Străzile celui mai măreț oraș din lume sunt goale. Forul, altădată vibrant, e acum tăcut, iar Colosseumul pare un schelet de piatră bântuit de vânt. Aceasta este imaginea Romei din anul 547, când o cronică a vremii susține că, timp de 40 de zile, orașul a fost complet abandonat – „nici om, nici animal nu mai rămânea acolo”.
Cum a fost posibil? Ce se întâmplă cu un simbol al puterii după ce puterea dispare? Povestea reală a Romei după faimoasa „cădere” din anul 476 d.Hr. nu este despre un sfârșit, ci despre o transformare brutală pe care puțini o cunosc.
Sfârșitul unui imperiu, nu al unui oraș
În anul 476, ultimul împărat al Imperiului Roman de Apus, un tânăr pe nume Romulus Augustulus, a fost forțat să abdice de către Odoacru, un lider germanic. A fost un act politic, nu apocaliptic. Odoacru nu s-a autoproclamat împărat, ci a trimis însemnele imperiale la Constantinopol, recunoscând simbolic unitatea imperiului.
Pentru locuitorii Romei, viața de zi cu zi nu s-a schimbat peste noapte. Adevărata dramă abia urma să înceapă.
Un premiu disputat: secolul războaielor sângeroase
Roma încetase să mai fie capitala unui imperiu, dar rămăsese un premiu imens: un simbol, un centru religios și un oraș plin de comori. Secolul care a urmat a fost definit de o luptă necruțătoare pentru controlul ruinelor sale.
Între anii 493 și 526, Roma a cunoscut o perioadă de pace relativă sub conducerea ostrogotului Teodoric. Departe de a fi un „barbar” distrugător, Teodoric s-a dovedit un protector al orașului, după cum arată și Live Science.
„Cetățenii Romei erau foarte protejați de el: plătea întreținerea monumentelor, jocurile din circ și Colosseum, furniza cereale gratuite sau subvenționate”, explică Jon Arnold, profesor de istorie la Universitatea din Tulsa.
Cu toate acestea, pacea era fragilă. Luptele interne pentru scaunul papal și revoltele antisemite sângeroase arătau că violența mocnea sub suprafață.
Apocalipsa bizantină: „nici om, nici animal”
Adevăratul coșmar a început în anul 535, când împăratul Imperiului Roman de Răsărit, Iustinian I, a lansat o invazie pentru a „recuceri” Italia. Timp de aproape două decenii, Roma s-a aflat în epicentrul unui război de uzură devastator. Controlul asupra orașului a trecut de mai multe ori din mâinile bizantinilor în cele ale ostrogoților.
În acest context apare relatarea șocantă din „Cronica lui Marcellinus Comes”. Deși istoricii moderni consideră o exagerare afirmația că orașul a fost complet abandonat, simpla existență a unei astfel de cronici dezvăluie trauma și depopularea catastrofală suferite de Roma.
Radiografia unui colaps: de la 1 milion la o mână de oameni
Războiul nu a fost singurul inamic. Roma a fost lovită de o furtună perfectă de calamități care i-au decimat populația.
Noel Lenski, profesor la Universitatea Yale, estimează că populația Romei a scăzut de la aproape 1 milion în secolul al IV-lea la aproximativ 80.000 la începutul secolului al VI-lea, prăbușindu-se și mai mult după războaiele lui Iustinian, posibil sub 30.000 de locuitori.
Factorii care au contribuit la acest colaps demografic au fost:
- Războaie neîncetate care au distrus infrastructura și au întrerupt aprovizionarea;
- Foamete generalizată, o consecință directă a conflictelor;
- Evenimente climatice extreme, inclusiv o perioadă de răcire globală care a afectat recoltele;
- Izbucnirea ciumei bubonice, care a măturat Mediterana.
Atmosfera era atât de sumbră încât, notează profesorul Arnold, „până la sfârșitul secolului, unii oameni, inclusiv Papa Grigorie I, credeau că sfârșitul lumii se apropia”.
Metamorfoza: cum a supraviețuit Orașul Etern
Și totuși, Roma nu a murit. Chiar și după ce longobarzii au invadat Italia în anul 568, cucerind mare parte din peninsulă, orașul a rezistat, deși a fost asediat de mai multe ori.
Secretul supraviețuirii sale a fost o transformare fundamentală. Din capitală politică și militară, Roma s-a reinventat ca inimă a lumii creștine. Prezența Papei și importanța sa religioasă au devenit noua sa ancoră, atrăgând pelerini și resurse care i-au permis să treacă prin cele mai întunecate secole.
„Orașul celor șapte coline” a supraviețuit nu pentru că era invincibil, ci pentru că a fost capabil să se golească de vechea sa identitate pentru a face loc uneia complet noi. O lecție de reziliență brutală, dar plină de speranță, care reverberează și astăzi.
