Oamenii au o tendință surprinzătoare: cu cât echipa este mai mare, cu atât efortul individual depus tinde să scadă. Însă furnicile țesătoare asiatice nu doar că ignoră această regulă, ci o inversează complet, devenind mai puternice împreună.
Natura demonstrează din nou un design superior, arătând că munca în echipă a furnicilor poate fi mult mai eficientă decât cea umană. Acest fenomen, în care membrii unui grup își reduc efortul pe măsură ce grupul crește, este cunoscut sub numele de efectul Ringelmann.
„Se presupune adesea că munca în echipă îmbunătățește performanța grupului, în special în cazul sarcinilor fizice. Cu toate acestea, atât la oameni, cât și la animale, efortul individual poate, de fapt, să scadă”, explică cercetătorii într-un studiu recent publicat în revista științifică Current Biology.
De ce furnicile sunt mai bune la munca în echipă decât oamenii
O echipă condusă de ecologul comportamental Madelyne Stewardson de la Universitatea Macquarie a vrut să afle dacă furnicile țesătoare asiatice (Oecophylla smaragdina) suferă de același efect. Aceste furnici arboricole, răspândite în Africa, Asia și Australia, sunt renumite pentru construirea cuiburilor aeriene prin formarea de lanțuri vii pentru a manipula frunzele.
Pentru a testa forța acestor echipe, Stewardson și colegii săi au pus lanțurile de furnici să tragă o frunză artificială conectată la un senzor de forță. Au descoperit o strategie remarcabilă. „Furnicile își împart munca în două sarcini: unele trag activ, în timp ce altele acționează ca ancore pentru a stoca forța de tragere”, a detaliat Stewardson. Furnicile din față generează forța, iar cele din spate o conservă.
Această organizare stă la baza unei teorii noi, denumită „clichet de forță”. Un clichet este un mecanism care permite mișcarea într-o singură direcție, prevenind alunecarea înapoi. În mod similar, lanțul de furnici funcționează ca un sistem care acumulează forța. „Lanțurile mai lungi au o aderență mai bună la sol decât furnicile singure, astfel încât pot rezista mai bine forței frunzei care trage înapoi”, a adăugat coautorul studiului, David Labonte, bioinginer la Imperial College London.
Rezultatele au fost uimitoare. „Fiecare furnică și-a dublat aproape forța de tragere pe măsură ce dimensiunea echipei a crescut – ele devin, de fapt, mai bune la a lucra împreună pe măsură ce grupul devine mai mare”, a spus Stewardson.
Munca în echipă a furnicilor, un model pentru roboții viitorului
Implicațiile acestei descoperiri depășesc simpla biologie și ar putea oferi o soluție elegantă pentru inginerie, în special în domeniul roboticii. În prezent, roboții dintr-o echipă nu pot produce mai multă forță decât ar face-o individual. Însă teoria clichetului de forță ar putea inspira proiectarea unor echipe de roboți mult mai eficiente.
„Programarea roboților pentru a adopta strategii de cooperare inspirate de furnici, precum clichetul de forță, ar putea permite echipelor de roboți autonomi să lucreze împreună mai eficient, realizând mai mult decât suma eforturilor lor individuale”, a concluzionat coautorul Chris Reid, ecolog comportamental la Universitatea Macquarie.
