Istoria zahărului: alimentul de care nimeni nu are nevoie, dar pe care toţi şi-l doresc

Istoria zahărului este complexă și fascinantă. Nicio altă substanță nu pare să ocupe o suprafață atât de mare de teren la nivel global, având în același timp atât de puține beneficii pentru omenire, precum zahărul. Potrivit celor mai recente date, trestia de zahăr este a treia cea mai valoroasă cultură din lume, după cereale și orez, acoperind aproximativ 26.942.686 de hectare la nivel global. Însă, principalul rezultat al acestei culturi – în afară de profitul comercial – este o criză globală de sănătate publică, care se dezvoltă de secole.

Epidemia globală de obezitate, împreună cu bolile asociate, inclusiv cancerul, demența, bolile cardiovasculare și diabetul, s-a răspândit în toate națiunile în care carbohidrații din zahăr au devenit centrali în economia alimentară.

Având în vedere acest impact, este util să ne întoarcem în timp și să analizăm originile străvechi ale zahărului pentru a înțelege cum a ajuns acesta să reprezinte o amenințare atât de gravă la adresa mediului, societăților și sănătății umane.^[sursa]

Istoria zahărului: o privire în trecut

Fiziologia umană a evoluat în contextul unei diete care conținea foarte puțin zahăr și aproape niciun carbohidrat rafinat. De fapt, zahărul pare să fi intrat accidental în alimentația noastră. Inițial, trestia de zahăr era probabil cultivată pentru furajarea animalelor, în special a porcilor, deși oamenii ar fi mestecat ocazional tulpinile pentru a le consuma zahărul.

Dovezile paleobotanice și genetice sugerează că trestia de zahăr a evoluat în Asia de Sud-Est. În prezent, cercetătorii investighează dovezi timpurii ale cultivării acesteia în mlaștina Kuk din Papua Noua Guinee, unde domesticirea unor culturi înrudite, precum taro și bananele, datează din jurul anului 8000 î.e.n. Trestia de zahăr s-a răspândit apoi în Pacificul de Est și Oceanul Indian acum aproximativ 3.500 de ani, fiind transportată de navigatorii austronesieni și polinezieni.

Primul zahăr rafinat chimic a apărut în India cu aproximativ 2.500 de ani în urmă, de unde tehnica s-a extins spre est, în China, și spre vest, în Persia și primele lumi islamice, ajungând în cele din urmă în Marea Mediterană în secolul al XIII-lea. Cipru și Sicilia au devenit centre importante pentru producția de zahăr. În Evul Mediu, zahărul era considerat un condiment rar și prețios, mai degrabă decât un aliment de bază.

Prima locație în care trestia de zahăr a fost cultivată intenționat pentru rafinare și comercializare pe scară largă a fost insula atlantică Madeira, la sfârșitul secolului al XV-lea. Portughezii au recunoscut curând că Brazilia oferea condiții ideale pentru plantațiile de zahăr, dezvoltând astfel o economie bazată pe plantații și muncă sclavagistă. Introducerea trestiei de zahăr braziliene în Caraibe, la scurt timp înainte de 1647, a stimulat creșterea unei industrii care a susținut cererea imensă de zahăr din Europa de Vest.

Comerțul transatlantic cu sclavi

Acest produs – de care nimeni nu avea nevoie, dar pe care toată lumea îl dorea – a jucat un rol esențial în formarea lumii moderne. Creșterea cererii pentru forță de muncă necesară plantațiilor extinse de zahăr din Brazilia și Caraibe a fost satisfăcută prin comerțul transatlantic cu sclavi. Între anii 1501 și 1867, aproximativ 12.570.000 de persoane au fost transportate din Africa în America pentru a lucra pe plantațiile de zahăr, dintre care aproximativ 25% au murit în timpul traversării oceanului. Între 1 și 2 milioane de victime ale acestui comerț brutal au fost aruncate peste bord în timpul călătoriilor.

Desigur, bunuri precum cuprul și alama, romul, pânza, tutunul și armele erau esențiale pentru a achiziționa sclavi de la elitele africane. Aceste bunuri au fost produse prin extinderea capacităților industriale, în special în regiuni precum Midlands și sud-vestul Angliei. De altfel, băncile și industria modernă a asigurărilor își au originile în economia atlantică a secolului al XVIII-lea, modelată de acest comerț.

Între timp, sclavii care lucrau pe plantațiile de zahăr duceau o existență deosebit de grea. Când sclavia a fost abolită în Imperiul Britanic, în anul 1834, proprietarii de sclavi au fost cei care au primit despăgubiri, nu sclavii eliberați. O mare parte din aceste fonduri a fost utilizată pentru a finanța construirea infrastructurii din epoca victoriană, inclusiv a căilor ferate și a fabricilor.

Flagelurile moderne

În multe aspecte, istoria zahărului și cea a tutunului sunt strâns legate. Ambele produse au fost inițial fabricate cu ajutorul muncii sclavilor și, la început, erau considerate benefice pentru sănătate. Deși ambele substanțe au rădăcini străvechi, consumul lor masiv a început brusc, începând cu mijlocul secolului al XVII-lea, ceea ce a dus la creșterea riscurilor pentru sănătate pe care le asociem astăzi cu ele.

Conceptul de „epidemii industriale” de boli netransmisibile, generate de interesele de profit ale marilor corporații, este valabil în cazul ambelor produse. Deși tutunul este recunoscut ca fiind o substanță care provoacă dependență, și zahărul poate declanșa reacții comportamentale similare dependenței.

Totuși, în secolul XXI, zahărul este mai prezent decât flageluri comparabile, precum tutunul sau chiar alcoolul. Zahărul nu doar că este omniprezent – contribuind cu aproximativ 20% la aportul caloric al dietelor moderne – ci este și o componentă centrală a economiei globale și a patrimoniului cultural.

O comparație mai adecvată ar putea fi dependența noastră de combustibilii fosili. Combustibilii fosili nu reprezintă un viciu sau un obicei nesănătos, ci sunt esențiali pentru modul nostru de viață și pentru geopolitica regiunilor de unde sunt extrași. Similar, creșterea producției de zahăr a fost vitală pentru comerțul global, dezvoltarea socio-economică, sclavie și diaspora africană, precum și pentru normele culturale moderne.

Perspectiva evolutivă și istorică a zahărului

Analiza originilor evolutive și istorice ale trestiei de zahăr poate oferi o înțelegere asupra motivului pentru care zahărul joacă un rol dominant în cultura modernă și asupra a ceea ce poate fi făcut pentru a-i diminua impactul negativ. La fel ca multe alte provocări majore ale secolului XXI, cum ar fi schimbările climatice, datele științifice care evidențiază problema sunt clare.

Ceea ce lipsește este voința publică și politică de a aborda această problemă, prin măsuri precum taxarea zahărului și afișarea avertismentelor de sănătate în locuri vizibile.

În anul 2013, culturile de zahăr au reprezentat 6,2% din producția agricolă mondială și 9,4% din valoarea totală a acesteia. În 2022, culturile de zahăr, în special trestia de zahăr, au reprezentat aproximativ 23% din producția agricolă globală. Având în vedere că zahărul rămâne o componentă esențială a sistemului nostru alimentar, sunt necesare măsuri socio-economice îndrăznețe pentru a facilita schimbările necesare.