li se interzicea purtarea vălului:

• Sclavele: acestea nu aveau dreptul să poarte văl, pentru a fi clar distinse de femeile libere;
• Prostituatele: interdicția purtării vălului de către prostituate servea, de asemenea, la o delimitare socială strictă. Fără văl, ele erau imediat identificabile și nu puteau fi confundate cu femeile căsătorite sau cu cele din familii onorabile. Aceasta sublinia statutul lor marginalizat și disponibilitatea lor publică, în contrast cu modestia și recluziunea (relativă) așteptate de la celelalte femei.

Interpretarea textelor sacre și tradițiile joacă un rol central în decizia sau necesitatea purtării vălului. În Coran, Sura 33, Versetul 59, adesea numit „Versetul Vălului” pentru femei, îndeamnă: „O, Profetule! Spune soaţelor tale şi copilelor tale şi femeilor drept credincioşilor să se învelească în jilbab-urile lor, căci astfel vor fi mai bine distinse (ca femei respectabile) şi să nu li se pricinuiască necazuri!”. Nota de subsol la acest verset, în unele traduceri ale Coranului, specifică faptul că jilbab-ul este un veșmânt amplu care acoperă întregul corp, cu posibila excepție a palmelor și, uneori, a feței.

Pe de altă parte, acoperirea completă a feței și interdicția ca chipul femeii să fie văzut sunt menționate în Cartea Sfântă mai specific în contextul soțiilor Profetului Mahomed, fondatorul Islamului: „Iar dacă le rugaţi pe ele (soțiile Profetului) pentru un lucru, atunci rugaţi-le de după o perdea (hijab). Aceasta este mai curat pentru inimile voastre şi pentru inimile lor.” (Sura Al-Ahzab, versetul 53). Aceste versete sunt interpretate în diverse moduri în cadrul comunităților musulmane, iar presiunile sociale, familiale sau chiar legislative pot influența puternic practica în anumite regiuni. În situații extreme, în contexte dominate de interpretări rigoriste, nerespectarea normelor vestimentare impuse poate atrage consecințe severe pentru femei.

Dezbaterile privind drepturile și libertățile femeilor în unele țări cu majoritate musulmană sunt ample și au generat mișcări de protest semnificative la nivel global. Legislația islamică, Sharia, acordă o importanță deosebită familiei, însă anumite prevederi, precum cele referitoare la moștenire, care pot favoriza bărbații, sau la valoarea diferită a mărturiei femeilor în anumite proceduri judiciare, sunt înscrise în Coran și sunt puncte frecvente de controversă și revendicare.

Contextul geopolitic recent, marcat de migrație și de o mobilitate crescută a populațiilor la nivel global, a adus comunități musulmane mai vizibile în societățile occidentale. Din nefericire, acțiunile unor grupări extremiste care invocă islamul au contribuit la alimentarea unor percepții negative și la stigmatizarea persoanelor de confesiune musulmană, vălul devenind uneori, în mod eronat, un simbol generalizat al acestor tensiuni.

În ultimă instanță, pentru nenumărate femei, vălul islamic rămâne o expresie profund personală a identității religioase și culturale, un mod de a naviga lumea în acord cu propriile convingeri, dincolo de interpretările și controversele exterioare. Este un simbol complex, încărcat de multiple semnificații, a cărui înțelegere necesită o privire atentă și lipsită de prejudecăți.

Cum abordează Europa chestiunea vălului islamic

Peisajul legislativ din Europa reflectă o diversitate de abordări în ceea ce privește portul vălului islamic și al altor articole vestimentare ce acoperă fața, o serie de țări implementând interdicții specifice, după cum indică o analiză a postului de televiziune ITV News. Tabloul acestor reglementări este complex și nuanțat, fiecare stat adaptând măsurile la contextul său socio-cultural și de securitate.^[sursa]

Astfel, în Olanda, deși portul articolelor vestimentare care acoperă fața nu este restricționat pe străzi, acesta este interzis în anumite spații publice desemnate, precum instituțiile de învățământ, spitalele sau mijloacele de transport în comun. Belgia, la rândul său, a adoptat o interdicție publică generală ce vizează orice articol vestimentar menit să ascundă identitatea purtătorului în spațiul public. O poziție similară, dar adesea considerată mai strictă în aplicarea sa, este cea a Franței, unde legislația interzice complet purtarea oricărui tip de vestimentație care acoperă fața în toate spațiile publice.

Privind spre nord, Danemarca a impus o interdicție totală asupra purtării niqabului și a burkei în public, o măsură directă și fără echivoc. În Germania, abordarea este mai țintită: purtarea articolelor de îmbrăcăminte care acoperă fața este interzisă anumitor categorii profesionale, precum soldații și funcționarii publici în exercițiul funcțiunii, subliniind neutralitatea statului în aceste roluri. Austria se aliniază tendinței de interzicere a veșmintelor ce acoperă fața în spațiul public, o măsură similară fiind adoptată și în Bulgaria, unde legislația interzice în public orice articol care acoperă „parțial sau complet” fața. Aceste reglementări conturează un mozaic de politici la nivel european, reflectând dezbateri continue despre identitate, securitate și libertate individuală în spațiul public contemporan.