În ultimii ani ai regimului Ceaușescu, a apărut și s-a dezvoltat un curent cultural cunoscut sub numele de Protocronism. Adepții acestui curent se străduiau să demonstreze că românii au fost precursori în numeroase descoperiri științifice epocale și momente culturale remarcabile. Conform susținătorilor acestei idei, toate elementele care înfrumusețează viața – de la mulsul vacii cu o singură mână până la căderea mărului din pom – ar fi apărut pe teritoriul României.
Deși există dezbateri privind un presupus protocronism românesc în domenii precum poezia sau zborul intergalactic, nu au fost identificate dovezi convingătoare în acest sens. În schimb, în ceea ce privește hoții de buzunare, cunoscuți în Vest ca „pickpockets”, se poate afirma că românii au avut un rol precursor.[sursa]
Ilie Ciolac, profesorul hoţilor de buzunare
Ilustrațiunea Română, în ediția sa din 18 ianuarie 1939, a publicat un reportaj intitulat „Ilie Ciolac – profesorul pungașilor de buzunare”. Potrivit acestui material, în Bucureștiul interbelic nu doar că existau pickpockets, dar funcționa și o școală dedicată perfecționării acestei „meserii”.[sursa]
Reportajul debutează la Cafeneaua Verde, situată pe locul fostelor hale din Piața 8 iunie, unde hoții de buzunare au primit vestea că Ilie Ciolac, profesorul lor, a murit de tuberculoză la infirmeria închisorii Văcărești. Printre cei prezenți la această cafenea se numărau personaje cu porecle sugestive precum Foamelungă, Ilie cel Bun, Elena Mihăilescu-Foanfă, Aron Pincaș-Americanul, Gavrilescu Autobuz și Saraga-Cuțit.
Ilie Ciolac înființase o școală în propria sa casă din Vitan, cu un număr de 10 elevi. Durata cursurilor era de 4 ani, iar întreținerea cursanților era asigurată de bandele de hoți de buzunare. Ca formă de plată pentru instruire, Ciolac primea un procent din furturile comise de elevii săi.
Cum erau instruiţi „elevii”
Din reportaj se află că pickpocket-ii acționau în grupuri de trei. „Pontagiul” era cel care identifica și indica victima, adică persoana cu portofel. Această activitate necesită o intuiție psihologică deosebită – abilitatea de a recunoaște nu doar că persoana are un portofel valoros, ci și că poate fi ușor „operată”: victima trebuie să fie visătoare, să nu reacționeze imediat și să renunțe la urmărirea hoțului. „Huiduma” avea rolul de a distrage atenția victimei, iar persoana care îndeplinea acest rol trebuia să pară onorabilă și să aibă maniere elegante, de preferință fiind o tânără drăguță și îngrijită.
„Asul” bandei, cunoscut sub numele de „Trăgătorul”, era cel care sustrăgea portofelul și îl înmâna „Pontagiului”. Acest rol cerea abilități excepționale și mult exercițiu, motiv pentru care Ilie Ciolac se concentra pe pregătirea „Trăgătorilor”.
„Trăgătorii” erau puțini pe piața hoților de buzunare, iar pregătirea lor presupunea o școală de patru ani.
Pentru a trece examenul final, elevul trebuia să sustragă un portofel ascuns într-un buzunar secret al unui manechin cu clopoței, fără să producă niciun sunet.
Pentru a-și testa propriile abilități, profesorul Ciolac a încercat să sustragă portofelul unui călător într-un autobuz. Din nefericire, nu mai avea îndemânarea de altădată. I-a tremurat mâna și a fost prins, dus la Poliție, unde, în urma verificării antecedentelor, s-a descoperit că mai avea câteva condamnări neexecutate.
Fiind trimis să-şi execute pedeapsa la penitenciarul Văcărești în anul 1938, Ilie Ciolac a murit de trichineloză un an mai târziu.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: