Povestea unei femei care şi-a ajutat soţul să evadeze într-un mod pe care îl vedem doar în filme, ne arată că dragostea ne face capabili de orice pentru persoana iubită.
Era anul 1986, iar Michel Vaujour, un bărbat în vârstă de 34 de ani era la a patra încercare de evadare din închisoare.
Şi de departe cea mai spectaculoasă.
Bărbatul era condamnat la o pedeapsă de 18 ani de închisoare pentru un jaf armat. Michel îşi executa pedeapsa la închisoarea Le Sante, din Paris, însă nu avea de gând să-şi piardă viaţa după gratii. Iar soţia sa nu avea de gând să-l lase acolo.[New York Times]
Femeia care şi-a ajutat soţul să evadeze pilotând un elicopter
Nadine, soţia lui Michel a luat lecţii de pilotaj vreme de trei luni.
Nimeni nu bănuia motivul pentru care femeia investea într-o nouă pasiune, care era şi destul de scumpă, mai ales în acele vremuri. Totul făcea parte dintr-un plan bine pus la punct.
Pe 26 mai 1986, Michel a reuşit să ajungă pe acoperişul închisorii. A ameninţat gardienii cu un pistol fals şi a folosit nectarine vopsite pe post de grenade.
În jurul orelor 10:30, un elicopter Alouette 2 zbura deasupra închisorii Le Sante, fiind pilotat de Nadine. Aceasta era însoţită de un bărbat înarmat.
Un cablu a fost coborât din elicopter, iar după câteva încercări, Michel Vaujour a reuşit să se urce la bord.
Pierre Hernandez, deţinutul care l-a ajutat pe Michel să ajungă pe acoperiş şi care urma să evadeze împreună cu acesta, nu a mai reuşit să se urce, fiind prins de gardieni.
Fuga
Nu au fost trase focuri de armă în cadrul acestei evadări. Pilotul elicopterului a primit, însă, avertismente din partea controlorilor de trafic, privind altitudinea joasă şi zona interzisă în care zbura.
Toate au fost ignorate.
Nadine a zburat către un stadion al unui campus universitar din sudul Parisului, unde a aterizat cu succes. Martorii au declarat că au văzut momentul aterizării şi că din elicopter au coborât în fugă doi bărbaţi şi o femeie. Cei trei s-au urcat într-o maşină care îi aştepta şi au plecat în grabă.
În cadrul investigaţiilor, poliţiştii au descoperit agenţia de care aparţinea elicopterul cu care s-a realizat evadarea. Reprezentanţii agenţiei au declarat că au închiriat aparatul de zbor unei femei care avea o licenţă valabilă de pilot şi nu avea antecedente penale.
Ulterior, cuplul fugar a fost capturat. Michel a fost eliberat în anul 2003, iar în anul 2005 a publicat cartea „Ma plus belle évasion”, în care şi-a povestit aventurile.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: