Fotografii dispărute sugerează că misterioasa lună Phobos a lui Marte ar putea fi o cometă captivă deghizată

Fotografii inedite, dispărute şi apoi regăsite, ale lunii Phobos, una dintre lunile lui Marte, sugerează că satelitul misterios al Planetei Roșii ar putea fi de fapt o cometă captivă – sau poate doar o bucată dintr-o cometă, împreună cu luna sa geamănă Deimos.

Phobos, luna lui Marte, ar putea fi de fapt o cometă – sau cel puțin o parte a uneia – care a fost capturată gravitațional de Planeta Roșie cu mult timp în urmă, sugerează un nou studiu preprint bazat pe fotografii inedite.

Timp de ani de zile, cercetătorii și-au pus întrebări cu privire la originile lui Phobos și ale gemenei sale, Deimos. Unii au emis teoria că lunile sunt foști asteroizi atrași de gravitația lui Marte, deoarece compoziția lor chimică este similară cu cea a anumitor roci din centura principală de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Cu toate acestea, modelele computerizate care simulează acest proces de capturare nu au reușit să reproducă traiectoria aproape circulară a perechii în jurul lui Marte.

O altă ipoteză sugerează că un impact gigantic, precum cel care a creat Luna noastră, a smuls perechea de pe Planeta Roșie. Însă Phobos are o compoziție chimică diferită față de cea a lui Marte, ceea ce face ca și acest scenariu să fie puțin probabil.

Aflarea modului exact în care s-a născut Phobos este unul dintre obiectivele misiunii MMX (Martian Moons eXploration) a Agenției Japoneze de Explorare Aerospațială, programată să fie lansată în anul 2026. Sonia Fornasier, profesor de astronomie la Universitatea Paris Cité și autor principal al noului studiu, este cercetător de instrumente pentru misiunea MMX. În timp ce ea și alți oameni de știință analizau imaginile pentru a regla cu precizie traiectoria planificată a navei spațiale, Fornasier a dat peste fotografii inedite.^[sursa]

Realizate de camerele de înaltă rezoluție de la bordul navei spațiale Mars Express, o sondă spaţială aparţinând Agenției Spațiale Europene (ESA) care a studiat Marte și sateliții săi începând din anul 2003, aceste aproximativ 300 de imagini documentează în mod rafinat caracteristicile lui Phobos. Printre acestea se numără craterul Stickney, cu o lățime de 9 kilometri, cel mai mare punct de reper al lui Phobos.

Phobos ar fi de fapt o cometă captivă

Sonia Fornasier și colegii săi au folosit instantaneele pentru a analiza intensitatea luminii solare pe care Phobos o reflectă din diferite unghiuri. Această tehnică, numită fotometrie, le-a permis să determine câtă lumină reflecta Phobos atunci când Soarele se afla chiar în față sau la un unghi decalat.

Cercetătorii au descoperit că suprafața lui Phobos nu reflecta lumina în mod uniform. Unele regiuni, cum ar fi marginea nord-estică a craterului, erau foarte reflectante. Dar analiza echipei de cercetare a arătat, de asemenea, că, în general, suprafața lui Phobos părea vizibil mai luminoasă atunci când Soarele se afla direct deasupra capului.

Acest fenomen, numit „val de opoziție”, este caracteristic multor obiecte din Sistemul Solar, lipsite de aer. De asemenea, cercetătorii au descoperit că suprafața lui Phobos era poroasă, ca nisipul. Acest lucru a determinat echipa să sugereze că suprafața lunii ar putea fi acoperită de un strat gros de praf cu particule canelate, ale căror umbre dispăreau atunci când erau iluminate direct.

Ambele proprietăți sunt, de asemenea, caracteristici ale cometelor din familia Jupiter, care sunt comete ale căror orbite sunt modificate gravitațional de Jupiter. Printre acestea se numără și cometa 67P, denumită „rățușca de cauciuc”, pe care misiunea Rosetta a ESA a studiat-o de aproape în anul 2016. De fapt, proprietățile fotometrice ale lui Phobos se potriveau aproape perfect cu cele ale cometei 67P. Astfel, echipa a concluzionat că Phobos a fost posibil să fie o cometă capturată de Marte.

Constatările studiului au implicații și pentru Deimos. Prof. Fornasier a remarcat că, dacă Phobos a fost cândva o cometă, este posibil ca și Deimos să fi fost una. De fapt, pe baza studiului, echipa sa sugerează că cele două luni ar fi putut fi odată unite ca o singură cometă bilobată care a fost prinsă și în cele din urmă ruptă în bucăți de gravitația lui Marte. Cu alte cuvinte, lunile gemene ale lui Marte ar putea fi de fapt două jumătăți ale unui singur întreg.

„Dacă sateliții marțieni sunt într-adevăr comete capturate, acest lucru implică faptul că cometele pot fi capturate și de planetele telurice [terestre]”, a adăugat Sonia Fornasier. Cercetătoarea a precizat că unii sateliți ai giganților gazoși precum Saturn provin probabil din Centura Kuiper, regiunea în formă de gogoașă care înfășoară Sistemul Solar și din care provin multe comete. Cu toate acestea, astronomii nu au identificat până acum o „lună provenită din cometă” pentru planetele terestre, ceea ce face ca Phobos să fie o potențială premieră.

Cu toate acestea, interpretarea cometei are și ea probleme. Unii parametrii fotometrici, cum ar fi fracțiunea de lumină împrăștiată, nu corespund cu cei ai cometelor. În orice caz, a mai spus Sonia Fornasier, simulările dinamice – care iau în considerare mișcările obiectelor cerești, inclusiv ale lui Marte și Phobos – vor ajuta echipa să determine probabilitatea unei astfel de capturi de cometă. În cele din urmă, însă, programul MMX, care va eșantiona fizic bucăți din Phobos, este probabil cea mai bună speranță de a rezolva originile neclare ale acestei luni misterioase.