Tetris se află de zeci de ani în topul celor mai bine vândute jocuri video din istorie.
Fără să aibă o poveste anume, caractere sau o grafică impresionantă, Tetris este unul dintre cele mai simple jocuri, dar care a avut un succes incredibil, mai ales la începutul jocurilor video, în anii ’80 şi ’90.
Jocul încă are succes, fiind în topul celor mai bine vândute jocuri video din istorie, fiind întrecut doar de Minecraft.
Regulile Tetris
Regulile jocului Tetris sunt foarte simple.
Figurine cu diferite forme, fiecare având patru segmente, trebuie aşezate astfel încă să se formeze o linie orizontală continuă de segmente.
Când segmentul este plin, linia formată se şterge, iar întreg ansamblul coboară.
Numele vine de la grecescul tetra, ceea ce înseamnă patru şi indică numărul de părţi pe care fiecare figură îl conţine.
Pe cât de rudimentar este, pe atât de răsunător a fost succesul, fiind jucat pe multe dispozitive, de la celebrele Nintendo Game Boy la computere, şi până la dispozitive create special pentru Tetris.
Cum a luat naştere Tetris
Jocul a fost conceput de inginerul rus Alexei Pajitnov.
În anul 1984 lucra ca cercetător în inteligenţă artificială la Academia Sovietică de Ştiinţe de la Moscova.
Nu era scopul său acela de a crea un joc.
Pajitnov voia să creeze un program care să testeze capacităţile unui nou hardware de pe computerul Electronika 60.
Display-ul era bazat pe text, ceea ce însemna că figurinele erau în forme de litere.
Atunci când imaginea a început să se umple, Pajitnov a a decis să şteargă liniile completate.
[quads id=4]
Pentru partea grafică, Pajitnov s-a inspirat din jocul puzzle pentru copii numit Pentamino.
Figurinele Pentamino erau formate din 5 pătrate care formau la rândul lor diferite figurine. Acestea trebuiau aşezate astfel încât să încapă în cutie în mod perfect.
De aici testul său începe să arate mai mult a jocul de Tetris cunoscut în prezent de lumea întreagă.
Savantul a precizat după mai mulţi ani pentru The Guardian[sursa] că „nu exista scor sau nivel. Dar am început să joc şi nu mă mai puteam opri”.
[quads id=5]
Răspândirea la nivel mondial
A oferit codul jocului câtorva persoane, printre care şi Vadim Gerasimov, care l-a introdus într-un computer IBM.
Vadim Gerasimov avea doar 16 ani şi era cel mai tânăr specialist în computere din Uniunea Sovietică.
Băiatul a înţeles singur modul în care funcţiona MS-DOS şi a reuşit să implementeze Tetris pe computerele IBM.
De aici, jocul s-a răspândit mult dincolo de graniţele Uniunii Sovietice, unde au fost create diferite versiuni ale jocului pentru Commodore 64 şi Apple II.
[quads id=6]
În plin Război Rece, industriile de peste tot din lume au văzut în el un imens potenţial financiar.
Astfel, pentru un joc atât de simplu, povestea a devenit complicată.
Joc simplu, poveste complicată
Totul a început atunci când compania britanică Andromeda a descoperit Tetris-ul.
Deşi nu aveau drepturile pentru joc, au reuşit să-l vândă companiei Spectrum HoloByte, care a produs şi comercializat o versiune de Tetris.
A fost pus în vânzare publicului britanic în anul 1987, iar de aici, maşina de făcut bani a pornit.
[quads id=8]
Jocul a avut un succes atât de mare, încât aceştia s-a gândit să revândă drepturile.
În timp ce companiile se îmbogăţeau prin vânzarea unei licenţe inexistente, Pajitnov şi URSS nu câştigau nimic.
Pajitnov nu-şi putea breveta invenţia pentru că a creat jocul când lucra la Academia Sovietică de Ştiinţe, astfel şi-a cedat drepturile guvernului pentru o perioadă de 10 ani.
În URSS nu exista conceptul de proprietate intelectuală.
Astfel, jocul s-a răspândit în lume sub diferite licenţe, vândute de companiile pe mâna cărora ajunsese.
Printre aceste companii se numără Mirrosoft şi Spectrum Holobyte, care au lansat variante pentru PC şi console.
Hank Rogers, CEO-ul companiei Blue Planet Software a cumpărat licenţa de la cele două companii.
De asemenea, Mirrorsoft a vândut licenţa şi către Atari Games, iar nebunia Tetris a cuprins şi Japonia.
Abia în anul 1988, sovieticii au format Elorg (Elektronorgtechnica), o companie care comercializa şi vindea licenţe Tetris.
[quads id=9]
Game Boy şi Tetris
În acea perioadă Nintendo urma să lanseze pe piaţă celebrul Game Boy.
Preşedintele Nintendo l-a rugat personal pe Rogers să meargă la Moscova pentru a obţine drepturile după înfiinţarea Elorg.
Nintendo a obţinut o licenţă legitimă şi a vândut Tetris alături de noul dispozitiv portabil Game Boy.
Până în anul 1992, peste 32 de milioane de copii au fost vândute în lumea întreagă.
46% dintre jucători erau adulţi.
Hank Rogers a încasat 1$ pentru fiecare copie vândută alături de Game Boy şi chiar mai mult pentru fiecare joc vândut pentru PC sau console.
[quads id=10]
Chiar şi aşa, Pajitnov nu a câştigat nimic în urma invenţiei sale.
Hank Rogers l-a invitat pe Alexei Pajitnov să lucreze alături de el în Tokyo.
Abia în anul 1996, la 12 ani de la crearea jocului, Pajitnov a co-fondat alături de Rogers Compania Tetris.
A obţinut drepturile care i se cuveneau şi a început să câştige de pe urma invenţiei sale.
În acelaşi an Pajitnov a ajuns la Microsoft, unde a lucrat până în anul 2005.
În prezent, Pajitnov locuieşte în Bellevue, Washington, SUA, iar compania sa deţine toate drepturile de licenţiere asupra Tetris.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: