Descoperirile științifice care au revoluționat arta lui Gustav Klimt şi cum a fost influențat de genetică și patologie

La începutul secolului XX, la Viena, Gustav Klimt se afla în centrul unui oraș în care arta și știința se intersectau. Cu toate acestea, abordarea sa avangardistă a stârnit opoziție puternică.

În anul 1901, Parlamentul austriac a organizat prima sa dezbatere culturală pe tema picturilor realizate de Klimt pentru sala de festivități a Universității din Viena, considerate „experimentale, profane și ciudate”. În loc să ofere reprezentări idealizate ale filozofiei, medicinei și jurisprudenței, lucrările sale explorau viziuni abstracte, populând pânzele cu siluete senzuale, tentacule de caracatiță și schelete—imagini care au scandalizat opinia publică.

După ce propunerea ca Klimt să ocupe o catedră universitară a fost respinsă, artistul a refuzat orice sprijin din partea statului. „Refuz orice ajutor de la stat, renunț la tot”, i-a declarat jurnalistei Berta Zuckerkandl.^[sursa]

În ciuda controverselor, Klimt și-a continuat activitatea în cercurile intelectuale vieneze. A participat la saloanele organizate de Berta Zuckerkandl—scriitoare și susținătoare a artelor—și de soțul acesteia, Emil, profesor de anatomie, unde oamenii de știință împărtășeau descoperiri biologice inovatoare.

Inspirat de genetica lui Gregor Mendel și de cercetările patologului Carl von Rokitansky, Klimt a început să integreze imagini științifice în arta sa. Convingerea lui Rokitansky că „trebuie să mergem adânc sub piele” a rezonat profund cu fascinația artistului pentru structurile microscopice.

Această influență științifică este vizibilă în Arborele vieții (1909), unde celulele ovulare se înalță prin trunchiul copacului, simbolizând evoluția. La fel, în Portretul Adelei Bloch-Bauer I (1907), celulele par să se îmbine cu vârtejurile aurii, devenind aerul pe care personajul îl respiră. În Sărutul (1908), rochia femeii este decorată cu modele care amintesc de celulele roșii din sânge—un indiciu clar al fascinației lui Klimt pentru biologie. Se crede că artistul s-a inspirat din ilustrațiile microscopice realizate de naturalistul Ernst Haeckel.

Cea mai remarcabilă dintre aceste lucrări, Danaë (1907), îmbină simbolismul științific cu mitologia. În timp ce Zeus o fecundează pe Danaë sub forma unei ploi de aur, Klimt îi decorează rochia cu blastocite ovaloide—aglomerări de celule aflate în diviziune, ce sugerează dezvoltarea embrionară timpurie. Această referință subtilă la reproducere i-a permis artistului să ocolească rigorile cenzurii.