Sună ceasul. Ai calculat totul la secundă: 15 minute pentru duș, 10 pentru cafea, 25 pentru drum. Și totuși, întârzii mereu. Te trezești din nou la ușă, cu cheile într-o mână și cu sentimentul acela familiar de panică în stomac, deja în întârziere. Ești etichetat drept neglijent, lipsit de respect sau, mai simplu, leneș.
Dar dacă lupta ta perpetuă cu ceasul nu este un defect de caracter? Dacă ar fi, în schimb, o afecțiune neurologică reală? Experții o numesc „orbire temporală” și ar putea fi explicația pe care o cauți de atâta timp.
Ce este, de fapt, „orbirea temporală” și de ce întârzii mereu?
Adesea înțeleasă greșit, orbirea temporală (cunoscută și ca agnozie temporală) nu înseamnă că nu poți citi ceasul. Este o tulburare a funcției executive care sabotează capacitatea creierului de a percepe trecerea timpului și de a estima durata unei activități.
„Caracteristica principală a orbirii temporale este incapacitatea de a estima un interval de timp,” a explicat dr. Mauran Sivananthan, psihiatru la Henry Ford Health din Detroit, Michigan, pentru Fox News Digital. Acest lucru, spune el, afectează fundamental abilitatea de a folosi timpul ca un ghid pentru a planifica ziua.
În viața de zi cu zi, acest lucru se traduce printr-o cascadă de probleme: subestimezi constant timpul necesar pentru a te pregăti dimineața, pentru a finaliza un proiect sau pentru a ajunge la o întâlnire. Rezultatul? Stres cronic, frustrare și termene limită ratate.
„Am pierdut complet noțiunea timpului”
Laurie Singer, analist comportamental certificat la Laurie Singer Behavioral Services din California, subliniază că persoanele cu această afecțiune pur și simplu nu pot procesa corect curgerea minutelor. „De obicei, ele au dificultăți în a ști cât timp a trecut sau cât timp mai rămâne pentru a finaliza o sarcină,” afirmă ea.
Poate te recunoști în acest scenariu: ești atât de absorbit de o activitate (un fenomen numit hiperconcentrare), încât, când ridici ochii, au trecut trei ore în ceea ce ai perceput ca fiind 30 de minute. Sau, invers, calculezi greșit drumul până la birou și ajungi mereu în grabă, cu scuzele pe buze. Social, impactul este devastator. Comportamentul tău poate fi interpretat ca fiind lipsit de respect, afectându-ți relațiile personale și profesionale.
ADHD și nu numai: cine este predispus la această „ceață” temporală?
Orbirea temporală este cel mai frecvent asociată cu ADHD (tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție). „ADHD afectează diferite părți ale creierului, inclusiv cortexul prefrontal și cerebelul. Au existat multe studii care au analizat rolul cerebelului în procesarea timpului.”, spune dr. Sivananthan.
Funcția executivă, care include memoria de lucru și controlul cognitiv, este esențială pentru planificare și adaptare, conform Cleveland Clinic. Când aceasta este afectată, la fel este și percepția timpului.
Însă ADHD nu este singurul vinovat. Experții leagă orbirea temporală și de autism, TOC (tulburare obsesiv-compulsivă), depresie, anxietate, leziuni cerebrale traumatice și chiar afecțiuni precum boala Parkinson sau scleroza multiplă.
Este important de notat, așa cum menționează Laurie Singer, că „orbirea temporală” nu este listată ca un diagnostic de sine stătător în Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale (DSM-5), cartea de referință a psihiatriei. Totuși, incapacitatea de a percepe și gestiona timpul este un criteriu recunoscut în diagnosticul pentru ADHD.
Poți antrena creierul să „vadă” din nou timpul?
Vestea bună este că, deși nu poate dispărea complet, orbirea temporală poate fi gestionată. Tratamentul implică o abordare pe mai multe niveluri, menită să ofere creierului structura externă de care are nevoie.
1. Acționează imediat. „Când trebuie făcut ceva, este mai bine să o faci imediat,” recomandă dr. Sivanathan. Amânarea este inamicul.
2. Folosește ajutoare externe. Cronometrele sunt cel mai bun prieten al tău. Setează un cronometru pentru duș, pentru a citi e-mailuri sau pentru a lucra la un proiect. Folosirea unor ceasuri vizuale (cum sunt cele analogice) poate ajuta, de asemenea.
3. Împarte sarcinile mari. Un proiect uriaș este copleșitor. Împarte-l în pași mici, mai ușor de gestionat. Acest lucru reduce încărcarea cognitivă și face sarcina mai puțin intimidantă.
4. Creează rutine de neclintit. „Când li se oferă instrumente, cum ar fi începerea fiecărei zile în același mod pentru a crea un ritm, am observat că pacienții abordează acest lucru cu o diligență excepțională,” spune Singer. Rutinele consecvente „antrenează creierul”, oferind structură, previzibilitate și reducând oboseala decizională.
Lupta ta cu timpul nu este un defect de caracter, ci o provocare cognitivă reală. Iar înțelegerea acestui adevăr este primul pas, cel mai puternic, către recâștigarea controlului și, mai important, către auto-compasiune. Nu ești leneș; doar ai nevoie de uneltele potrivite pentru a naviga într-o lume construită pe un timp pe care creierul tău îl percepe diferit.
