Când conchistadorii spanioli au pășit pentru prima dată în glorioasa capitală aztecă Tenochtitlan, în 1519, au raportat ceva ce părea desprins dintr-o legendă: un „vivarium” colosal, pe care l-au botezat simplu „Casa animalelor”. Deși istoria a reținut acest loc sub numele de „Grădina zoologică a lui Monezuma” — după legendarul conducător al Imperiului Aztec — dovezile fizice ale existenței acestei menajerii au rămas, până recent, extrem de greu de găsit.
Acum, o nouă cercetare aruncă lumină asupra acestui mister antic. În volumul Animalele captive din vechiul oraș Tenochtitlan, arheologul Israel Elizalde Mendez prezintă dovezi fascinante care confirmă că inima metropolei adăpostea într-adevăr prădători de temut. De la jaguari și pume, până la lupi, vulturi aurii și diverse păsări de pradă, elita aztecă pare să fi controlat o veritabilă colecție de „fiare”.
Dovezi osoase ale captivității
Elizalde Mendez nu a descoperit zidurile complexului, ci ceva mult mai revelator: biografia scrisă în oasele animalelor. Analizând 28 de schelete recuperate din gropile de sacrificiu din Tenochtitlan, cercetătorul a identificat semne osteologice clare că aceste creaturi nu au trăit în libertate.
Multe dintre oasele de vulturi aurii, lupi și jaguari prezentau traume vindecate, afecțiuni articulare cronice și boli infecțioase. Severitatea acestor patologii indică un fapt incontestabil: în sălbăticie, aceste animale ar fi pierit rapid. Supraviețuirea lor demonstrează că au fost ținute în captivitate și îngrijite activ de oameni. Mai mult, Institutul Național de Antropologie din Mexic (INAH) notează că analiza dietei și a stării scheletelor sugerează chiar și posibilitatea ca lupii să fi fost crescuți direct în captivitate.
De la „Casa Păsărilor” la „Casa Fiarelor”
Cercetările lui Elizalde Mendez, detaliate și în publicația Arqueología Mexicana, indică faptul că acest zoo era compus din două unități distincte. Una era o volieră dedicată păsărilor acvatice, cunoscută sub numele nahuatl de Totocalli („Casa păsărilor”). Totuși, terminologia s-a schimbat odată cu venirea misionarului spaniol Bernardino de Sahagún, care a descris locul în Codul Florentin drept „Casa fiarelor”.
Relatările istorice ale lui Sahagún menționează prezența vulpilor, a pumelor, a reptilelor și a amfibienilor. Deși acesta sugera și existența urșilor sau a bizonilor, arheologia modernă nu a găsit încă rămășițe care să confirme prezența acestor specii în Tenochtitlan.
Grădina zoologică a lui Montezuma, un scop întunecat: hrană pentru zei
Hărțile realizate de Hernán Cortés plasează grădina zoologică a lui Montezuma chiar lângă palatul regal, în imediata apropiere a „incintei sacre”. Dar, spre deosebire de grădinile zoologice moderne, acest complex nu a fost construit pentru divertismentul publicului.
Animalele erau considerate de azteci „hrană pentru zei”. Conform lui Elizalde Mendez, Totocalli funcționa ca un rezervor strategic de victime pentru sacrificii ritualice. Aceste creaturi magnifice furnizau sângele necesar pentru ca elitele religioase să poată îmbuna divinitățile, menținând echilibrul universului prin ofrande carnale și ritualuri sângeroase.
