Este o scenă pe care o cunoaștem cu toții: o noapte obișnuită la aeroport. Zgomotul motoarelor, anunțurile din difuzoare, luminile pistei tăind întunericul. Un tablou banal, familiar, aproape invizibil în agitația de zi cu zi.
Dar dacă antena radar care se rotește lent deasupra clădirii, ghidând avioanele spre sol, ar face mult mai mult? Dacă, fără să știm, acea undă invizibilă ar fi, de fapt, cel mai puternic „Bună!” pe care omenirea l-a strigat vreodată în tăcerea cosmosului?
O nouă teorie tulburătoare, prezentată într-un cadru științific de prestigiu, sugerează că exact acest lucru se întâmplă. Fiecare aeroport de pe planetă a fost transformat, fără intenția noastră, într-un far cosmic care ne-ar putea trăda existența oricui… sau oricui altcuiva… care ascultă.
Revelația de la Societatea Regală de Astronomie
Timp de decenii, am ascultat tăcerea. Programe ambițioase precum SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) au scanat cerul în căutarea unor semnale deliberate, a unor mesaje trimise de civilizații îndepărtate. Până acum, fără succes. Ironia, conform unei noi cercetări, este că poate am căutat în direcția greșită.
Piesa lipsă a puzzle-ului a fost prezentată de astrofizicianul Ramiro Saide de la Universitatea din Manchester. În cadrul Reuniunii Naționale de Astronomie a Societății Regale de Astronomie, Saide a demonstrat că cele mai puternice semnale radio pe care Pământul le emite în spațiu nu sunt cele intenționate, ci cele accidentale. Acesta a explicat faptul că sursa principală o reprezintă sistemele radar de la sol: „Aceste radare, concepute pentru a monitoriza aeronavele prin emiterea de unde radio în cer, trimit din neatenție semnale puternice dincolo de planeta noastră.”
Acestea sunt așa-numitele „tehnosemnături” – dovezi ale tehnologiei care se scurg în spațiu. Și, conform calculelor lui Saide, sunt incredibil de puternice, arată SciTechDaily.
De ce este acest semnal diferit?
Spre deosebire de mesajele slabe, codificate, pe care am încercat să le trimitem, „zgomotul” radarelor noastre are câteva caracteristici care îl fac un candidat ideal pentru a fi detectat:
- Putere imensă: semnalul combinat emis de radarele de pe Pământ are o putere echivalentă cu 2×10¹⁵ wați. Este o cantitate colosală de energie, suficientă pentru a călători distanțe astronomice;
- Rază de acțiune vastă: cercetarea sugerează că aceste unde radio ar putea fi detectate de o civilizație avansată aflată la o distanță de până la 200 de ani-lumină. În această sferă se află aproximativ 120.000 de stele;
- Simplitate: semnalul nu este un mesaj complex, ci un puls constant de energie. Oricine l-ar detecta ar putea să-i urmărească cu ușurință sursa înapoi spre un mic punct albastru: Pământul.
Printre stelele din raza noastră de acțiune se numără și Proxima Centauri, cea mai apropiată de sistemul nostru solar, aflată la doar 4,25 ani-lumină distanță și având o exoplanetă terestră, Proxima b.
Implicații profunde: suntem observați?
Această nouă perspectivă este profundă. Ne obligă să regândim ideea de „contact”. Poate că primul contact nu va fi un dialog, ci momentul în care realizăm că am fost observați de mult timp, datorită zgomotului nostru tehnologic neîntrerupt.
Ideea că un turn de control de la Aeroportul Charles de Gaulle sau Otopeni ar putea fi cel care transmite semnalul crucial ce atrage atenția extratereștrilor este o perspectivă fascinantă și plină de uimire. Pe măsură ce tehnologia noastră avansează, amprenta noastră cosmică devine tot mai vizibilă, transformând planeta într-un obiect tot mai ușor de detectat în imensitatea spațiului.
Întrebarea nu mai este doar „Suntem singuri?”, ci și „Cât de tare strigăm, fără să ne dăm seama, în liniștea universală?”.
