Cei doi violatori au răpit de pe stradă şi au violat o fetiţă de 10 ani. Interlopii care au bătut-o şi abandonat-o în stradă, au 20, respectiv 30 de ani. Indivizii au fost prinşi la doar câteva ore după ce medicii au constatat violul.

Violul comis de doi indivizi din Brăila (care au legături dovedite cu lumea interlopă) asupra unei copile în vârstă de numai 10 ani a pus pe jar autorităţile şi opinia publică. De asemenea, există indicii că infracţiunea sexuală este parte a unei activităţi infracţionale mult mai extinse.[Adevărul]

Faptele abominabile s-au produs duminică seară, în intervalul 18:30-20:30, în cartierul Vidin din municipiul Brăila. Zona este cunoscută ca fiind sub stăpânirea mai multor clanuri interlope (printre care şi celebrii fraţi Buricea).

violat o fetiţă de 10 ani

Interlopii au răpit şi violat o fetiţă de 10 ani

Deşi zona este destul de circulată, nimeni nu a văzut – sau nu a vrut să vadă – când doi indivizi au luat pe sus, din plină stradă, o copilă de 10 ani. Interlopii au şi lovit-o pentru a o determina să tacă.

Fetiţa, care în momentul în care a fost răpită se juca la mai puţin de o sută de metri de casă, ar fi ţipat după ajutor. Deşi se aflau mai mulţi oameni în apropiere, nimeni nu a schiţat vreun gest.

De cealaltă parte, unul dintre violatori a apucat să declare, în cursul anchetei preliminare, că fetiţa ar fi mers de bunăvoie cu ei.

Indiferent cum s-au derulat lucrurile în stradă, cert este că în apartamentul unde a fost dusă copila s-au produs fapte abominabile, greu de povestit.

Micuţa a fost lovită cu pumnii şi cu picioarele. A fost supusă la perversiuni sexuale şi apoi violată de cei doi agresori.

• CITEŞTE ŞI:  26 de situaţii în care nimeni nu şi-ar dori să fie

Totul a durat circa două ore. În acest timp copila a fost umplută de sânge şi de vânătăi.

În tot acest timp, ea era ameninţată cu moartea, ca nu cumva să ţipe şi să alerteze vecinii.

Duminică seară, în jurul orei 20:30, fata a fost abandonată în stradă, desfigurată, plină de sânge şi în stare de şoc.

Publicitate

Un trecător a descoperit-o întâmplător

Aici a fost descoperită de un trecător milos, care a dus-o acasă.

Cu toate acestea, omul nu a alertat oamenii legii. Credea că va face acest lucru familia copilei, care îi spusese doar că a fost bătută de nişte necunoscuţi.

Surprinzător, însă, nici familia nu a sunat la Poliţie, deşi acest lucru s-ar fi impus. De-abia la ora 01:00 a zilei de luni mama fetiţei s-a prezentat cu aceasta la Spitalul de Urgenţă din Brăila.

A cerut ajutor deoarece fiica ei ar fi fost bătută şi violată.

Anchetatorii urmează să stabilească, printre multe alte aspecte, şi motivul pentru care familia victimei a aşteptat cinci ore înainte de a merge la spital şi de ce nu i-a sesizat pe oamenii legii.

Una dintre pistele anchetei conduc spre ideea că ar exista lucruri pe care familia le ascunde în legătură cu cei doi violatori. Există posibilitatea de a fi fost ameninţaţi cu moartea de către aceştia.

De altfel, agresorii au fost identificaţi şi prinşi foarte rapid, în cursul zilei de luni. Este vorba de doi tineri, în vârstă de 20 şi de 30 de ani, care fac parte dintr-o grupare interlopă din cartier.

Mai mult, unul dintre ei a fost eliberat din închisoare în urmă cu mai puţin de un an.

Ambii sunt suspectaţi de participarea la activităţi infracţionale extinse. Faptele merg de la furt şi tâlhărie până la taxe de protecţie şi trafic de substanţe interzise şi de carne vie.

• CITEŞTE ŞI:  Cele mai oribile birouri în care chiar lucrează oameni

Dar aceste aspecte urmează a fi clarificate.

Medicii au făcut sesizarea

Cei care au sesizat Poliţia în legătură cu agresiunile deosebit de grave au fost medicii de la Spitalul de Urgenţă din Brăila.

Aceştia au constatat că fata prezenta o serie de răni importante în zona capului şi a feţei (inclusiv fracturi) în urma unor lovituri primite cu pumnii sau cu corpuri dure.

De asemenea, au confirmat că fata a fost „molestată sexual”, fără a preciza însă în ce au constat respectivele agresiuni.

Pe numele celor doi bărbaţi a fost emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore, ei fiind în custodia Poliţiei. Audierile sunt conduse de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.

Anchetatorii au confirmat că în cursul zilei de marţi suspecţii de viol vor ajunge în faţa judecătorilor. Se va propune emiterea unui mandat de arestare preventivă.

Jurnaliştii au mai aflat că indivizii au negat iniţial orice fel de legătură cu agresarea fetiţei.

Ulterior, unul dintre ei a admis că fata a fost în apartamentul lor. De bunăvoie.

Dar a negat vehement că ar fi violat-o.

De asemenea, cei doi suspecţi de viol neagă şi informaţia că, după comiterea faptei, i-ar ameninţat cu moartea pe membrii familiei copilei în caz că vor depune reclamaţie împotriva lor.

Potrivit anchetatorilor, în dosarul penal deschis în cauză urmează să fie audiaţi mai mulţi martori şi să se facă cel puţin două expertize medico-legale. 

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.