Iubirea care i-a măcinat viaţa lui George Enescu, grăbindu-i sfârşitul

George Enescu a fost compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, fiind considerat cel mai de seamă muzician român din toate timpurile. S-a născut în data de 19 august 1881, în satul Liveni, din judeţul Botoşani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiică de preot.

A fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie. Părinții săi îl alintau cu numele „Jurjac”, care a fost dat de guvernanta franceza Lydie Cedre. Aceasta a avut o influență profundă asupra educației sale începând cu vârsta de 6 ani.

George Enescu, un geniu al muzicii

Iubirea pentru muzică a lui Jurjac s-a născut şi mai devreme, în jurul vârstei de 3 ani. Atunci, micul Enescu a auzit cântând un taraf de lăutari. Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului. Şi-a confecţionat o vioară dintr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn”. La vârsta de patru ani, știa deja să citească, să scrie, să facă adunări și scăderi.

De la vârsta de 5 ani, George Enescu a trecut sub îndrumarea renumitului compozitor Eduard Caudella, din Iaşi. Acesta i-a călăuzit primii paşi în muzică, punându-şi puternic amprenta asupra carierei viitorului ilustru muzician.

Părinţii săi au divorţat, însă micul Enescu a continuat să studieze muzica. La îndemnul aceluiaşi Caudella, George Enescu a mers la Viena să studieze muzica, deşi avea o vârstă fragedă. Între anii 1888 și 1894 a studiat la Conservatorul din Viena, având profesori renumiţi. S-a încadrat rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale entuziasmând presa și publicul, cu toate că avea doar 12 ani.

Tot la 12 ani, Enescu a absolvit Conservatorul din Viena. Profesorul de vioară i-a recomandat lui Costache Enescu să-l trimită la Conservatorul din Paris, unde avea să-şi perfecţioneze tehnica la vioară, dar mai ales să ia contact cu compozitori celebri ai acelei perioade. Au urmat alţi 4 ani de studii, încucunanţi cu succes şi compoziţii impresionante.

La 1 martie 1898, a apărut pentru prima oară pe scena Ateneului Român, alături de Orchestra Filarmonică. Muzicianul era admirat de însăşi Regina Elisabeta a României, o mare pasionată de artă, fiind invitat deseori să cânte la Castelul Peleş din Sinaia. Tot acolo avea să o întâlnească şi pe marea lui iubire.

George Enescu a fost un mare susţinător al tinerilor

În timpul Primului Război Mondial, George Enescu a susţinut concerte pentru răniţii aflaţi în spitale. În aceeaşi perioadă, a început să organizeze, din fonduri personale, un concurs de compoziţie care le oferea câştigătorilor sume importante de bani, dar şi posibilitatea să-şi vadă lucrările în concerte.

De asemenea, Enescu a fondat Societatea Compozitorilor Români din Bucureşti, continuând în acelaşi timp turneele internaţionale în care performa ca violonist sau dirijor.

Compozitorului român îi plăcea să sprijine tinerii artişti în toate formele posibile. Astfel, a călătorit şi a predat la şcoli de muzică din Paris, Siena, Illinois, New York, Brighton, Cambridge, Massachussets şi Fontainbleau.^[sursa]

Maria Cantacuzino

Una dintre cele mai excentrice prezenţe din viaţa mondenă a începutului secolului XX a fost Maria Cantacuzino. Era considerată drept cea mai frumoasă prinţesă aristocrată a vremii. Era prietenă apropiată a reginei Maria, iubindu-se cu mai mulţi bărbaţi importanţi ai acelor vremuri. Printre aceştia s-au numărat prinţul Mihail G. Cantacuzino, filosoful Nae Ionescu, muzicianul Dinu Lipatti, iar mai târziu a devenit soţia marelui compozitor George Enescu.

Maria Cantacuzino, alintată Maruca, s-a născut în data de 18 iulie 1879, într-o familie de boieri moldoveni din Tescani. Era o tânără timidă, cu părul negru-arămiu, înaltă şi cu un râs cristalin. O adevărată cuceritoare prin simpla sa prezenţă. Acest lucru i-a adus mulţi pretendenţi. A fost cerută de soţie, la doar 18 ani, de boierul Mihail Cantacuzino, căpătând astfel și titlul de „prințesă”.

În timpul Primului Război Mondial, Maruca a fost refugiată la Iași, acolo unde l-a găzduit pe compozitorul George Enescu.

Pentru Maruca, viaţa a devenit dramatică după ce a realizat că soţul său iubea mai mult vinul şi domniţele de consumaţie, în contrast cu dragostea ei timidă.

Mai mult, pe parcursul relaţiei lor şi-a prins soţul în pat cu sora ei, Nellie. Acest lucru a făcut-o să ceară divorţul. Mihai a implorat-o să-l ierte, măcar de dragul celor doi copii pe care îi făcuseră împreună. Astfel, tânăra nu s-a putut despărţi de soţ, decizând să rămână sub acelaşi acoperiş.

La puţin timp după această ruptură, Mihai Cantacuzino a murit într-un accident de maşină. Această tragedie a făcut-o pe Maruca să o ia pe altă cale, deschizându-i-se apetitul pentru bărbaţi.

O altă iubire devastatoare a Marucăi a fost cea pentru filosoful Nae Ionescu. Acesta a părăsit-o după câțiva ani de relaţie în favoarea altei femei, fapt care a dus-o pe Maria în pragul disperării.

George Enescu şi relaţia devastatoare cu Maruca

În acelaşi timp, Maruca era îndrăgostită şi de George Enescu. A fost o dragoste intensă, înfiripată într-o noapte de Revelion, când Enescu a fost chemat să cânte la curtea reginei Maria şi a lui Ferdinand.

Deşi era îndrăgostit nebuneşte de Maruca, George Enescu a fost nevoit să plece în Franţa după terminarea războiului.

Plecarea compozitorului a reprezentat un alt motiv de depresie pentru prinţesă, pe lângă despărţirea de Nae Ionescu. Astfel, Maruca a decis să-şi ia singură viaţa, turnându-şi acid pe faţă. Un gest extrem şi greu de înţeles, mai ales că era obsedată de frumuseţea ei.

Dupa tentativa ei de sinucidere, Enescu s-a întors de urgenţă la Bucureşti, acolo unde a cumpărat o casă, pe Calea Victoriei, în care i-a fost alături Marucăi. Între timp, în anul 1937, s-au căsătorit.

După căsătorie, pentru Enescu a început o altă luptă. Trebuia să-i ofere Marucăi luxul pe care aceasta şi-l dorea şi îl pretindea. Compozitorul muncea enorm ca să poată câştiga suficient pentru mofturile soţiei, dar aceasta reuşea să cheltuie mereu prea mult şi prea repede. Astfel, au apărut certuri monstruoase între ei, care au devenit rapid o obişnuinţă.

În anul 1946, cei doi soţi s-au stabilit definitiv la Paris. Enescu a continuat să lucreze foarte mult pentru a-i păstra soţiei sale stilul de viaţă obişnuit. Pe atunci, Enescu încă deţinea funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România. În anul 1949, după preluarea puterii de către comunişti, Societatea a fost înlocuită de Uniunea Compozitorilor, în care Enescu nu mai figura nici ca simplu membru. Comuniştii i-au luat tot. Se spune că i-au cerut chiar să-și ardă pașaportul cu stema regală pe el.

În acest timp, Maruca a avut mai multe relaţii extraconjugale cu oameni din lumea muzicii, precum Dinu Lipatti, după cum vorbesc cronicarii acelor vremuri. Enescu o iubea, însă, orbeşte şi trecea cu vederea toate aceste escapade amoroase ale prinţesei.

Sfârşitul tragic al lui George Enescu

George Enescu s-a îmbolnăvit. Pentru Maruca nimic nu era însă de ajuns şi nu a redus pretenţiile nici după ce boala a pus stăpânire pe compozitor. Un accident vascular l-a lăsat paralizat pe Enescu pe jumătate din corp. În acel moment, soţia s-a descotorosit de el, ducându-l la hotelul Atala, deţinut tot de un român, pe nume Florescu. Acesta din urmă avea să se ocupe de maestru până la finalul vieţii sale.

La ordinul lui Florescu, George Enescu a fost dus în apartamentul nr. 40, situat la etajul 4 al hotelului, unde a fost întreţinut, pe cheltuiala proprietarului. Fără ca maestrul să știe, Florescu a plătit un medic cardiolog, care l-a supravegheat, infirmiere care l-au îngrijit şi i-a oferit tot ce avea nevoie. I-a adus chiar și un pian cu coadă, la care, însă, Enescu nu a mai ajuns niciodată să cânte.

În data de 4 mai 1955, noaptea, alături de Mutzerli, câinele său credincios, fără lumina lumânării care să-i conducă sufletul în lumea celor drepţi, George Enescu a murit. Avea 73 de ani.

De nicăieri, au apărut doi ”prieteni”, de la Ambasada României din Paris. Unul dintre ei, Corneliu Bedițeanu, agent al Securităţii. Cei doi s-au dus, glonț, la Recepție. Au solicitat să li deschidă ușa apartamentului, să ia trupul lui George Enescu, căci ar fi fost ”patrimoniu al statului român”. Cei de acolo erau instruiți, aşa că au sunat-o pe Maruca.

Soția le-a explicat că Enescu plecase din cauza regimului totalitar și că nu avea de gând să se mai întoarcă, niciodată, în România. Însă agenții nu s-au lăsat înduplecați, insistând că trupul compozitorului trebuie să ajungă în România. Atunci Florescu a chemat autorităţile. În cele din urmă, marele compozitor român a fost îngropat în Paris, în cimitirul Pere Lachaise, în stânga mormântului lui Georges Bizet.

După moartea lui Enescu, Maruca a locuit în Elveţia. A mai trăit 13 ani, decedând în data de 23 decembrie 1968, la Geneva. A fost înmormântată tot la Paris, lângă soţul său, George Enescu, cel care a iubit-o enorm.