În urmă cu aproximativ un secol, în timp ce pandemia de gripă spaniolă din 1918 făcea ravagii și ucidea între 50 și 100 de milioane de oameni, omenirea se confrunta în paralel cu un inamic mult mai straniu și mai greu de descifrat. Encefalita letargică (EL), o boală neurologică misterioasă, a afectat milioane de persoane, lăsând în urmă peste 500.000 de morți și o mulțime de întrebări fără răspuns. Deși a dispărut la fel de subit cum a apărut, cauza sa rămâne până astăzi unul dintre cele mai mari mistere ale medicinei.
Apariția „bolii somnului” și primele victime
Boala a început să se propage prin Europa în iarna anului 1916. Primul care a documentat acest fenomen neobișnuit a fost Constantin von Economo, medic la Clinica Psihiatrică-Neurologică a Universității din Viena. Pacienții săi prezentau simptome neurologice haotice, fiind internați cu diagnostice eronate, de la meningită la scleroză multiplă.
Elementul distinctiv care a separat această afecțiune de orice altceva cunoscut era letargia extremă. Boala putea fi acută sau cronică, cele două faze întrepătruzându-se frecvent. Faza acută debuta adesea ca o gripă obișnuită: febră ușoară, dureri de cap, vertij și frisoane. Totuși, degradarea neurologică era fulgerătoare. Un caz celebru menționat într-o analiză din anul 2017 descrie o fată care, întorcându-se de la un concert, a suferit o hemiplegie bruscă; în doar 30 de minute a adormit, iar după 12 zile a încetat din viață.
„Zombii” conștienți: simptomele de coșmar ale encefalitei letargice
Una dintre cele mai terifiante forme ale bolii a fost cea somnolent-oftalmoplegică. Pacienții resimțeau o nevoie invincibilă de a dormi perioade imense. În mod bizar, aceștia se trezeau ușor și erau perfect conștienți de tot ce se întâmplase în jurul lor în timpul acelei „pseudosomnolențe”. Deși rata mortalității în acest caz depășea 50%, supraviețuitorii aveau paradoxal mai puține sechele pe termen lung.
Pe măsură ce boala avansa, starea pacienților devenea tot mai dureroasă. Celebrul neurolog Dr. Oliver Sacks, care a tratat victime ale acestei maladii la Spitalul Beth Abraham din New York în anii ’60, a descris pacienții în cartea sa Awakenings ca fiind „fantome” sau „zombi”. Aceștia stăteau nemișcați și tăcuți toată ziua, lipsiți de orice urmă de motivație, apetit sau afectivitate, privind lumea cu o indiferență profundă, deși erau lucizi.
Variante noi și dureri pe care morfina nu le putea opri
La fel ca în cazul pandemiei de COVID-19, encefalita letargică a prezentat variante. Între anii 1919 și 1920, în Italia și Suedia a apărut o tulpină hiperkinetică. Pacienții sufereau de insomnie cronică și dureri nevralgice atât de intense încât nici măcar morfina nu le putea calma.
Manifestările includeau spasme rapide (mioclonii) care afectau diafragma, abdomenul sau membrele, adesea în mod asimetric. Rigiditatea musculară și imobilitatea prelungită erau reguli crunte pentru cei infectați. Chiar și supraviețuitorii fazei inițiale rămâneau în pericol: decenii mai târziu, aproximativ 50% din cazurile de parkinsonism erau de natură postencefalitică.
De ce a dispărut encefalita letargică? Ar putea să revină?
Cauza bolii rămâne un subiect de dezbatere intensă. Mult timp s-a crezut că există o legătură directă cu virusul gripei din 1918, având în vedere suprapunerea temporală. Totuși, studiile epidemiologice efectuate în orașele americane între anii 1918 și 1923 nu au găsit o corelație statistică clară.
O altă teorie sugerează că encefalita letargică a fost o leziune neurală cu debut întârziat provocată de gripă. Mai recent, cercetările pe probe de țesut cerebral au indicat un enterovirus (familia din care face parte și poliomielita) ca fiind suspectul principal.
În anul 1927, după ce a ucis jumătate de milion de oameni, boala a încetat brusc să mai circule. Deși dispariția ei este un fapt pozitiv, absența unui răspuns definitiv privind originea sa lasă loc temerilor. Unele studii avertizează că, în contextul unei noi pandemii de gripă, revenirea encefalitei letargice rămâne o posibilitate formală. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, singura parte bună ar fi oportunitatea de a folosi tehnologia modernă pentru a elucida, în sfârșit, acest mister medical centenar.
