Idele lui Marte, ziua în care Iulius Cezar a fost trădat de către senatorii romani: 15 martie 44 î.Hr.

Idele lui Marte erau o dată din calendarul roman antic, căzând pe 15 martie și fiind asociate cu ghinionul și osânda. Această zi a devenit faimoasă drept momentul asasinării lui Iulius Cezar, în anul 44 î.Hr., eveniment imortalizat de William Shakespeare în tragedia Iulius Cezar. În piesă, un ghicitor îl avertizează pe Cezar: „Ferește-te de Idele lui Marte”.

Termenul „Ide” provine din latinescul iduare („a împărți”), deoarece luna plină marca mijlocul fiecărei luni. În calendarul roman, lunile erau împărțite în trei grupuri de zile, conform ciclului lunar: Calendele (ziua întâi, corespunzând lunii noi), Nonele (a cincea sau a șaptea zi, în funcție de lună) și Idele (a 13-a sau a 15-a zi, marcând luna plină).

Romanii îl onorau pe Jupiter, zeul suprem, în zilele de Ide prin sărbători și sacrificii. Deoarece anul nou începea inițial în martie, Idele lui Marte marcau prima lună plină a anului, având o semnificație aparte. De asemenea, această zi era termen de achitare a datoriilor.

Idele lui Marte și sfârșitul lui Iulius Cezar

În anul 44 î.Hr., Iulius Cezar era în plin proces de reformă politică și socială când a fost asasinat de un grup de senatori. Aproximativ 60 de conspiratori, conduși de Marcus Junius Brutus și Gaius Cassius Longinus, l-au înjunghiat mortal în Senatul Roman, încercând să oprească transformarea Republicii într-un regim monarhic. Moartea sa a declanșat un război civil, care s-a încheiat cu ascensiunea lui Octavian, strănepotul și fiul său adoptiv, devenit primul împărat roman sub numele Augustus, în anul 27 î.Hr.

Potrivit istoricului Suetonius, Octavian și-a răzbunat părintele adoptiv în mai multe moduri, inclusiv sacrificând 300 de prizonieri capturați în Războiul Perusin pe un altar ridicat în cinstea lui Cezar, chiar în ziua Idelor lui Marte.

Interpretarea lui Shakespeare

În Iulius Cezar de William Shakespeare, Actul I, Scena 2, un ghicitor îl avertizează pe Cezar să fie atent la Idele lui Marte. Cezar îl respinge disprețuitor: „Este un visător; să îl lăsăm să treacă”. Replica reflectă aroganța lui Cezar, defectul tragic care îi grăbește trădarea și moartea.

În Actul III, Scena 1, Cezar se apropie de Casa Senatului chiar în ziua fatidică. Zărindu-l pe ghicitor în mulțime, exclamă triumfător: „Idele lui Marte au venit”. Dar ghicitorul răspunde enigmatic: „Da, Cezar, dar nu au plecat”. Puțin mai târziu, Cezar este atacat și înjunghiat de fiecare conspirator, iar când Brutus îi aplică lovitura finală, rostind celebrele cuvinte: „Et tu, Brute?” („Și tu, Brutus?”), cade fără viață.

Expresia „Idele lui Marte” a rămas în uz până în epoca modernă, în mare parte datorită impactului piesei lui Shakespeare. De-a lungul timpului, fraza a fost preluată în filme, literatură și muzică. Scriitorul american Thornton Wilder a folosit-o ca titlu pentru un roman publicat în 1948, iar în anii ’60, o trupă americană de jazz rock și-a luat numele The Ides of March.