Betel-gurz sau Beetle-juice, așa cum este numită adesea steaua Betelgeuse, a fost de mult timp una dintre preferatele astronomilor amatori. Indiferent cum îi pronunțați numele, slăbirea neașteptată a intensității luminoase atrage și mai mult atenția asupra acestei stele variabile supergigante roșii din constelația Orion.
Betelgeuse prezintă mai multe cicluri de variabilitate, dintre care unul se desfășoară pe o perioadă de 2.170 de zile, de cinci ori mai lungă decât perioada sa normală de pulsație. Recent, a fost publicată o lucrare care sugerează că o stea însoțitoare cu o masă de 1,17 mase solare ar putea fi responsabilă pentru acest fenomen.
Această stea însoțitoare ar avea nevoie de o orbită de aproximativ 2,43 ori mai mare decât raza lui Betelgeuse și ar putea duce la formarea unui nor de praf în regiunea înconjurătoare, ceea ce ar provoca variațiile de luminozitate observate.
Fiind una dintre cele mai strălucitoare stele de pe cer, Betelgeuse este o supergigantă roșie situată proeminent în partea stângă sus a constelației Orion. Reprezintă umărul vânătorului, deși unele traduceri sugerează că numele ar putea face referire la „subsuoara gigantului.”[sursa]
Este una dintre cele mai mari stele vizibile cu ochiul liber, cu o rază de aproximativ 1.000 de ori mai mare decât cea a Soarelui. La o distanță de 642 de ani-lumină, strălucirea sa pe cerul nostru ne indică faptul că emite de 100.000 de ori mai multă lumină decât Soarele.
În ultimii cinci ani, Betelgeuse a atras o atenție deosebită din cauza atenuării sale neașteptate.
Diminuarea misterioasă a intensităţii stelei Betelgeuse ar putea avea o explicație simplă
În special, diminuarea luminozității a avut loc la sfârșitul anului 2019 și a revenit la normal în prima jumătate a anului 2020. În general, se acceptă că întunecarea a fost cauzată de un nor de praf, într-un fenomen cunoscut acum sub denumirea de „Marea Întunecare.”
Fiind o stea variabilă bine cunoscută, curba de lumină a lui Betelgeuse prezintă o perioadă secundară lungă (LSP) de aproximativ 2.100 de zile. Acest lucru nu este neobișnuit pentru stelele din ramura gigantelor roșii din diagrama Hertzsprung-Russell, unde aceste perioade pot varia de la câteva sute la mii de zile.
Până în prezent, însă, mecanismul din spatele LSP rămâne necunoscut, deși pare să fie un ciclu secundar al unei pulsații mai scurte. Interesant este că durata LSP tinde să fie de câteva zeci de ori mai mare decât pulsația radială a stelei.
O nouă lucrare publicată de Jared A. Goldberg și echipa sa se concentrează asupra naturii acestei variabilități pe termen lung a stelei Betelgeuse. O înțelegere mai profundă a acestui fenomen va oferi o perspectivă mai clară asupra stadiului evolutiv al lui Betelgeuse și, în cele din urmă, asupra morții sale.
Una dintre teorii sugerează că variabilitatea ar putea fi pur și simplu rezultatul pulsațiilor straturilor exterioare ale stelei. Dacă aceasta ar fi adevărat, atunci Betelgeuse ar fi mai mare decât se credea și mai avansată pe ramura sa evolutivă, ceea ce ar putea indica faptul că o explozie de supernovă este iminentă în următoarele câteva sute de ani.[studiu]
O perspectivă fascinantă pentru pasionații de astronomie.
Totuși, echipa de cercetători concluzionează că explicația cea mai probabilă pentru variabilitatea pe termen lung a stelei Betelgeuse este prezența unei stele însoțitoare cu masă mică, denumită Ori B (Betelgeuse este cunoscută și sub numele de Orionis).
Această stea binară ar putea modula praful din jurul sistemului, iar în timpul tranzitului companionului, praful ar duce la o scădere a luminozității. Dacă existența lui Ori B va fi confirmată, acest lucru ar avea un impact semnificativ asupra înțelegerii noastre a evoluției lui Betelgeuse.
Deși se așteaptă ca Betelgeuse să devină supernovă în curând, această presupunere se bazează în mare parte pe variațiile observate, care au sugerat că steaua este aproape de sfârșitul vieții sale. Totuși, dacă variabilitatea este cauzată de Ori B, acest lucru ar putea însemna că sfârșitul ar putea fi mai îndepărtat decât am crezut inițial.
