Grădinile zoologice umane, divertismentul macabru al „civilizaţiei”

Deşi pare greu de conceput, grădinile zoologice umane au existat, iar înaintaşii noştri considerau o formă de divertisment faptul că puteau privi oameni din diferite culturi, închişi precum animalele din zilele noastre.

Până şi denumirea este cumva bizară, căci „zoologia” este ştiinţa care se ocupă cu stiudiul regnului animal.

Aşadar, persoanele expuse în astfel de locuri erau în mod categoric privite ca fiind inferioare rasei „civilizate”.

În secolul XIX şi începutul secolului XX, lumea se împărţea, în mintea celor mai mulţi europeni, între albii civilizaţi, consideraţi superiori, şi celelalte populaţii.

Africa, în care mai multe puteri europene deţineau colonii, era văzută ca un tărâm populat de oameni aflaţi pe o treaptă mai joasă a evoluţiei.

Erau socotiţi ca fiind primitivi, canibali, imorali, păgâni, inferiori.^{[Timeline.com]}

Dacă mulţi dintre noi nu avem o părere bună nici despre modul de viaţă al animalelor din grădinile zoologice de azi, deşi condiţiile sunt mult mai bune decât în urmă cu un secol, atunci ne putem forma o opinie în ceea ce priveşte grădinile zoologice umane.

Să facem totuşi un exerciţiu de imaginaţie.

Plătim un bilet la intrare şi pătrundem în incinta unei astfel de grădini.

Începem să observăm oameni închişi în perimetre bine delimitate, în timp ce alţii, cu un aer de superioritate, discută pe margine, îşi dau coate şi trag concluzii.

Pare un film prost, însă a fost cât se poate de real.

Cum funcţionau grădinile zoologice umane

Primele expoziții cu „oameni diferiţi” își au originile în secolul al XVI-lea.

Totuşi, abia în anii 1870 expozițiile de oameni exotici au devenit populare în multe țări.

Grădinile zoologice umane au apărut pe rând la Paris, Hamburg, Anvers, Barcelona, Londra, Milan și New York.

În anul 1877, Geoffroy de Saint-Hilaire, director al Jardin d’acclimatation, a decis să lanseze, cu ocazia expoziţiilor universale de la Paris, mai multe reconstituiri de „sate primitive”, populate de indigeni.

[quads id=4]

Pe un teritoriu îngrădit, reprezentanţi ai unor populaţii precum nubienii, somalezii şi inuiţii erau obligaţi să îşi reconstituie satele natale şi să le populeze, desfăşurând activităţi.

Smulşi din habitatul lor şi aduşi în Europa, aceşti oameni erau expuşi pentru a satisface curiozităţile occidentalilor.

Femei cu sânii goi, bărbaţi şi copii dezbrăcaţi sau semi-dezbrăcaţi erau arătaţi privitorilor în cadrul acestor expoziţii.

Nu se ţinea seama nici măcar de faptul că diferenţele climatice dintre Europa şi locurile lor de origine sunt destul de mari.

Nimeni nu părea să-şi dea seama sau pur şi simplu nu le păsa că este anormal să compare populaţii care trăiesc în armonie cu mediul din ţara lor de origine, cu nişte fiinţe prezentate ca atracţii de expoziţie în oraşele europene, în condiţii indecente şi nesănătoase.

[quads id=5]

Superioritatea omului alb

În fapt, tot ceea ce făceau aceste expoziţii era să întărească sentimentele de superioritate ale „omului alb” atât asupra naturii, cât şi asupra populaţiilor non-europene.

Astfel grădina zoologică a devenit simbolul cel mai explicit al triumfului culturii asupra naturii, al civilizaţiei asupra sălbăticiei.

Prin intermediul gardurilor, publicul era separat de „exponate”, lucru ce avea ca scop adâncirea şi mai mult a graniţelor dintre sălbăticie şi civilizaţie.

În acest mod, oamenii non-europeni erau retrogradaţi la statutul de animal.

Pentru Occident, oamenii de culoare erau văzuţi ca nişte sălbatici în procesul de domesticire şi civilizare.

Pentru Europa de atunci, superioritatea omului alb era de netăgăduit, un garant al valorilor civilizaţiei.

Prezenţa non-europenilor care locuiau în sălbăticie şi observarea lor îndeaproape, nu făcea altceva decât să întărească etnocentrismul caracteristic acelei perioade.

[quads id=6]

Cine vizita grădinile zoologice umane

Deşi am putea crede că vizitatorii erau în special snobi cu aere de aristocraţi, lucrurile nu au stat tocmai astfel.

Zeci de milioane de oameni au frecventat acest gen de „parcuri de distracţii”. Numai la o singură expoziţie, cea din 1931, organizată la Paris, pentru 6 luni, au venit 34 de milioane de curioşi.

Toate aceste „puneri în scenă” au satisfăcut, vreme îndelungată aşteptările Vestului.

Imobilizaţi şi expuşi, oamenii din populaţiile de culoare au fost forţaţi să simuleze dansuri, parade, sau chiar acte de război. Prin acestea era evidenţiată presupusa violenţă şi barbarie de care ar fi fost capabili.

[quads id=8]

Povestea lui Oto Benga

Una dintre poveștile tulburătoare ajunsă în media este cea a lui Oto Benga, un pigmeu adus din Africa în Statele Unite.

Adus cu forța în anul 1906 în SUA, Oto Benga făcea parte din grupul de indigeni expus pentru amuzamentul occidentalilor.

După ce a fost văzut de peste 20 de milioane de oameni, Oto a fost dus înapoi acasă, în satul său din Congo.

Căutându-şi tribul, acesta descoperă că a fost exterminat în întregime de către soldaţii belgieni.

S-a căsătorit cu o fată dintr-un alt trib, dar în scurt timp aceasta a murit din cauza muşcăturii unui şarpe.

[quads id=9]

Oto Benga a fost apoi alungat de către şeful tribului, care considea că acesta atrage forţele răului.

Oto a decis să revină în Statele Unite, rugându-l pe cel care îl adusese înapoi în satul natal să-l ia din nou în America.

După ce ajunge din nou într-o grădină zoologică, alături de animale, pentru alţi doi ani, Oto Benga este eliberat şi începe să-şi construiască o nouă viaţă într-un centru de adopţie.

Nereuşind să se adapteze, la doar 32 de ani, s-a sinucis.

Povestea sa a devenit una de referință pentru cazurile de abuz rasist.

Cum au dispărut grădinile zoologice umane

Fenomenul grădinilor zoologice umane a pierdut din popularitate începând cu anii 1930.

Nu din cauza unei schimbări morale a occidentalilor, ci pur şi simplu datorită apariţiei cinematografului.

Ultimele astfel de expoziții au avut loc în Belgia, în anul 1958.

Acesta este încă o mărturie a lucrurilor îngrozitoare de care sunt capabile fiinţele umane.

Vizionaţi în materialul video de mai jos un documentar despre grădinile zoologice umane