Isabela a II-a a Spaniei, regina adulteră, obligată să se mărite cu vărul său drept

Isabela a II-a a Spaniei s-a născut pe 10 octombrie 1830 și a fost fiica cea mare a regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei cu cea de-a patra sa soție, Maria Cristina de Bourbon.

Atunci când tatăl ei a murit, Isabela avea doar 3 ani și a fost proclamată regină, însă Maria, mama prințesei, a devenit regentă. Unchiul patern, Carol, a fost însă nemulțumit de acest aranjament și a luptat timp de șapte ani pentru a deveni rege în locul copilei, dar drepturile tinerei regine au fost apărate chiar de armata spaniolă. A urmat un război dur declanșat de Carol și susținătorii lui, denumiţi carliști, astfel încât, pentru a pune capăt conflictului, guvernul militar a convins Curțile Generale (Cortes Generales) să o declare pe Isabela majoră la vârsta de numai 13 ani.

Isabela a II-a a Spaniei, obligată să se mărite cu vărul său

Trei ani mai târziu, Partidul Moderat a obligat-o pe suverană să se căsătorească cu vărul său, prințul Ferdinand I de Asis de Bourbon-Cadige. Cei doi au avut împreună doi copii, însă mariajul lor nu a fost deloc unul fericit. Mai mult decât atât, au circulat diverse zvonuri conform cărora niciunul dintre moștenitori nu era de fapt al lui Ferdinand, întrucât acesta era homosexual.

Dezamăgită de soţ, regina şi-a găsit refugiul în braţele altor bărbaţi

Dezamăgită de soțul ei, Isabela și-a găsit consolarea în brațele altor bărbați. Regina a avut o idilă cu generalul Francisco Serrano și toată societatea spaniolă știa acest aşa-zis secret. Regina era departe de a fi o frumusețe, însă ochii ei albaștri cu sticliri verzui îi dădeau o expresie de inteligență pătrunzătoare. Astfel, predendenţii erau nelipsiţi.

Idila cu chipeșul general Serrano se petrecea în văzul lumii ceea ce l-a determinat pe regele consort să se retragă la castelul El Pardo. Pentru salvarea aparențelor, Serrano a fost numit căpitan general al Granadei.

Prin patul reginei au trecut apoi şi alţii. Printre aceştia, Valldemosa, maestru de muzică și alți câțiva. Următorul favorit a apărut în octombrie 1848, când Isabela l-a ales pe marchizul de Bedmar pentru a-i fi iubit și acesta a fost instalat într-un apartament mic chiar sub camera suveranei. În februarie 1850, primul ministru Narváez a anunțat în fața parlamentului că “regina este foarte probabil însărcinată în luna a cincea”. Copilul s-a născut pe 12 iulie 1850, a primit numele Ferdinand, dar a murit la scurt timp după botez. Pe 20 decembrie 1851 regina a adus pe lume cel de-al doilea copil, o fiică botezată cu prenumele său, Isabela.

Apoi favoritul ei a devenit ofițerul José María Ruiz de Arana, iar regina va mai dărui dinastiei încă trei infanți și cinci infante, dar unul singur dintre ei a ajuns la vârsta de 18 ani, Alfonso al XII-lea, viitorul rege al Spaniei. Paternitatea acestuia din urmă este atribuită, după zvonuri, căpitanului Enrique Puig Moltó.

Exilul şi ultimii ani ai reginei Isabela a II-a a Spaniei

Regina Isabela a II-a a Spaniei obișnuia să intervină în chestiunile politice într-o manieră inoportună și lipsită de scrupule, ceea ce i-a scăzut din popularitate. Și-a favorizat cei mai reacționari generali și oameni de stat, precum și Biserica și ordinele religioase, și a fost în mod constant unealta curtezanilor corupți și intriganți.

Scandaloasa viață privată a suveranei a devenit cunoscută în întreaga țară. Pe 18 septembrie 1868 Isabela se afla în reședința ei de la San Sebastian, într-o întrevedere cu împăratul Napoleon al III-lea al Franței, când a aflat de insurecția de la Cadix, condusă de către generalul Juan Prim și susținută de fostul ei amant, Serrano, conflict în urma căruia a fost alungată din Spania.

În acel moment a fost obligată să plece în exil, a părăsit imediat Madridul și s-a stabilit la Paris, la Palacio Castilla. Exilul său din anul 1868 a contribuit la izbucnirea Războiului franco-prusac, deoarece spaniolii au văzut în prințul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen un posibil candidat. Regina Isabela a II-a a Spaniei provenea din Casa de Burbon (membră a vechii regalități franceze), și s-a propus atunci varianta unui rege german pentru tronul spaniol, variantă pe care francezii conduși de Napoleon al III-lea nu aveau de gând s-o accepte.

Doi ani mai târziu, pe 25 iunie 1870, regina a abdicat în favoarea fiului ei, Alfonso al XII-lea, care avea vârsta de 13 ani. Cu ocazia unei vizite la Madrid, în timpul domniei lui Alfonso al XII-lea, a început o serie de intrigi cu unii dintre politicienii din capitală, și i s-a cerut oficial să plece din nou peste graniță.

A locuit la Paris pentru restul vieții, călătorind foarte rar în alte țări, de regulă în Spania nativă. În timpul exilului s-a apropiat de fostul ei soț, cu care a menținut o prietenie ambiguă până la moartea acestuia, în anul 1902. Regina Isabela a II-a a murit pe 9 aprilie 1904 la Paris și a fost înmormântată la El Escorial, necropola regilor Spaniei.