Unul dintre visele cele mai comune ale oamenilor, atunci când se gândesc la îmbogăţire, este câştigul la loto. Dar ce ar simţi cineva care ar câştiga de două ori la loto? Ei bine, fix acest sentiment l-a trăit o vânzătoare pe nume Evelyn Adams, care a obţinut marele premiu la loto de două ori, în decurs de doar câteva luni.
Ducându-ne mai departe cu imaginaţia, să ne gândim cum ar fi ca, după ce ai câştiga de două ori la loto, ai pierde toţi banii. O perspectivă sumbră. Din păcate, aceeaşi Evelyn Adams a trăit şi această poveste.
Evelyn Adams a câştigat de două ori la loto
În luna octombrie 1985, Evelyn Adams, din statul New Jersey, SUA, a câştigat la loto suma de 3,9 milioane de dolari. Ajustând rata inflaţiei, în ziua de azi ar însemna aproape 11 milioane de dolari.
Femeia nu s-a oprit. A jucat în continuare la loto, iar norocul a lovit din nou, la doar câteva luni distanţă. În luna februarie 1986, Evelyn Adams a câştigat din nou la loto, de această dată suma de 1,4 milioane de dolari. Asta ar însemna aproape 4 milioane de dolari în ziua de azi.
Aşadar, în decurs de doar câteva luni, vânzătoarea şi-a sporit averea cu echivalentul a 15 milioane de dolari.[sursa]
După cum ne putem imagina, şansele ca două astfel de evenimente să se petreacă în viaţa unei persoane, la un interval de doar câteva luni, sunt extrem, dar extrem de reduse.
Cu toate acestea, femeia nu s-a bucurat prea mult de acei bani, căci a ajuns să-i piardă pe toţi, ajungând să locuiască într-un parc de rulote. Asta, pe lângă faptul că a dezvoltat o dependenţă faţă de jocurile de noroc.
Ce a făcut cu banii dubla câştigătoare la loto
Evelyn Adams a ales să-şi primească banii câştigaţi în tranşe anuale de câte 218.000 de dolari. Altfel, dacă alegea să încaseze toţi banii deodată, ar fi plătit o mare parte către stat.
Iniţial, femeia a plătit din datoriile familiei, deschizând şi un fond pentru facultate în numele fiicei sale.
De asemenea, Evelyn şi-a cumpărat o maşină nouă şi a oferit cadouri scumpe celor dragi. Dar, în acelaşi timp, cei 25$ pe care obişnuia să-i investească săptămânal în bilete la loto s-au transformat într-o sută de dolari. Iar suma a tot crescut.
Într-un interviu acordat unui ziar local, dat după ce a câştigat cele două mari premii la loto, Evelyn a declarat că nu mai putea merge nicăieri fără a fi recunoscută şi că şi-a pierdut toată intimitatea. Evident, mulţi dintre prietenii şi rudele sale s-au bucurat pentru ea, în timp ce alţii erau invidioşi.
Evelyn Adams şi-a dat demisia de la magazinul la care lucra ca vânzătoare. Mai mult decât atât, a decis să-l cumpere. Ulterior, s-a dovedit a fi o decizie neinspirată.
O altă decizie neinspirată a fost acordarea unor împrumuturi către rude şi prieteni. Evident, cea mai mare parte din banii împrumutaţi, nu i-a mai primit înapoi vreodată. Oamenii nu se simţeau obligaţi să-i restituie împrumuturile. Ca şi cum era obligaţia ei să le ofere acei bani „câştigaţi uşor”.
Până în anul 2012, Evelyn Adams a cheltuit aproape toţi banii pe care i-a câştigat. Foarte mulţi bani a pierdut din cauza dependenţei de jocurile de noroc. Obişnuia să frecventeze cazinourile din Atlantic City prea des, iar de cele mai multe ori pleca acasă fără vreun câştig.
„Să câştigi la loterie nu este întotdeauna ceea ce pare. Am trăit Visul American, însă l-am şi pierdut, din păcate. A fost o cădere foarte dură. Toată lumea îmi voia banii. Toţi erau cu mâna întinsă. Din păcate, nu învăţasem un cuvânt foarte simplu: nu. Îmi doresc să am şansa de a o luat de la capăt. Aş face totul diferit acum.”, a declarat Evelyn.
„Am făcut greşeli. Pe unele dintre ele le regret, pe altele nu. Sunt un simplu om. Nu pot da timpul înapoi, aşa că viaţa trebuie să continue.”, a conchis aceasta.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: