O nouă analiză 3D sugerează că imaginea de pe Giulgiul din Torino este mult mai probabil amprenta unei sculpturi în basorelief decât cea a unui corp uman real, punând sub semnul întrebării secole de credință și speculații.
Studiul, publicat în revista Archaeometry, folosește tehnici de modelare digitală pentru a demonstra că imaginea de pe pânză este incompatibilă cu modul în care un material s-ar așeza pe un trup tridimensional.
O simulare digitală provoacă legenda
Cercetarea a fost condusă de Cicero Moraes, un designer digital 3D brazilian specializat în reconstrucții faciale istorice. Pentru a testa ipoteza, Moraes a creat două modele virtuale: un corp uman complet tridimensional și o sculptură în basorelief a unui corp.
Folosind un software de simulare, el a drapat digital o pânză peste ambele modele. Rezultatele au fost clare. Când a comparat simulările cu fotografiile istorice ale giulgiului, realizate în anul 1931, modelul bazat pe sculptura în basorelief s-a potrivit aproape perfect.
„Imaginea de pe Giulgiul din Torino este mai consistentă cu o matrice în basorelief. O astfel de matrice ar fi putut fi realizată din lemn, piatră sau metal și pigmentată (sau chiar încălzită) doar în zonele de contact, producând modelul observat.”, a explicat Moraes pentru publicaţia Live Science.
Efectul „măștii lui Agamemnon”
În contrast, simularea cu corpul uman 3D a produs o imagine deformată și umflată. Când o pânză 2D este presată pe un obiect 3D, cum ar fi o față, trăsăturile se întind și se lățesc, un fenomen pe care Moraes îl numește „efectul Măștii lui Agamemnon”, după artefactul grecesc antic cu trăsături neobișnuit de late.
O sculptură în basorelief, fiind aproape plată, nu produce această distorsiune, creând în schimb o imagine care seamănă mai mult cu o fotocopie – similară cu cea de pe giulgiu, care prezintă doar zone de contact direct, fără volum sau adâncime reală.
Giulgiul din Torino: o capodoperă a artei, nu neapărat o farsă
Controversa legată de giulgiu nu este nouă. Deși a fost menționat pentru prima dată la sfârșitul secolului al XIV-lea, o datare cu carbon din anul 1989 a plasat crearea sa între anii 1260 și 1390, consolidând teoria că este un artefact medieval. În acea perioadă, reprezentările religioase în basorelief, precum cele de pe pietrele funerare, erau comune.
Moraes nu sugerează neapărat o fraudă, ci mai degrabă că giulgiul ar putea fi „o capodoperă a artei creștine”, creată posibil într-un context funerar. Cercetătorul nu a investigat materialele specifice care ar fi putut fi folosite, ci doar mecanismul de formare a imaginii.
O descoperire nu atât de nouă?
Cu toate acestea, nu toți experții sunt impresionați. Andrea Nicolotti, profesor de istoria creștinismului la Universitatea din Torino, consideră că studiul nu aduce nimic revoluționar.
„De cel puțin patru secole, știm că imaginea corpului de pe Giulgiul din Torino este comparabilă cu o proiecție ortogonală pe un plan, care cu siguranță nu ar fi putut fi creată prin contactul cu un corp tridimensional”, a scris Nicolotti pe site-ul Skeptic. El a adăugat că, deși Moraes a creat „niște imagini frumoase”, nu a descoperit „nimic din ceea ce nu știm deja”.
În replică, Moraes subliniază că metoda sa este accesibilă și ușor de replicat, demonstrând cum tehnologiile moderne pot oferi noi perspective asupra misterelor istorice, unind știința, arta și tehnologia.
