De ce trăim mai mult decât orice altă primată? Știința are un răspuns surprinzător și are un singur nume: bunica

O nouă simulare computerizată oferă dovezi matematice solide pentru o idee îndelung dezbătută: bunicile au fost cruciale pentru a ajuta specia umană să trăiască mai mult și să dezvolte abilități sociale complexe.

De decenii, oamenii de știință s-au întrebat de ce menopauza există în specia umană, o etapă a vieții pe care nu o împărțim cu cele mai apropiate rude primate. De ce ar fi un avantaj evolutiv ca femeile să înceteze să se reproducă, deși mai au zeci de ani de trăit?

Conform unui studiu publicat în Proceedings of the Royal Society B, răspunsul stă în contribuția bunicilor. „Rolul bunicilor a fost primul pas către ceea ce suntem astăzi”, afirmă autorul principal Kristen Hawkes, antropolog la Universitatea din Utah.

Încă din anul 1997, Hawkes a propus „ipoteza bunicilor”, o teorie care explică menopauza prin valoarea adusă de acestea în evoluție. Aceasta susține că acest rol a facilitat dezvoltarea unor „capacități sociale care stau la baza altor trăsături umane, precum legătura de cuplu, creierul mai mare, învățarea și tendința noastră spre cooperare”.

Noul studiu, realizat de Hawkes împreună cu biologul matematician Peter Kim și antropologul James Coxworth, folosește simulări computerizate pentru a valida ipoteza. Cercetătorii au modelat evoluția unei specii ipotetice de primate pentru a vedea ce s-ar întâmpla cu durata de viață dacă ar introduce menopauza și prezența bunicilor în structura socială, arată Smithsonian.

În natură, femelele de cimpanzeu trăiesc în general între 35 și 45 de ani și rareori supraviețuiesc mult după încheierea perioadei fertile. Simularea a pornit de la acest model, dar a introdus o predispoziție genetică pentru o viață mai lungă și menopauză la 1% din populația feminină. În decursul a aproximativ 60.000 de ani simulați, specia a evoluat, ajungând să trăiască zeci de ani după vârsta fertilă, până la șaptezeci de ani. În final, 43% din populația feminină adultă era formată din bunici.

De ce trăim mai mult cu ajutorul bunicilor

Mecanismul este simplu: bunicile ajutau la colectarea hranei și la îngrijirea nepoților, permițând astfel mamelor să aibă mai mulți copii, la intervale mai scurte. Spre deosebire de alte primate, puii de om nu se pot îngriji singuri imediat după înțărcare. Fără ajutor, o mamă cu un nou-născut ar fi nevoită să neglijeze copilul mai mare, scăzându-i șansele de supraviețuire. Bunicile au rezolvat această problemă, acționând ca îngrijitoare suplimentare.

Astfel, acele câteva femele ancestrale care au trăit suficient pentru a deveni bunici au crescut șansele de supraviețuire ale nepoților lor. Ca rezultat, genele care favorizau longevitatea au fost transmise mai departe cu o rată disproporționat de mare, iar de-a lungul a mii de generații, întreaga specie a evoluat către o durată de viață mai lungă.

Dar de ce a evoluat și menopauza? Fără aceasta, femeile mai în vârstă ar fi continuat să aibă propriii copii, în loc să-și ajute fiicele. Toți copiii ar fi rămas dependenți exclusiv de mamele lor, iar la moartea unei mame în vârstă, puii ei mici ar fi murit probabil și ei. Din punct de vedere evolutiv, a fost mai eficient ca femeile mai în vârstă să contribuie la supraviețuirea nepoților, asigurând succesul genetic al grupului, decât să investească energie în a crește alți copii proprii.

Mai mult decât supraviețuire: cum au modelat bunicile creierul uman

Hawkes sugerează că această nouă dinamică socială a stimulat și dezvoltarea creierului. „Puiul de cimpanzeu, gorilă sau urangutan are toată atenția mamei sale. Dar un copil uman trebuie să concureze pentru atenția mamei, care are și alți copii. Asta a creat o presiune selectivă, inexistentă la alte primate, pentru a atrage atenția: «Mamă! Uită-te la mine!»”, explică cercetătoarea.

Această nevoie de a atrage atenția și de a depinde social unii de alții a fost, conform lui Hawkes, motorul care a dus la creșterea dimensiunii creierului, alături de o viață mai lungă și menopauză.

Deși teoria nu este încă universal acceptată, noile dovezi matematice adaugă o piesă importantă în lunga istorie a evoluției umane și ne oferă un motiv în plus să le mulțumim bunicilor noastre.