Cercetătorii italieni au examinat o pictură veche care ar putea prezenta prima apariție cunoscută a infecției cu parazitul dracunculiasis, cauzată de viermele de Guineea, un parazit care poate ajunge la aproape un metru lungime.

Astăzi, această boală endemică persistă în câteva regiuni din Chad, Etiopia, Mali și Sudanul de Sud. Boala se transmite prin consumul de apă infestată cu purici din genul Cyclops, care conțin larvele viermelui de Guineea (Dracunculus medinensis). La un an după ingerarea apei contaminate, un vierme adult, de aproximativ un metru lungime, străpunge pielea victimei, ieșind printr-o bășică dureroasă.[sursa]

Viermele de Guineea, reprezentat într-o pictură veche de 600 de ani

Pentru a ameliora durerea, persoanele infectate obișnuiesc să-și scufunde picioarele în apă, moment în care viermele eliberează larvele, reluând astfel ciclul de viață. Potrivit unui studiu publicat în Journal of Infection, una dintre primele reprezentări vizuale ale acestei afecțiuni datează din secolul al XV-lea și poate fi văzută pe un altar din Pinacoteca di Brera, în regiunea Puglia, Italia.

viermele de Guineea
Viermele de Guineea într-o pictură veche de 600 de ani, în care este reprezentat Sfântul Roch

Această operă de artă gotică îl înfățișează pe Sfântul Roch, un pelerin francez din secolul al XIV-lea despre care se spune că ar fi vindecat victimele epidemiilor. „Sfântul Roch este de obicei pictat cu o umflătură pe coapsă”, explică paleontologul Raffaele Gaeta de la Universitatea din Pisa, Italia.

Pictura din Bari îl reprezintă pe sfânt ca pe un bărbat cu barbă, având părul lung, blond și creț. Artistul anonim l-a realizat pe Sfântul Roch cu o umflătură pe coapsa stângă.

• CITEŞTE ŞI:  Nasul poate dezvălui probleme de sănătate serioase, dificil de identificat

„Opera de pe altar include un detaliu realist: un filament alb, lung, care iese dintr-o leziune și ajunge până la genunchiul sfântului. Credem că artistul a pictat unul dintre primele cazuri de infecție cu dracunculiasis.”, a adăugat Gaeta.

Dracunculiasis a afectat omenirea timp de sute de ani. Această boală este menționată chiar și în Biblie, în Vechiul Testament, precum și în papirusul Ebers, un text medical egiptean antic, care descrie metodele de extragere a viermelui parazit.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: