Se pare că istoria noastră amoroasă din Epoca de Piatră a fost mult mai selectivă decât am crezut inițial. Atunci când oamenii moderni și neanderthalienii s-au întâlnit pentru prima dată, scânteile au zburat în moduri foarte specifice: un nou studiu al genomurilor antice și moderne sugerează că au existat preferințe clare pentru cuplurile formate din bărbați neanderthalieni și femei umane. Această descoperire nu este doar o bârfă preistorică, ci ne ajută să înțelegem de ce oamenii de astăzi (Homo sapiens) au un nivel relativ scăzut de gene neanderthaliene și de ce acestea sunt distribuite atât de inegal între diversele populații globale.

Enigma „deșerturilor neanderthaliene”

De la prima secvențiere a genomului uman și neanderthalian, în urmă cu mai bine de două decenii, cercetătorii au fost blocați de existența așa-numitelor „deșerturi neanderthaliene”. Acestea sunt regiuni din genomul omului modern unde genele neanderthaliene sunt surprinzător de rare sau lipsesc cu desăvârșire.

Știm că cele două grupuri s-au încrucișat în mai multe rânduri după ce strămoșii lor s-au separat, acum aproximativ 600.000 de ani. Ca urmare, majoritatea oamenilor non-africani de pe planetă poartă astăzi, în medie, 2% ADN neanderthalian. Chiar și unele grupuri africane au până la 1,5%, moștenire de la populațiile de H. sapiens care s-au amestecat cu neanderthalienii în Eurasia și s-au întors ulterior în Africa.

Marea întrebare rămâne însă cromozomul X. Deși genele moștenite de la neanderthalieni apar frecvent pe ceilalți cromozomi, ele sunt extrem de rare pe cromozomul X – cel pe care fiecare om îl are în cel puțin o copie. Există zone întregi unde niciun om în viață nu prezintă strămoși neanderthalieni.

„Timp de ani de zile, am presupus că these zone pustii existau deoarece anumite gene neanderthaliene erau «toxice» din punct de vedere biologic pentru oameni – așa cum se întâmplă de obicei când speciile se diverg – așa că am crezut că genele ar fi putut cauza probleme de sănătate și au fost probabil eliminate prin selecție naturală”, a declarat Alexander Platt, genetician populațional la Universitatea din Pennsylvania, într-o declarație oficială.

Preferințe la întâlniri, nu gene defecte

Totuși, un nou studiu publicat în data de 26 februarie 2026 în prestigioasa revistă Science răstoarnă această teorie. Platt și echipa sa au ajuns la concluzia că explicația cea mai plauzibilă pentru aceste „deșerturi” nu este biologia defectuoasă, ci preferința pentru partener – un mecanism esențial al selecției sexuale.

Dacă biologii folosesc adesea coada colorată a păunului pentru a ilustra preferința de împerechere, se pare că și oamenii primitivi și neanderthalienii aveau propriile criterii atunci când își alegeau partenerii.

O analiză aprofundată a ADN-ului

Pentru a demonstra acest lucru, cercetătorii au analizat genomul a 73 de femei din trei populații africane moderne care nu au strămoși neanderthalieni directi (inclusiv populațiile !Xoo, Ju|’hoansi și Khoisan) și l-au comparat cu genomul neanderthalian.

Rezultatele au fost revelatoare: cromozomii X ai neanderthalienilor conțineau cantități semnificativ mai mari de ascendență umană modernă decât ceilalți cromozomi ai lor. Acest lucru demonstrează că lipsa genelor neanderthaliene de pe cromozomul X uman nu se datorează unei incompatibilități biologice. Dacă genele ar fi fost într-adevăr „toxice”, ele ar fi cauzat probleme și ar fi fost eliminate prin selecție naturală în ambele direcții.

În schimb, prezența masivă a fragmentelor de ADN uman modern la neanderthalieni indică o dinamică de împerechere specifică. Deoarece femelele au doi cromozomi X, iar masculii doar unul, o preferință pentru cuplurile formate din bărbați neanderthalieni și femei H. sapiens a însemnat că mult mai puțini cromozomi X neanderthalieni au reușit să intre în fondul genetic uman. Această asimetrie explică perfect modelul identificat astăzi în genomurile noastre.

Împerecherea cu neanderthalienii: cine pe cine a ales?

Deși direcția acestui flux genetic este clară, motivele psihologice sau sociale rămân un mister. „Nu am nicio idee a cui preferință este exprimată aici”, a recunoscut Platt pentru publicația Live Science.

Interesant este că studii anterioare asupra cromozomului Y neanderthalian (specific masculin) sugerau că a existat și o încrucișare între bărbații H. sapiens și femeile neanderthaliene. Totuși, noile date indică faptul că atracția dintre bărbații neanderthalieni și femeile H. sapiens a fost mult mai puternică sau mai frecventă. „Pur și simplu nu avem o semnătură genetică care să ne permită să discernem mai mult decât atât în acest moment”, a adăugat Platt.

Viitorul cercetării: roluri de gen în preistorie

Cercetătorii nu exclud ipoteze mai complexe, care ar putea implica o combinație de selecție naturală, prejudecăți de gen și migrații specifice fiecărui sex. Pentru a înțelege cu adevărat ce se întâmpla în peșterile din Eurasia, trebuie să aflăm mai multe despre structura socială a ambelor grupuri. Antropologii subliniază că alegerea partenerului este, în mare parte, un comportament învățat.

Echipa de cercetare își propune acum să analizeze evoluția structurilor sociale și a rolurilor de gen la neanderthalieni. Această abordare „ar putea arunca o lumină asupra situației”, după cum spune Platt, deși tot el avertizează: „Cred că suntem încă departe de a afla acest lucru”. Până atunci, genomul nostru rămâne o hartă fascinantă a întâlnirilor noastre cele mai vechi.