Cu toții le avem, iar un om fără sprâncene ar putea să pară ciudat. Dar la ce servesc, de fapt, sprâncenele? Pe lângă rolul de a preveni pătrunderea resturilor, a transpirației și a apei în ochi, sprâncenele îndeplinesc și o funcție esențială legată de expresia facială și de conexiunile umane.
Mințile noastre moderne reflectă adesea modul în care strămoșii noștri erau nevoiți să colaboreze pentru a supraviețui în trecutul evolutiv îndepărtat. Anatomia noastră, însă, reflectă și ea importanța de a comunica eficient cu ceilalți.
Conform unei noi cercetări, publicate în Nature Ecology and Evolution, capacitatea de a arăta fie intimidant, fie prietenos, este reflectată în structura oaselor noastre – în special în forma craniului.[studiu]
Fără sprâncene, oamenii moderni ar fi putut avea soarta neanderthalienilor
Se știe că speciile antice de oameni, precum neanderthalienii, aveau un aspect ușor diferit de cel al oamenilor moderni. Cea mai evidentă diferență constă în prezența unei creste sprâncenare proeminente, în contrast cu frunțile plate și verticale ale oamenilor de astăzi.
Această diferență a fost una dintre cele mai greu de explicat de către oamenii de știință. S-a sugerat chiar că un neanderthalian ar putea trece neobservat într-un metrou din New York dacă ar purta o pălărie care să-i acopere această trăsătură distinctivă.
Cele mai recente cercetări oferă însă o posibilă explicație pentru prezența acestei trăsături la craniile arhaice și absența ei la oamenii moderni.
Se pare că sprâncenele extrem de mobile ale oamenilor moderni pot exprima o gamă largă de emoții subtile, un aspect ce ar fi putut juca un rol crucial în supraviețuirea speciei.
Un semn de dominație
Cercetările au demonstrat că, în prezent, oamenii își ridică inconștient sprâncenele pentru scurt timp atunci când întâlnesc pe cineva de la distanță, semnalând astfel că nu sunt o amenințare. Ridicarea sprâncenelor poate exprima și simpatie, un comportament observat încă din secolul al XIX-lea de Charles Darwin.[studiu]
Pentru a înțelege mai bine scopul crestei sprâncenare, o echipă de cercetători a analizat un craniu fosilizat cunoscut sub numele de Kabwe 1.
Utilizând un software de inginerie 3D, cercetătorii au simulat îndepărtarea virtuală a crestei masive de pe fruntea lui Kabwe. Rezultatele au arătat că sprâncenele grele ale lui Kabwe 1 nu ofereau niciun avantaj structural.
De asemenea, crestele sprâncenelor la oamenii arhaici nu par să fi avut un rol funcțional evident legat de masticație sau alte mecanisme practice, o teorie adesea invocată pentru a explica proeminența acestor creste.
Atunci când creasta a fost îndepărtată virtual, nu s-a observat niciun efect asupra structurii feței în timpul mușcăturii. Aceasta sugerează că, la oamenii arhaici, crestele sprâncenelor aveau cel mai probabil o funcție socială, similară cu cea observată la alte primate, unde era un semn de dominanță.
Pentru specia umană modernă, pierderea acestei creste sprâncenare a dus probabil la un aspect mai puțin intimidant, dar a permis dezvoltarea unor frunți mai plate și verticale, facilitând astfel mobilitatea sprâncenelor și capacitatea de a exprima gesturi subtile și prietenoase.
Deși pierderea crestei sprâncenare ar fi putut fi inițial determinată de modificări ale creierului sau de o reducere a dimensiunii feței, aceasta a permis ulterior sprâncenelor să realizeze o serie de gesturi subtile și prietenoase.
Exprimarea emoțiilor
Aceste schimbări faciale marcate au avut loc într-o perioadă marcată de transformări sociale semnificative, cum ar fi colaborarea între grupuri umane aflate la distanță.
Aceasta a fost o perioadă în care grupurile umane moderne au început să facă schimburi de daruri pe distanțe mari.[studiu]
Capacitatea de a stabili prietenii cu indivizi de la distanță a fost esențială pentru succesul primilor oameni în colonizarea de noi medii, asigurând sprijinul reciproc în caz de nevoie.
Oamenii moderni trăiau, de asemenea, în grupuri mai mari și mai diverse decât speciile anterioare, reducând astfel riscul de consangvinizare. În acest context, relațiile de prietenie și sprijin reciproc cu indivizi din afara propriului grup au avut un impact semnificativ.
Dezvoltarea sprâncenelor mobile a jucat un rol esențial în facilitarea acestor schimbări sociale.
Aceste evoluții nu au fost exclusive oamenilor. Modificări similare au fost observate și în cazul lupilor domesticiți. Câinii, de exemplu, au cozi mai mobile și fețe mai plate decât lupii.
Câinii care reușesc să pară mai drăguți ridicându-și sprâncenele au șanse mai mari să fie adoptați din adăposturi.
Se pare că, pentru oameni și câini deopotrivă, capacitatea de a interacționa eficient cu ceilalți a fost esențială pentru supraviețuire. Pentru strămoșii umani, evoluția sprâncenelor a jucat un rol crucial în exprimarea amabilității.
Toate aceste schimbări fac parte dintr-un proces de „auto-domesticire”, în care creierul, corpul și chiar anatomia umană reflectă dorința de a se înțelege mai bine cu cei din jur.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
