Există momente în istorie când datoria vieții se împlinește nu prin cuvinte, ci prin gesturi de o simplitate cutremurătoare. Povestea Ecaterinei Teodoroiu rămâne, la peste un secol de la moartea sa, o lecție despre cum inima poate înfrânge orice slăbiciune de trup.
Ecaterina Teodoroiu: o copilărie marcată de rigoare și studiu
Născută la 14 ianuarie 1894, în localitatea Vădeni (astăzi cartier al municipiului Târgu-Jiu), sub numele de Cătălina Vasile Toderoiu, ea a fost unul dintre cei opt copii ai familiei Elena și Vasile Toderoiu. A crescut alături de cinci frați — Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion, Vasile — și două surori — Elisabeta și Sabina.
Educația ei a urmat un parcurs ambițios:
- Studiile primare la Vădeni și Târgu Jiu;
- Absolvirea școlii româno-germane în 1909;
- Pregătirea pentru cariera de învățătoare la un gimnaziu-pension din București;
- Absolvirea unei școli de infirmiere în 1916.
În această perioadă, numele ei suferă variații în documente: de la Lili Toderoiu la Ecaterina Teodoroiu, formă care va rămâne definitivă în istorie.
Spiritul de cercetaș și chemarea frontului
În anul 1913, intră în contact cu primii cercetași din România, activând în cohorta „Păstorul Bucur” (București) și, ulterior, în cohorta „Domnul Tudor” din Târgu Jiu. În vara anului 1914, în perioada vacanței, s-a aflat la căpătâiul răniților îngrijiți de organizație.
Momentul de ruptură are loc în octombrie 1916. Chemată la București de către Regina Maria, Ecaterina află la revenirea acasă că tatăl ei este prizonier, iar doi dintre frați (un sublocotenent și un locotenent) au murit în luptă. Pe 6 octombrie, după ce află de moartea unui al treilea frate, caporal în Regimentul 18 Gorj căzut la Porceni, Ecaterina ia decizia radicală de a se înrola ca voluntar-combatant tocmai în acel regiment.
Botezul focului și evadarea spectaculoasă
Prezența ei în primele linii începe pe 10 octombrie 1916, la prima bătălie de la Jiu, sub comanda generalului Ion Dragalina. Patru zile mai târziu, participă la luptele de la Podul Jiului, unde populația civilă și cercetașii au respins atacul unei companii bavareze.
La 18 octombrie, Ecaterina este luată prizonieră în urma unei manevre surpriză a inamicului. Dând dovadă de un sânge rece extraordinar, a împușcat sentinela germană care o păzea și a reușit să evadeze, revenind la trupele române.
Mărturia instructorului: „O Ioana d’Arc a noastră”
Un raport al comandantului Companiei a 8-a, Regimentul Gorj, oferă o imagine rară a modului în care Ecaterina Teodoroiu s-a integrat pe front:
„Într-adevăr, în ziua de 16 octombrie 1916, dimineața, tocmai pe timpul loviturii furioase ce am dat cu Divizia noastră, distrugând Divizia 11 Bavareză […] am întâlnit în drum pe domnişoara Teodoriu Ecaterina cu fratele ei, care tocmai îi arăta cum se încarcă arma, ochirea şi punerea baionetei. Întrebând-o ce voieşte cu aceasta, mi-a răspuns că se duce la Schela să-şi scape pe mama sa. De aici înainte cercetaşa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldaţi […] meritând toată admiraţia acestei Jeana d’Arc a noastre, ce se cuvine a fi recompensată, chiar dacă neseriozitatea vârstei sale încă fragede i-ar da aparenţa unei vivandiere din vechea armată franceză.”
Rănile și misiunea de la Regina Maria
Războiul nu a cruțat-o. În noiembrie, la Filiași, a fost rănită de două gloanțe la piciorul drept, iar nouă zile mai târziu, un obuz i-a rănit coapsa. A urmat o perioadă lungă de recuperare în spitalele din Craiova, București și Iași.
La Iași, Regina Maria a fost atât de impresionată de povestea ei, încât a ordonat încărcarea unei sănii cu 400 kg de sare de bucătărie și câteva mii de țigări pentru soldați, pe care Ecaterina le-a distribuit personal companiilor de pe front. Pentru aceste merite, a fost distinsă cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa a II-a și Medalia „Virtutea Cercetăşească” de aur.
Ultimul atac: Dealul Secului
Revenită pe front în vara anului 1917, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu comanda un pluton în Regimentul 43/59 Infanterie. În seara de 22 august, pe Dealul Secului (Muncelu), în timpul unui atac al Regimentului 40 Rezervă german, Ecaterina moare eroic, fiind împușcată în inimă în timp ce își încuraja și îndemna ostașii la luptă.
Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, din 23 august 1917, consemnează:
„În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu […] aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt «Eroina de la Jiu» și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, numai din dragostea de a apăra pământul Țării acesteia cotropită de dușmani. […] Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: «Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!», are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi.”
Memoria de travertin și destinul post-mortem
Înmormântată inițial la Fitionești, Ecaterina a fost adusă în 1921 la Târgu Jiu. Mausoleul său, situat în Piața Prefecturii, a fost realizat de artista Milița Pătrașcu (ucenică a lui Brâncuși). Monumentul din travertin italian (2,90 x 1,60 m, înălțime 2,10 m) are forma unui sarcofag și prezintă basoreliefuri cu scene din viața sa militară.
Destinul ei în istoriografie a fost sinuos:
- Regimul Comunist (început): statutul ei a fost redus din cauza asocierii cu monarhia și burghezia.
- După 1960: propaganda a utilizat intens imaginea ei. În anul 1978, a fost realizat filmul „Ecaterina Teodoroiu”, regizat de Dinu Cocea, cu Stela Furcovici (în rolul principal), Ion Lupu, Mihai Mereuță, Ion Caramitru, Amza Pellea și Ilarion Ciobanu.
- După 1989: recunoașterea a fost discretă, parțial din cauza asocierii anterioare cu propaganda comunistă, un fapt considerat de istorici ca fiind total nemeritat.
Astăzi, la mai bine de un secol, sacrificiul Ecaterinei Teodoroiu rămâne un reper al demnității. Pentru dragostea de țară și simțul rar al datoriei, jertfa ei ne obligă, așa cum spunea autorul sursei, să vărsăm măcar o lacrimă de recunoștință.
Documentare bazată pe Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni și rapoartele oficiale ale Companiei a 8-a, Regimentul 18 Gorj.
