Venus este o planetă a extremelor și a misterelor. Două dintre cele mai mari enigme ale sale sunt rotația sa incredibil de lentă și retrogradă și lipsa totală a unei luni. O nouă cercetare sugerează că ambele ciudățenii ar putea fi rezultatul unui singur eveniment cataclismic din trecutul violent al sistemului nostru solar: un impact gigantic.
Într-un studiu publicat pe serverul de preprinturi arXiv, o echipă de cercetători condusă de M. Bussmann de la Universitatea din Zurich a folosit simulări computerizate avansate pentru a modela ce s-ar întâmpla dacă tânăra planetă Venus ar fi lovită de un obiect masiv. Aceste simulări, cunoscute sub numele de hidrodinamica particulelor nete (SPH), sunt capabile să urmărească comportamentul materialelor în timpul coliziunilor extreme, făcându-le instrumentul perfect pentru a investiga astfel de evenimente cosmice.
La începuturile sistemului nostru solar, astfel de impacturi gigantice erau relativ comune. Se crede că un astfel de eveniment a dus la formarea Lunii Pământului, iar suprafața asimetrică a lui Marte ar putea fi, de asemenea, rezultatul unor coliziuni străvechi.
De ce se rotește Venus invers: simularea unui trecut violent
Pentru a explora trecutul planetei Venus, echipa a modelat o versiune timpurie a acesteia: o planetă deja diferențiată, cu un nucleu de fier reprezentând 30% din masa sa și o manta de forsterit pentru restul de 70%. Apoi, au simulat impacturi cu o serie de obiecte masive, de la 1% la 10% din masa Pământului – asteroizi giganți după orice standard, arată Phys.org.
Simulările au acoperit o gamă largă de scenarii posibile, ajustând parametri cheie precum viteza de coliziune (între 10 și 15 km/s), unghiul de impact (de la coliziuni frontale la cele oblice, de tip „lovește și fugi”), starea termică inițială a planetei și chiar viteza sa de rotație dinaintea impactului.
O soluție elegantă pentru două mistere
Rezultatele au fost revelatoare. Cercetătorii au descoperit că o varietate de scenarii de impact, inclusiv coliziuni frontale cu o Venus statică sau impacturi oblice cu corpuri de dimensiunea lui Marte, sunt perfect compatibile cu viteza de rotație lentă pe care o observăm astăzi la Venus.
Însă cea mai importantă descoperire este legată de lipsa unei luni. Simulările au arătat că acele coliziuni care se potrivesc cu rotația actuală a planetei Venus produc, de obicei, discuri de resturi minime care rămân pe o orbită sincronă. Acest lucru înseamnă că, în loc să se aglomereze pentru a forma un satelit de lungă durată, materialul ejectat ar fi căzut, cel mai probabil, înapoi pe planetă. Astfel, studiul oferă o explicație elegantă și logică pentru absența unei luni venusiene.
Cercetătorii concluzionează că un singur impact gigantic este o ipoteză viabilă care poate explica atât rotația neobișnuită a planetei, cât și lipsa unui satelit, stabilind în același timp condițiile pentru evoluția termică ulterioară a acesteia.
O fereastră către lumea infernală
Această lucrare fundamentală deschide calea pentru cercetări viitoare privind evoluția pe termen lung a planetei Venus. Înțelegerea stării termice inițiale, modelată de aceste potențiale impacturi, este crucială pentru a înțelege cum Venus a ajuns să aibă atmosfera sa densă, un efect de seră scăpat de sub control și caracteristicile geologice unice pe care le observăm astăzi.
Pe măsură ce agențiile spațiale pregătesc noi misiuni către Venus în deceniile următoare, această cercetare va oferi un context valoros pentru interpretarea datelor geologice și atmosferice pe care le vor colecta. Povestea istoriei violente a planetei Venus ar putea, în sfârșit, să fie dezvăluită, arătându-ne cum planeta noastră soră s-a transformat în lumea infernală de astăzi.
