O nouă descoperire arheologică în Mexic readuce în atenție brutalitatea ritualurilor din Mesoamerica antică. Sub ruinele din Tula, experții au scos la lumină un altar toltec vechi de 1.000 de ani, flancat de cranii umane și dovezi clare ale decapitării. Descoperirea, care include rămășițe osteologice umane, a fost realizată în timpul săpăturilor pentru un proiect de transport și construcții în apropierea sitului arheologic din Tula, fosta capitală a imperiului prehispanic, situată la aproximativ 88 de kilometri nord de Mexico City.
Această descoperire macabră oferă arheologilor o dovadă fizică directă a modului în care războinicii tolteci își executau prizonierii în curțile palatelor de elită, cu mult înainte de ascensiunea imperiului aztec.
Un momoztli antic: arhitectura ritualică și ofrandele macabre
Într-o declarație tradusă și publicată marți, 24 martie 2026, de Institutul Național de Antropologie și Istorie (INAH) din Mexic, experții au detaliat structura dezgropată. Altarul pătrat, cunoscut sub denumirea de momoztli în limba nahuatl, este o construcție din pietre suprapuse pe trei straturi, acoperind o suprafață de aproximativ un metru pătrat. Alături de acesta, echipele au recuperat cuțite de obsidian și vase de ceramică.
Descoperirea include patru cranii umane și mai multe oase de picioare, extrase de pe trei dintre laturile altarului, aparținând cel mai probabil unor indivizi sacrificați.
„Știm că sunt ofrande deoarece se află în mod specific în anumite secțiuni ale structurii, dar nu știm dacă mai există alte rămășițe sub pământ care nu pot fi văzute fizic”, a explicat Víctor Francisco Heredia Guillén, arheologul care coordonează proiectul, într-un videoclip tradus.
Rămășițele unor ziduri identificate în jurul altarului sugerează că acesta era amplasat într-o curte interioară. Potrivit lui Heredia, curtea era flancată de camere suplimentare, care ar fi putut face parte dintr-un palat complex sau dintr-o altă structură rezidențială destinată elitei din Tula antică.
Context istoric: cine au fost toltecii și ce rol aveau sacrificiile umane?
Înainte de a fi asimilați în mitologia aztecă drept maeștri și constructori înțelepți, toltecii au condus un imperiu militarist feroce, unde sacrificiul era esențial pentru intimidarea inamicilor și menținerea ordinii cosmice.
Istoria așezării este esențială pentru înțelegerea Mesoamericii. Între căderea orașului Teotihuacán, în jurul anului 550 d.Hr., și ascensiunea capitalei aztece Tenochtitlán în anul 1325, Tula s-a impus ca un important centru urban. A servit drept capitală a Imperiului Toltec, o civilizație care a dominat regiunea între anii 950 și 1150.
Situată în actualul stat mexican Hidalgo, Tula a fost contemporană cu celebrul sit mayaș Chichén Itzá din Peninsula Yucatán. Printre realizările sale arhitecturale emblematice se numără o piramidă mare dedicată lui Quetzalcoatl, zeul șarpe cu pene, structură încununată de patru statui masive reprezentând războinici tolteci.
Tula (cunoscută și ca Tollan) a funcționat nu doar ca centru politic, ci și ca un nucleu religios, unde sângele ofrandelor umane era considerat hrana necesară pentru a menține forța vitală a zeilor.
Potrivit arheologilor, altarul recent descoperit datează probabil din perioada imperială a ocupării Tulei. În acea epocă, toltecii își consolidaseră o reputație de războinici feroce, motiv pentru care este foarte posibil ca victimele sacrificiilor să fi fost inamici oferiți zeilor după ce au fost învinși.
- Erau idolatrizați de azteci: Imperiul Aztec îi venera atât de mult încât liderii lor au pretins că sunt descendenții direcți ai toltecilor pentru a-și legitima puterea. Cuvântul „toltec” a ajuns să însemne „artizan” sau „om înțelept” în limba nahuatl.
- Primele ordine militare de elită: Sunt considerați printre primii din Mesoamerica care au organizat armata în ordine militare de elită, cunoscute ulterior sub numele de Războinicii Jaguar și Războinicii Vultur.
- Giganții de piatră de la Tula: Celebrele statui masive, înalte de peste 4 metri și cunoscute ca „Atlanți”, nu reprezintă zei, ci exact acești războinici de elită, înarmați și pregătiți de luptă.
- Macuahuitl, arma decapitării: Pentru execuții și luptă corp la corp, foloseau macuahuitl, o sabie de lemn încrustată cu lame ultra-ascuțite din obsidian — piatra vulcanică responsabilă pentru urmele de tăieturi descoperite pe craniile de la altar.
Dovezile ritualurilor: decapitarea ca act de sacrificiu
Analiza preliminară a osemintelor a oferit indicii clare despre practicile ritualice. Unul dintre cranii pare să fie încă atașat de o porțiune a coloanei vertebrale, ceea ce sugerează că decapitarea făcea parte din ritualul de sacrificiu.
„În acest caz, deși metalul era deja prelucrat în perioada postclasică, știm că decapitările se făceau încă aici cu cuțite de obsidian sau de silex, iar acestea au lăsat urme de tăieturi pe oase”, a subliniat Heredia.
Următorii pași în descifrarea istoriei
Vor fi necesare cercetări aprofundate pentru a contura un tablou complet al victimelor. O analiză antropologică detaliată va trebui să dezvăluie dacă osemintele provin de la bărbați sau femei. Mai mult, o analiză chimică ar putea arăta dacă victimele făceau parte din populația locală sau dacă au fost aduse la Tula de departe, a adăugat Heredia.
Relevanța acestor excavații depășește granițele sitului local. „Fiecare descoperire de acest gen ne extinde cunoștințele despre una dintre marile civilizații din Mesoamerica”, a concluzionat Claudia Curiel de Icaza, secretara mexicană a culturii, în comunicatul oficial.
Până la finalizarea testelor chimice menite să stabilească originea victimelor, altarul din Tula rămâne o mărturie tăcută a puterii toltece, reamintind că, în spatele uneia dintre cele mai avansate arhitecturi prehispanice, se ascundeau ritualuri de o violență extremă.
