De ce poartă femeile batic în biserică? Poate că ai pășit într-o biserică ortodoxă din România și ai observat un detaliu vestimentar care dăinuie peste veacuri: majoritatea femeilor își acoperă capul cu un batic sau o eșarfă. Te-ai întrebat vreodată care este povestea din spatele acestui obicei? Nu este doar o simplă preferință, ci o tradiție ortodoxă cu rădăcini adânci, ce coboară până la învățăturile Apostolului Pavel.
De ce poartă femeile batic în biserică?
Pentru cineva familiarizat cu viața bisericească din România, imaginea femeilor cu capul acoperit este una obișnuită. Deși lumea creștină, în mare parte, a renunțat la această practică, ea persistă cu tărie în unele comunități ortodoxe, atât în țară, cât și în diaspora.
Desigur, nicio femeie cu capul descoperit nu va fi alungată din biserică. Totuși, absența baticului poate atrage priviri încărcate de dezaprobare, în special din partea credincioaselor mai în vârstă, fidele păstrătoare ale rânduielilor străvechi.
Dar de unde provine această exigență? Încă din zorii creștinismului, acoperirea capului era considerată o normă de cuviință pentru femei. În Prima sa Epistolă către Corinteni (capitolul 11), Apostolul Pavel argumentează tranșant: „Orice femeie care se roagă sau profețește cu capul descoperit își necinstește capul, căci este la fel ca una rasă în cap.” Într-o societate din secolul I, unde capul ras era un semn de rușine și umilință pentru o femeie, asocierea era extrem de puternică.[sursa]
În cultura antică, părul era perceput ca un simbol vibrant al frumuseții feminine. Acoperirea sa în public devenea, astfel, o dovadă de modestie și de respect față de legătura maritală. Spre deosebire de femeile de familie, care își arătau loialitatea prin acoperirea capului, curtezanele (hetairai) grecești umblau adesea cu capul descoperit. Prin urmare, îndemnul lui Pavel a cimentat o tradiție: femeia creștină, cuviincioasă și temătoare de Dumnezeu, își acoperă capul în semn de smerenie și bună-cuviință.
O tradiție care sfidează timpul
Uimitor este cum această rânduială, stabilită acum două milenii, continuă să fie respectată în creștinismul ortodox. În contrast, numeroase alte culte creștine au permis femeilor să participe la slujbe cu capul descoperit. Chiar și conservatoarea Biserică Catolică a relaxat această normă în urma Conciliului Vatican II (1962-1965).
Totuși, creștinii răsăriteni, și în special cei din Europa de Est, își afirmă identitatea „ortodoxă” – adică „drept-credincioasă” – și prin atașamentul față de tradițiile considerate a fi cele ale primilor creștini. Este interesant de notat că și în iudaism, religia din care s-a născut creștinismul (Isus și familia sa fiind evrei), acoperirea capului femeilor era o practică obișnuită încă din vremea patriarhului Avraam.
Pe măsură ce creștinismul s-a structurat, veșmintele au căpătat și ele o simbolistică aparte. Surorile din ordinele religioase (maicile) au adoptat haine lungi și voaluri specifice, distinctive pentru comunitatea lor. Femeile laice au continuat, de asemenea, să prefere rochiile lungi și acoperămintele pentru cap. Chiar dacă formarea națiunilor europene și evoluția culturală au diversificat stilurile vestimentare, principiul modestiei a rămas un fir roșu constant. Chiar și după Reforma Protestantă, obiceiul acoperirii capului a persistat atât în spațiul catolic, cât și în cel protestant.
Secolele următoare au adus transformări sociale treptate, însă așteptarea ca femeile, mai ales cele cu un anumit statut, să se înfățișeze publicului cu modestie a rămas valabilă mult timp.
Astăzi, în majoritatea locurilor, acoperirea capului în biserică nu mai este o constrângere, ci a devenit o alegere personală. Este un gest de evlavie și respect față de spațiul sacru și față de o tradiție venerabilă, pe care multe femei continuă să o onoreze din convingere proprie.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
