Când suntem bolnavi, avem la dispoziție farmacii, medici și o porție de supă de pui. Dar ce fac animalele? Se pare că regnul animal are propriul său cabinet medical, plin de remedii surprinzătoare, un fenomen cunoscut sub numele de zoofarmacognozie.
„Fiecare specie de pe planetă se tratează singură într-un fel sau altul”, a declarat pentru publicaţia IFL Science primatologul Michael Huffman de la Universitatea din Nagasaki. Acest comportament implică adesea consumul sau aplicarea locală a unor plante, soluri sau chiar insecte pentru a combate diverse afecțiuni.
O farmacie plină de exemple
Deși inițial privită cu scepticism, ideea că animalele se automedichează a fost confirmată de zeci de ani de cercetări. Huffman însuși a documentat cum cimpanzeii sălbatici din Africa mestecă miezul amar al plantei Vernonia amygdalina pentru a scăpa de paraziți.
„Există dovezi răspândite ale unor comportamente precum înghițirea frunzelor întregi, mestecarea miezului amar și frecarea blănii la maimuțele mari africane, urangutanii, gibonii și alte câteva specii de maimuțe”, a explicat dr. Isabelle Laumer de la Institutul Max Planck pentru Comportamentul Animal.
Recent, observațiile au devenit și mai spectaculoase. Un studiu din 2022 a raportat, pentru prima dată, cum cimpanzeii aplică insecte pe rănile lor și, ocazional, pe cele ale altor membri ai grupului. Eficacitatea exactă a acestui tratament este încă în curs de investigare.
Anul trecut, dr. Laumer a fost autorul principal al unui studiu care a uimit lumea: un urangutan din Sumatra, numit Rakus, a fost observat mestecând frunzele unei plante medicinale (Fibraurea tinctoria), după care a aplicat sucul direct pe o rană facială. Ulterior, a acoperit rana cu resturile de plantă, iar aceasta s-a vindecat complet, fără infecții. A fost primul caz documentat de tratament activ al unei răni cu o plantă bioactivă de către un animal sălbatic.
Dar practica nu se limitează la primate. Caprele par să consume plante cu proprietăți antihelmintice pentru a combate viermii intestinali. Papagalii și alte animale mănâncă argilă, probabil pentru a neutraliza toxinele din dietă. Chiar și insectele se implică: unele furnici își protejează coloniile cu un cocktail antimicrobian din rășină de copac și acid formic, iar omizile consumă plante otrăvitoare pentru a se curăța de paraziți.
Aceste exemple sunt doar vârful aisbergului, existând chiar dovezi că unele specii au o predilecție pentru consumul recreativ de substanțe, cum ar fi maimuțele păianjen care preferă fructele fermentate, cu conținut de alcool.
Instinct, învățare sau un accident fericit?
Cum dobândesc animalele aceste cunoștințe medicale? Răspunsul pare a fi o combinație de factori.
În cazul urangutanului Rakus, dr. Laumer sugerează că ar putea fi un accident norocos. „Indivizii pot atinge accidental rănile în timp ce se hrănesc […] Deoarece [planta] are efecte analgezice puternice, Rakus ar fi putut simți o ameliorare imediată a durerii, ceea ce l-ar fi determinat să repete comportamentul.” Totuși, este posibil și ca Rakus să fi învățat acest comportament de la alți urangutani.
Învățarea socială joacă un rol crucial, în special la speciile inteligente. „Pentru toate speciile, unele aspecte ale automedicației sunt înnăscute. Dar pentru speciile sociale […] există multe aspecte care trebuie învățate: ce plante sunt folosite, ce parte a plantei, unde se găsesc.”, a explicat Huffman.
Și nu trebuie să subestimăm niciodată puterea selecției naturale. „Nu este nevoie de un organism inteligent pentru a dezvolta un comportament instinctiv”, subliniază Mark Hunter, profesor la Universitatea din Michigan. Dacă un comportament conferă un avantaj de supraviețuire, acesta are șanse mai mari să fie transmis generațiilor următoare.
Ce putem învăța de la doctorii din sălbăticie?
Studierea acestor comportamente nu este doar fascinantă, ci și extrem de utilă. Într-o lume confruntată cu rezistența la antimicrobiene, farmacia naturii, dezvăluită de animale, ar putea ascunde noi medicamente.
Mai mult, aceste observații ne oferă o fereastră către propriul nostru trecut evolutiv. „Este posibil ca ultimul nostru strămoș comun să fi manifestat deja forme similare de comportament”, a adăugat Laumer, sugerând că originile medicinei umane sunt mult mai vechi decât am crede.
Poate cea mai importantă lecție este una a respectului. „Ar trebui să învățăm întotdeauna să apreciem faptul că animalele, la fel ca oamenii, sunt capabile să aibă grijă de ele însele”, concluzionează Huffman, „și că trebuie să lăsăm natura intactă pentru sănătatea tuturor animalelor și a noastră.”
